x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Cupa României: Semifinalele, afacere a provinciei

Cupa României: Semifinalele, afacere a provinciei

de Adrian Vaduva    |    11 Apr 2008   •   00:00

Chiar dacă în ultimii ani s-au făcut destule eforturi pentru a transforma Cupa României din Cenuşăreasa fotbalului românesc într-o competiţie mai dinamică, rezultatele nu sunt încă notabile

ANTENA 1/Gloria Buzău – Unirea Urziceni/Miercuri 20:45

ANTENA 1/Dacia mioveni – cfr cluj/Joi 20:45

Chiar dacă în ultimii ani s-au făcut destule eforturi pentru a transforma Cupa României din Cenuşăreasa fotbalului românesc într-o competiţie mai dinamică, rezultatele nu sunt încă notabile. Cu siguranţă că altfel ar sta lucrurile dacă câştigătoarea ar merge direct în grupele Champions League sau măcar într-unul dintre tururile preliminare. Însă, Cupa UEFA nu atrage la fel de tare precum mirajul Ligii Campionilor. Dacă Michel Platini, preşedintele UEFA, va aduce şi câştigătoarele Cupei în LC, abia a­tunci această competiţie se va tran­sforma într-una de prima mână.

 

CAREUL DE AŞI. Semifinalele Cupei României s-au transformat într-o afacere a provinciei, cu toate acestea Comitetul de Urgenţă al FRF a decis ca cele două partide să se dispute în Capitală. Astfel, partida Gloria Buzău – Unirea Urziceni se va disputa în Groapă, iar meciul Dacia Mioveni – CFR Cluj se va juca în Giuleşti. Cele două semifinale vor fi transmise de Antena 1.

 

Liga I– retur: Etapa a XXIX-a

Sîmbătă

“U” Craiova – Oţelul

16:30, Kanal D

Ceahlăul – Dacia Mioveni

18:30, Telesport

Poli Ştiinţa Timişoara – Dinamo

20:30, Naţional TV

 

Duminică

Farul Constanţa – FC Vaslui

16:45, TVR 1

Poli Iaşi – UTA

17:30, Telesport

Pandurii Târgu-Jiu – Unirea Urziceni

18:30, Naţional TV

CFR cluj – Rapid Bucureşti

20:30, Kanal D

 

Luni

Gloria Buzău – Gloria Bistriţa

16:00, Telesport

Steaua – “U” Cluj

20:30, Antena 1

×
Subiecte în articol: sport