x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Bucătar de rezervă

Bucătar de rezervă

de Veronica Bectas    |    18 Feb 2009   •   00:00

Situaţie delicată! Unele feţe simandicoase pretind mâncăruri sofisticate. Ce frumos! Platouri cu un aspect de pictură abstractă! Nici nu ştii ce să faci?!



Să atingi cu teamă moaţele înţepătoare din ceva verde, care ies dintre doi cartofi mici şi un morcov anemic, sau să înfigi furculiţa în jumătatea de roşie care stă pe o masă tremurătoare de aspic, în care sunt captive două măsline şi trei frunze mici de pătrunjel? Unde mai pui că, de sub toate astea, iese un sos ciudat de culoare maronie! Salata rucola împrăştiată de cealaltă parte a platoului acoperă, în parte, patru ţevuşti de paste, ţepene al dente, în găurile cărora parcă te pândesc să te împuşte câte o boabă de piper. O panglică, aproape transparentă, de prosciutto crudo se ondulează silită de trei scobitori, ce poartă bucăţele mici de caşcaval, castravete verde şi iar caşcaval, pudrate cu piper. Peste toate astea sunt presărate seminţe de pin...

×
Subiecte în articol: divertisment