x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Europenele, între ele

Europenele, între ele

de Marius Mihalcea    |    21 Aug 2009   •   00:00
Europenele, între ele
Sursa foto: Răzvan Păsărică/rpressport.ro

Urziceni – Timişoara este capul de afiş al rundei a 4-a în Liga 1



Cel puţin două dintre meciurile programate în acest week-end în Liga lui Mitică suscită interesul iubitorilor sportului cu balonul rotund de la noi din ţară. Într-unul dintre acestea se vor afla faţă în faţă campioana în exerciţiu, Unirea Urziceni, şi vicecampioana FC Timişoara, echipe care ne reprezintă în acest an în Liga Campionilor, prima fiind calificată direct în grupe, fază a competiţiei spre care bănăţenii au făcut un pas important, după ce au eliminat deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtiorul lui Mircea Lucescu. La fel de atractiv ca cel din Bărăgan va fi însă şi meciul din Ştefan cel Mare dintre Dinamo şi CFR Cluj, trupa lui Dario Bonetti fiind în căutarea primei victorii pe teren propriu în această stagiune. De partea cealaltă, după un start de campionat aproape perfect, ardelenii vizează la rândul lor cucerirea celor trei puncte.


Extrafotbal
VINERI
2:00 (sport.ro) Tenis - Masters Series Cincinnati, sfertul 3 10:00 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF Berlin 12:30 (Sport Klub) Handbal - Campionatul European feminin Under 19, Turneul 5-8 14:45 (Sport Klub) Handbal - Campionatul European feminin Under 19, Turneul 5-8 17:00 (Sport Klub) Handbal - Campionatul European feminin Under 19, semifinala 1 17:30 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF Berlin 19:15 (Sport Klub) Handbal - Campionatul European feminin Under 19, semifinala 2

SÂMBĂTĂ
2:00 Tenis - Masters Series Cincinnati, sfertul 4 12:45 Atletism - Campionatul Mondial IAAF Berlin 13:05 (sport.ro) Rugby - Tri Nations 2009, Australia - Noua Zeelandă 16:15 (Sport Klub) Handbal - Campionatul European feminin Under 19, finala pentru locurile 7-8 18:45 Atletism - Campionatul Mondial IAAF Berlin 18:45 (Sport Klub) Handbal - Campionatul European feminin Under 19, finala pentru locurile 5-6 21:05 (sport.ro) Tenis - Masters Series Cincinnati, semifinala 1 21:30 (Eurosport 2) Sărituri cu schiurile - Marele Premiu de vară Zakopane în Polonia, Echipe DT 134 22:30 (Eurosport) Tenis - Circuitul feminin WTA, Turneul de la Toronto

DUMINICĂ
2:00 (sport.ro) Tenis - Masters Series Cincinnati, semifinala 2 12:15 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF Berlin 15:30 (Sport Klub) Handbal - Campionatul European feminin Under 19, finala mică 16:45 (Eurosport) Raliuri - International Rally Challenge 17:15 (Eurosport) Atletism - Campionatul Mondial IAAF Berlin 18:00 (Sport Klub) Handbal - Campionatul European feminin Under 19, finala 19:00 (sport.ro) Tenis - Masters Series Cincinnati, finala 20:00 (Sport Klub) Motor - Red Bull X-Fighters, Londra

×
Subiecte în articol: sport