x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul 7. Seria 7 - Nava amiral din flota BMW iese în larg

7. Seria 7 - Nava amiral din flota BMW iese în larg

de Sebastian S. Eduard    |    18 Oct 2012   •   12:43
7. Seria 7 - Nava amiral din flota BMW iese în larg

Este printre primele maşini care îţi vine în minte atunci când te gândeşti la lux şi tehnologie. Noi l-am testat zilele trecute şi ne-a reconfirmat impresia de excepţie pe care o aveam despre acest model. 


Noul BMW Seria 7 îşi propune să fie în egală măsură un etalon de sportivitate şi eleganţă în segment, dar nici aspectele practice nu sunt lăsate la o parte.  
Primele modificări vizibile sunt noile faruri LED, care conferă automobilului o imagine unică şi o prezenţă deosebit de puternică. La interior modificările asigură un nivel de confort crescut printr-o izolare fonică optimizată, îmbunătăţirile şasiului şi suspensiei şi selecţia vastă de echipamente opţionale care includ, în premieră, şi sistemul de sunet Bang & Olufsen.
 
Cifre
Gama de sisteme de transmisie - noi sau optimizate -, care include cel mai puternic motor diesel cu şase cilindri şi cea de-a doua generaţie BMW ActiveHybrid 7, stabilesc noi standarde privind performanţele şi eficienţa. Lista de propulsoare este deschisă de noul 730d care oferă acum 258 cp (190 kW) şi asigură o acceleraţie de numai 6,1 secunde la 100 km/h în contextul unor emisii de numai 148g CO2 per km (5,6 litri consum mixt conform standardelor UE).
 
Fiara
Noi am reuşit să testăm motorizarea 730xDrive. Deşi nu este stilul nostru să ne plimbăm cu "vaporul” prin Bucureşti ("nava amiral”, deh) nu am putut să nu admirăm mijloacele prin care o astfel de structură masivă capătă proprietăţile unui vehicol care sfidează ecuaţiile elementare ale fizicii. Poţi opta să rămâi ecologist ("eco”, caz în care economia de noxe şi combustibil îţi este sever monitorizată) sau poţi opta (trecând prin "confort” şi "sport”) pentru "sport +” moment în care intreaga textură a cadranelor de bord îşi schimbă culoarea şi  faci cunoştinţă cu "fiara”
 
 
Noul BMW Seria 7 pe scurt:
• Noile faruri integral LED, grila BMW a radiatorului proeminentă şi bara faţă modificată definesc aspectul inconfundabil al noii game BMW Seria 7.
• O noutate în cockpit sunt afişajul multifuncţional al instrumentelor, care permite conducătorului să selecteze o varietate de informaţii, şi display-ul central cu a treia generaţie iDrive, cu un engine grafic mai puternic. Noul pachet Rear Seat Entertainment.
• Transmisia automată cu opt trepte este disponibilă standard. S-a obţinut o creştere a puterii cu o reducere a consumului şi emisiilor de aproximativ 25%.
• Tehnologie TwinPower Turbo. Gamă deosebit de variată de propulsoare: de la cel mai puternic diesel de şase cilindri din lume, 750d, până la a doua generaţie BMW ActiveHybrid 7.
• Şasiul îmbunătăţit - cu suspensii pneumatice cu reglarea automată a gărzii la sol pe puntea spate – optimizează semnificativ confortul în călătoriile pe distanţe lungi.
• Noi puncte de atracţie ConnectedDrive: cea mai nouă generaţie a sistemului de navigaţie Professional cu a 3-a generaţie a sistemului iDrive, BMW Night Vision + Dynamic Light Spot, asistare a fazei lungi LED cu efect antiorbire, BMW Parking Assistant.
 
Noi am testat:
Motorizare: 3.0L/258CP
Cutie: automată, 8
Viteza maximă: 250kmh
Acceleraţie 0-100kmh: 6.0
Consum mediu: 7.2, 5.3, 6.0

×
Subiecte în articol: BMW Serie 7