x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Corsa face lift

Corsa face lift

de Sebastian S. Eduard    |    06 Ian 2011   •   17:58
Corsa face lift

145276-36-38tv-8.jpgSfârşitul de an ne-a adus ultimul facelift Opel Corsa. Dacă în 2010 Corsa şi-a schimbat şasiul, sistemul de direcţie şi gama de motorizări, din ianua­rie 2011, Opel Corsa primeşte o nouă garderobă. Un exterior transformat îi conferă un aspect mai sportiv, mai expresiv, făcându-l uşor de identificat ca membru al celei mai recente game de autovehicule Opel.

Un nou Corsa ecoFLEX, 1.3CDTI ce dezvoltă o putere de 70kW şi 95CP, este introdus în aceas­tă gamă, având tehnologia Start/Stop ca dotare standard. Versiunea cu trei uşi ne­ce­­sită numai 3,5 litri de car­burant diesel la 100 km şi are, prin ur­mare, emisii de numai 94 g/km CO2.

Pentru a fi conectat cu lu­mea, Corsa este prevăzut cu un nou sistem multimedia infotainment cu şapte difuzoare de 4x20 waţi. Denumit „Touch&Connect”, acest sistem flexibil este dotat cu un ecran tactil de 5 inch, Bluetooth, iPod şi conexiuni USB. Dispune de conexiuni universale, este uşor de folosit şi are toate dotările moderne încorporate la un preţ foarte avantajos.

Noi culori şi decoruri moder­ne sunt disponibile pentru interi­or şi exterior. Pe lângă o nuan­ţă modernă de gri cărbune, interi­o­rul poate fi amenajat cu de­co­ruri mai expresive Tabasco Oran­­ge sau Steel Blue. Noua pa­le­tă de culori pentru exterior cu-prinde o nuanţă off-white  Guacamole delicată, un verde Gras­shoper atractiv şi un roşu Henna îndrăzneţ. De asemenea, gama de culori de succes caracterizată prin versiuni speciale, sport este îmbogăţită prin noul pachet opţional „Linea”, caracterizat prin două linii late care se întind de-a lungul caroserie, cu roţi de 17 inch şi carcasele oglinzilor exterioare în culori asortate.

×
Subiecte în articol: auto&moto