x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Destăinuirile Monicăi Bârlădeanu despre cum a câștigat primii bani: “Mi-am pus şosete în sutien!”

Destăinuirile Monicăi Bârlădeanu despre cum a câștigat primii bani: “Mi-am pus şosete în sutien!”

31 Mar 2017   •   15:23
Destăinuirile Monicăi Bârlădeanu despre cum a câștigat primii bani: “Mi-am pus şosete în sutien!”

În liceu voia să îşi ia atestat pentru a preda religia în şcoli, apoi a cochetat cu ideea de a se face judecător, iar la 16 ani câştiga deja primii bani, şi nu puţini, ca ospătăriţă. Monica Bârlădeanu, căci despre ea este vorba, povesteşte duminica aceasta, la “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars, despre momentul în care a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini, pe când era doar în copil.

După divorţul părinţilor săi, la doar 16 ani, Monica a simţit că este momentul să facă primul pas spre responsabilitatea de adult şi şi-a luat un job, cu ture de 24 de ore. “Acum nu ştiu dacă aş mai putea face asta, dar în felul ăsta mi-am dorit să nu mai fiu victima evenimentelor din viaţa mea.”, îi va povesti Monica Florentinei. “O vedeam pe mama complet neajutorată, muncea foarte mult, venea de la 30 de copii la grădiniţă, la 3 copii acasă. M-am angajat la o terasă lângă gară! Însă mi-am dat seama că nu o să mă accepte niciodată dacă le spun că am 16 ani, aşa că mi-am pus un creion dermatograf maro pe buze, ceva de o vulgaritate incredibilă, dar care mi-a adăugat nişte ani, şosete în sutien şi le-am zis că am 18 ani. Erau începuturile birocraţiei din ’93. Pe 30 ale lunii, când trebuia să iau salariu şi a trebuit să le prezint buletinul, oamenii au spus <>, mai ales că în luna de graţie am încercat să mă fac indispensabilă. Aşa am lucrat acolo două veri!”, îşi aminteşte Monica.

Cum a luat decizia de a pleca singură în lume, într-o ţară complet străină, nevorbind limba acelei ţări, cine a susţinut-o în afacerea cu bijuterii, dar şi dacă îşi doreşte sau nu copii, îndrăgita actriţă vorbeşte duminica aceasta, de la ora 13:00, în cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, de la Antena Stars.

 

×
Subiecte în articol: monica barladeanu