Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forțat în localitatea Vurpăr.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor medical din cadrul Secției de Pompieri Sebeș.
În urma evaluării medicale a pilotului, acesta nu a suferit leziuni, refuzând astfel transportul la spital, transmite ISU Alba.
Reprezentanții ISU Alba au precizat, pentru MEDIAFAX, că avionul decolase din Cisnădie și pilotul a fost nevoit să aterizeze forțat după ce a constatat scurgeri de carburanți. În timpul aterizării, avionul s-a răsturnat.
Pilotul are în jur de 50 de ani.
(sursa: Mediafax)