x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden "Brangelina" nu se mai rupe

"Brangelina" nu se mai rupe

de Sînziana Stancu    |    08 Feb 2010   •   00:00

Mai mult, celebrul cuplu de la Hollywood dă în judecată săptămânalul britanic News of the World, ce a lansat zvonuri false despre o inevitabilă şi apropiată despărţire a celor doi actori.



În articolul de la data de 24 ianuarie, News of the Word scria că Angelina Jolie şi Brad Pitt sunt pe cale de despărţire şi că ar fi consultat deja o celebră casă de avocatură care le-ar fi întocmit documentele prin care îşi împart averea în jumătate, precum şi custodia celor şase copii ai lor naturali şi adoptaţi, informează BBC online. Avocatul cuplului, Keith Schilling, a denunţat zvonurile "republicate pe scară largă" ca fiind "false şi supărătoare" şi a avertizat publicaţia să "îşi ceară scuze" şi să-şi retragă afirmaţiile care au provocat atâta rău cuplului.

De asemenea, într-o declaraţie a casei de avocatură "Schillings Lawyers" se precizează  că Sorrell Trope, identificat de unele publicaţii ca fiind avocatul de divorţuri pe care l-ar fi consultat cuplul Jolie-Pitt, nu s-a întâlnit niciodată cu cele două vedete.

×
Subiecte în articol: antimonden