x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Un cunoscut astrolog român lucrează la BNR. Previziunile Minervei

Un cunoscut astrolog român lucrează la BNR. Previziunile Minervei

12 Aug 2022   •   09:53
Un cunoscut astrolog român lucrează la BNR. Previziunile Minervei
Sursa foto: Minerva/a3

Cunoscutul astrolog român Minerva este angajată la Banca Națională a României, potrivit propriilor declarații.

Ea a explicat faptul că desfășuoară activități de secretariat la BNR, precum verificarea de contracte, achiziții de materiale, consumabile, scrie antena3.

"La ora actuală am o funcție de execuție, lucrez în Banca Națională. Din păcate, n-o să mai am dreptul să ies pe sticlă, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că tot mă bătea gândul să-mi fac un podcast. Fac astrologie de la 14 ani", a spus aceasta. 

Previziunile Minervei nu sunt însă prea bune pentru această perioadă. 

"Părerea mea este că la noi n-o să fie nimic, din ce m-am uitat eu pe hărți. O să avem un moment mai greu acuma, în august o să fie ceva. August, septembrie, octombrie, noiembrie. Dacă trecem de astea patru luni cu bine...

Eu m-am gândit, când m-am uitat la lunile astea, că este vorba despre financiar, despre planul economic, despre planul medical. La asta mă gândeam. În niciun caz nu mă gândeam la un conflict armat", a spus ea în podcastul lui Damian Drăghici.

Numele real al Minerveri este Gabriela Dima. Are 64 de ani și este din Hunedoara. 

 

×
Subiecte în articol: minerva astrolog