Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ion Caramitru, directorul TNB, Mihai Oroveanu, directorul MNAC şi Mihai Mihalcea, directorul CNDB, au susţinut o conferinţă prin care anunţau începerea “ în cursul acestui an a lucrări de consolidare, reabilitare şi extindere a Naţionalului bucureştean”
Locul de astăzi al Teatrului Naţional era încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea proprietatea celebrei familii de negustori a lui Hagi Moscu. Casa lor, clădită în 1810, era situată într-o vastă grădină cu havuz şi vii întinse. A fost singura casă boierească din această zonă care a supravieţuit până în 1912, întrucât în 1882 a fost cumpărată de Primăria Bucureştilor, devenind sediul acesteia. A fost demolată pentru a face loc noului Palat Comunal, proiectat de arhitectul Ion Mincu. Însă, din diferite motive, ridicarea clădirii noi a Primăriei a fost amânată timp de 50 de ani, terenul cuprins între actualele Str. Batiştei, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Carol şi Str. Tudor Arghezi rămânând viran.
La sfârşitul anilor 1950 s-a hotărât construirea aici a Teatrului Naţional, a cărui edificiu fusese bombardat în 1944, şi a unui hotel modern. În urma concursului din 1962 au fost declarate câştigătoare ex-aequo două proiecte, “dar de construit s-a construit cu totul altceva”. În revista Arhitectura RPR 6/1964, arh. Horia Maicu descrie proiectul astfel: “Ansamblul arhitectural şi urbanistic este situat pe o amplă platformă, bogat plantată şi amenajată cu fântâni şi statui. Sub această platformă va fi amplasat un parcaj subteran şi o serie de dotări comerciale”.
Proiectul iniţial al TNB
Edificiul a fost realizat de arh. Romeo Belea, Nicolae Cucu, Horia Maicu şi ing. Alexandru Cişmigiu, fiind construit între anii 1964 şi 1973. Volumul sculptural cu acea copertină în consolă, turnul scenei, instalaţiile de suport pentru manevrarea decorurilor au fost considerate spectaculoase pentru anii 1960. Corpul care găzduia anexele teatrului este îmbrăcat în travertin de Borsec, întreaga faţadă fiind ritmată de un joc plin-gol.
Intervenţia din anii 1980 a arh. Cezar Lăzărescu a acoperit faţada iniţială cu o suprapunere de arce pe verticală, elemente clasicizante, tipice acelor ani. În interior s-au păstrat parţial foaierele, capacitatea sălilor a fost mărită, au apărut spaţiile intermediare şi interstiţiare.
Centre culturale moderne
Teatrul Naţional este cea de-a treia instituţie din centrul Capitalei care urmează să devină centru cultural, după Sala Palatului şi Sala Omnia. De altfel, toate cele trei proiecte au fost acordate arh. Romeo Belea, întrucât domnia sa este singurul dintre autorii iniţiali încă în viaţă. Lucrările de consolidare şi extindere a Sălii Palatului vor costa cca. 80 milioane de euro, a Sălii Omnia 8 milioane de euro şi a Teatrului Naţional 40 milioane de euro.
În urma declaraţiilor lui Ion Caramitru, în 2011, clădirea TNB, cu proaspăt refăcuta faţadă, iniţială din 1964, va fi un modern centru deschis tuturor formelor artei contemporane, subvenţionat de bugetul de stat. Între timp, publicul bucureştean şi nu numai trebuie să fie “înţelegător”. Nu au fost precizate detalii concrete despre condiţiile în care se vor desfăşura în următorii trei ani toate activităţile culturale ale celor trei instituţii, întrucât nu există alternative realiste, ci doar soluţii improvizate, temporar fiind cuvântul-cheie.
Drept de autor
În memoriile sale “Arhitect sub comunism”, Ion Mircea Enescu afirmă că la “Teatrul Naţional, autor era nominalizat Horia Maicu, atunci arhitect-şef al oraşului, deşi toată lumea ştia că autori au fost cei din grupul lui Romeo Belea. Lipsa de respect pentru dreptul de autor, ignorarea lui deliberată s-au manifestat şi prin trecerea din mână în mână a unor lucrări, proiecte sau extinderi, refaceri sau completări. Persoane mai influente la un moment dat înlăturau fireasca încredinţare către vechiul autor, spre omul zilei. Cum este şi cazul refacerii sau extinderii Sălii Mari a Teatrului Naţional, după incendiu atribuit nu grupului iniţial, ci lui Cezar Lăzărescu”.
În prezent se încearcă găsirea unor spaţii şi elaborarea unei strategii manageriale coerente pentru următorii ani. Până în 2011, km 0 al Bucureştiului va fi un şantier, şi totuşi proiectul nu a fost dezbătut public. Nu sunt oare interesaţi arhitecţii, urbaniştii, istoricii de artă, artiştii sau publicul larg de o astfel de dezbatere?
Între anii 1944 şi 1973, Teatrul Naţional nu a avut un sediu propriu. Noua clădire inaugurată în 1973, care avea o sală mare, o sală mică, studiouri, anexe , depozite şi ateliere, a fost modificată între 1983 şi 1984. Intercontinentalul, proiectat de Dinu Hariton, Gh. Nădrag, I. Moscu şi ing. M. Neicu pe un plan în formă de Y, a fost construit între 1968 şi 1970. Hotelul Intercontinental, cu o verticală de 100 m, a fost conceput ca o replică în concav la volumul principal convex al Teatrului Naţional
