x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Aparate de aer condiţionat pentru un mediu mai curat

Aparate de aer condiţionat pentru un mediu mai curat

de Alexandru Radescu    |    15 Aug 2009   •   00:00
Aparate de aer condiţionat pentru un mediu mai curat

Noi funcţii de purificare a aerului. Dacă vorbim despre praf, bacterii sau particule de mucegai, există o funcţie special creată pentru a le înlătura. Tehnologia, denumită E-ion, conconstă într-un sistem care curăţă aerul de impurităţi cu ajutorul unui generator de ioni negativi şi al unui filtru.



Practic, aparatul de aer condiţionat generează ioni încărcaţi negativ care captează particulele nedorite. Acestea sunt apoi reţinute şi neutralizate de filtrul încărcat cu sarcina pozitivă. Tehnologia este prezentă în noile modele de aer condiţionat de la Panasonic, disponibile şi pe piaţa din România.

PATROL SENZOR
Odată curăţat, aerul din încăpere ar trebui să îşi păstreze proprietăţile ca să fie pe deplin sănătos. De aceea, există şi o funcţie care monitorizează calitatea aerului şi semnalează prezenţa diferitelor tipuri de impurităţi. Sistemul se numeşte Patrol Senzor şi  poate detecta de la fum de ţigară, fum de bucătărie până la  miros de animale de companie sau miros de reziduuri menajere.

Dincolo de confortul unei temperaturi plăcute, e nevoie şi de un control al nivelului umidităţii din aer. Pentru asta, inginerii companiei japoneze au creat un sistem care ajută la păstrarea umidităţii din încăperile în care funcţionează aparatul de aer condiţionat. Funcţia este unică în lume şi se regăseşte în toată gama Deluxe Inverter. Aceasta asigură o umiditate a aerului cu 10% mai mare faţă de sistemele de răcire obişnuite, fiind ideală pentru nopţile în care dormim cu aparatul pornit.
5133-99405-itartmic225.jpg

CEA MAI MICĂ ŞURUBELNIŢĂ DE 7.2V LI-ION
Dremel Driver este considerată singura şurubelniţă fără fir din lume care operează la o tensiune de 7.2V. Cântăreşte 430 de grame şi kitul de vânzare include şi 2 vârfuri hexagonale. Modelul produs de Bosch poate fi folosit şi la montarea de fotografii pe un perete, instalarea unei yale, la montarea unui dulap, la instalarea monturilor sistemului de iluminat, precum şi la asamblarea de mobilă. Beneficiază de o frână electrică, suport detaşabil pentru diferitele vârfuri de înşurubare (care include şi 8 capete de precizie sporită), un cap port burghiu magnetic şi un mâner moale pentru o ergonomie optimă. Şurubelniţa este la fel de folositoare şi atunci când este de lucru la maşină sau pentru lucrări la sisteme electrice precum PC şi plăci de circuite, sau părţi electronice integrate ale maşinii, instalarea şi repararea produselor audio/video, asamblarea de modele, construcţii miniaturale şi machetare. Dispune de tehnologia Longlife Electronic Cell Protection, care protejează bateria împotriva suprasolicitării, supraîncălzirii şi a descărcării complete.

×