x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Audi A5 cabriolet

Audi A5 cabriolet

de Sebastian S. Eduard    |    31 Iul 2009   •   00:00
Audi A5 cabriolet
Sursa foto: /

Bun venit la bordul aeronavei... Doamnelor şi domnilor, legaţi-vă centurile de siguranţă pentru că noul Audi A5 Cabrio tocmai a aterizat.



Prima senzaţie pe care ţi-o dă A5 Cabdrio este că ai nevoie de brevet de pilot pentru a o conduce. Multe butoane, extreme de multe reglaje, infinite opţiuni de luat. Tocmai de aceea, am considerat de la început că un A5 Cabrio full echipat - ca acela pe care l-am condus - trebuie neapărat să încapă pe mâna unui bărbat. Asta nu înseamnă că o domnişoară nu s-ar descurca, însă câteodată ai nevoie de perseverenţă masculină pentru a citi toată cartea tehnică - presupun de dimensiunile romanului "Război şi pace". Şi asta numai pentru a intra în logica celor de la Audi şi a stoarce din maşinuţă tot ceea ce îţi poate ea oferi: tracţiunea integrală de zile mari, cuplu impresionant, o direcţie extrem de precisă, o cutie automată nouă, în şapte trepte (varianta de benzină are o cutie chiar în opt trepte), suspensiile reglabile şi evident incredibila senzaţie de libertate pe care ţi-o oferă una dintre cele mai tari premium din lume...

NOI AM TESTAT:
 Motorizare: 3,0 TDI Quattro 240 CP V6
 Acceleraţie: 0-100 km/h: 6,4 s
 Viteza maximă: 247 km/h
 Cutie: 7 trepte
 Consum: 8,5/5,8/6,8 l

NEWS

SONDAJ.
BMW se impune ca cel mai de succes brand auto din România. Studiul "High Impact Brands" realizat de compania de cercetare de piaţă Synovate pentru revista BIZ, plasează marca BMW pe poziţia a doua în clasamentul general, după Nokia. După factorii cheie care determină impactul mărcilor, BMW s-a impus pe prima poziţie în ceea ce priveşte inovaţia, prestigiul, încrederea, popularitatea şi optimismul.

COTĂ DE PIAŢĂ. Concernul Volkswagen şi-a îmbunătăţit în prima jumătate a anului 2009 cota deţinută pe piaţa mondială a automobilelor. În condiţii economice dificile, cel mai mare producător de automobile din Europa şi-a majorat cota deţinută pe piaţa mondială a autoturismelor în perioada ianuarie-iunie la 12,0 procente (primul semestru din 2008: 9,9 procente). În acest interval au fost livrate clienţilor 3.100.300 de autovehicule.

ANIVERSARE. Citroën demarează şi în Romania evenimentele în cinstea aniversării de 90 de ani ai mărcii, prin caravana AutoPortret. Pe durata a şase week-end-uri consecutive, între 17 iulie şi 23 august, caravana Citroën AutoPortret se va opri în centrul a câte unui mare oraş din ţară (în ordine: Iaşi, Braşov, Sibiu, Timişoara, Mamaia şi Bucureşti, 21-23 august). Timp de trei zile, începând cu ora 10:00, vizitatorii vor putea admira, într-un imens cort gonflabil de 500 m2, gama de autoturisme Citroën: C1, C2, C3, C3 Picasso, C4, C4 Picasso, C5, C6 şi C-Crosser, vedeta expoziţiei fiind conceptul Citroën C-SportLounge, prezent în premieră în România.

×
Subiecte în articol: auto audi a5