x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Dacia Duster, cel mai vândut SUV în 2010

Dacia Duster, cel mai vândut SUV în 2010

de Dragos Stoica    |    13 Feb 2011   •   19:34
Dacia Duster, cel mai vândut SUV în 2010
151700-149845-.jpg

Dacia Duster conduce destaşat în clasamentul celor mai vândute SUV-uri pe piaţa românească, modelul produs la Mioveni acaparând o cotă de aproape 40% din numărul total al vehiculelor din această clasă comercializate în 2010 (12.256 unităţi), potrivit datelor furnizate azi de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Concret, Duster s-a vândut în aproape 4.900 de unităţi, în condiţiile în care maşina a fost lansată în luna martie la Salonul Auto de la Geneva, fiind disponibilă la vânzare în showroom-uri din aprilie 2010. Duster este urmat în aceeaşi ierarhie de Volkswagen Tiguan, cota de piaţă a modelului german cifrându-se anul trecut la 6%. Tiguan a urcat o poziţie în topul maşinilor de teren, unde podiumul este întregit de Ford Kuga, care, cu aproape 5% din piaţă a avansat două poziţii.

Locul patru este ocupat de Hyundai ix35 (4% cotă de piaţă), model de asemenea lansat mai târziu în România, mai exact în luna mai. Locurile 5-7 revin modelelor BMW X5, în urcare trei locuri, Volkswagen Touareg, în urcare cu o poziţie, şi BMW X6, model nou intrat în top zece. Audi Q5 se găseşte pe treapta a opta, fiind urmat de Hyundai Santa Fe, o maşină care a coborât opt poziţii, şi Honda CR-V, alt vehicul nou intrat în top zece, pe care îl şi închide.

Per ansamblu, vânzările de SUV-uri au crescut anul trecut cu 21%, la 12.256 unităţi, evoluţie datorată în pricipal intrării pe piaţă a modelului Duster. Din totalul vânzărilor de autoturisme, segmentul rezervat maşinilor de teren a reprezentat anul trecut 11,5% din totalul vânzărilor de autoturisme, care au scăzut cu 18,3% faţă de 2009, la 106.328 unităţi.

×