x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Adele amână toate concertele din martie din cauza problemelor medicale

Adele amână toate concertele din martie din cauza problemelor medicale

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2024   •   12:00
Adele amână toate concertele din martie din cauza problemelor medicale
Sursa foto: Hepta

Adele a decis să amâne toate concertele din luna martie din cauza unei boli. Este vorba despre spectacolele din Las Vegas. Acestea sunt suținute sub titulatura „rezidența” în Las Vegas.

Adele a amânat toate spectacolele de luna viitoare după ce a anunțat că este bolnavă, potrivit BBC. Cântăreața britanică a spus pe rețelele sale de socializare că medicii i-au cerut să se odihnească, dar nu a dezvăluit detalii despre boala ei.

Seria „rezidența în Las Vegas” a început în noiembrie 2022, la 11 luni după ce data inițială de lansare a fost amânată din mai multe motive.

Ca parte a contractului de la Las Vegas, ea ar trebuie să concerteze în fiecare vineri și sâmbătă, până în luna iunie.

Noi date pentru cele 10 spectacole amânate nu au fost încă anunțate.

Anunțul vine cu aproximativ cinci luni înaintea spectacolelor ei de „patru nopți pe stadion” la München.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Adele concert