Pagina de proza - Regasirea prin cenusa

Si-a crescut fiica si fiul, ea - din prima, el - din a doua casatorie, dupa regulile firesti ale existentei. Nu le-a impus si nici macar nu le-a destainuit propriile idiosincrazii. Doar pe Maresal casuna, cateodata, fara sa-i pese ca sunt de fata copiii. In fond, o asemenea atitudine ii si educa, ei putand alege, din toata confruntarea de idei, ceea ce le convenea.

Si-a crescut fiica si fiul, ea - din prima, el - din a doua casatorie, dupa regulile firesti ale existentei. Nu le-a impus si nici macar nu le-a destainuit propriile idiosincrazii. Doar pe Maresal casuna, cateodata, fara sa-i pese ca sunt de fata copiii. In fond, o asemenea atitudine ii si educa, ei putand alege, din toata confruntarea de idei, ceea ce le convenea. Si nu erau putine incaierarile de opinie, mai ales in ultimii ani ai regimului comunist, cand aparusera primele semne de reabilitare a lui Ion Antonescu.

Primul care indraznise fusese Marin Preda, in "Delirul", care nu-i displacuse Feliciei, dar considera ca nu e nici in romanul asta tot adevarul. Bine ca a deschis vorba! De-acum incolo, Maresalul va cobori de pe soclu si va fi demartirizat. Gata, incepem sa ne normalizam.

Felicia sustinea ca nici Marin Preda, nici Adrian Paunescu, in poezia lui "Bocet pentru Ion cel fara de mormant", ca si in altele, pe care nu stiu cum i le-o fi lasat cenzura, nu fac decat sa-l idilizeze pe Antonescu. Daca ar fi trait ei pe vremea cand Maresalul controla tot, sa-i vad cum ar mai fi lacrimat pentru dictator!

O enervase cartea "Adevarul despre Maresalul Antonescu" scrisa de colonelul George Magherescu si care facuse voga in primii ani de dupa 1989. Dar, in fond, merita stiut cate ceva si despre nenorocita viata a celui care a murit cu demnitate si si-a comandat propria executie. Desigur, zicea polemic Felicia, omul stia sa comande plutonul de executie, ca doar ne-a omorat pe toti, anii aia, cum sa nu-si dirijeze el ucigasii care tremurau?!

Totusi, intre atatia lasi, Antonescu ii aparea, si ei, care-l ura, ca un barbat adevarat, care-si asuma propria moarte, fara sa se teama de ea.

De la un timp, Felicia Manole a simtit ca si-a cam terminat treburile. Ii venea sorocul. Totul a inceput ca un fel de raceala de care nu mai scapa. Isi simtea, pentru prima oara, oasele inauntrul corpului. O dureau uneori. De cele mai multe ori, o sacaiau. Parca-i fosneau oasele cand se aseza in pat si caldura caloriferelor scadea dramatic. Nu-i mai placea sa se scoale devreme, cum o facuse toata viata, si sa alerge de colo-colo prin casa, ca si cand ar fi avut de hranit un regiment.

Boala o facuse de nerecunoscut. Intr-o asemenea masura se schimbase, incat, atunci cand, de la policlinica, unde era arondata, i s-a propus sa mearga undeva intr-o statiune, sa incerce niste proceduri antireumatismale, preferase - brusc - un tratament la Eforie Nord. Adica la mare. Doua saptamani, ea s-a iluzionat, la "Steaua de mare", ca va fi mai bine.

A si fost mai bine. Dar numai pe perioada sederii acolo. Intoarcerea acasa i-a grabit sfarsitul. In primele doua-trei zile de tratament, nici nu privea pe fereastra, sa nu cumva sa se intalneasca, peste pervaz, cu Marea Neagra. In a patra sau a cincea dimineata, s-a ridicat din pat si s-a dus direct la fereastra.

Iarna asezase un alt relief, de chiciura si zapezi, peste orizont si peste tulbureala marii, geamul ferestrei era, intr-o mare masura, inghetat si redimensionat. Totusi, iadul imbietor al iernii la Marea Neagra vuia, in fiecare zi, cat pentru cei 30-40 de ani, cat Felicia nu mai daduse cu ochii de mare. In afara de procedurile la care mergea cu placere si regularitate, femeia, parasita de doua ori de noroc, in lupta cu marea, care-i luase cei doi barbati, nu mai facea nimic altceva, in zilele ei de sfarsit de tratament, decat sa priveasca in larg.

Uneori, i se parea ca marea e vanata si bolnava, de ar fi coborat s-o ajute. Alteori, mai ales cand isi simtea propriile-i slabiciuni, acolo, in camera de hotel, in care venise sa se intremeze, marea i se parea grosolana si sanatoasa, contrar intregii lumi bolnave, de pe uscat.

Intr-o dimineata de furtuna, Felicia a vazut, cu ochii ei, valurile pana peste nivelul blocurilor de pe mal inghetand in aberante forme de relief, sus, acolo unde se ridicasera, sub bataia viscolului infricosator. Asa ceva nu credea ca se mai intamplase prin zona temperata, poate doar la Polul Nord sa mai fi ajuns lucrurile atat de departe, in nefirescul lor de iarna aproape totala.

Intr-o seara, in care n-a avut pofta sa mearga la restaurant, sa manance, Felicia a ascultat la TVR o stire legata de Antonescu, care i-a retinut atentia. Reiesea, din aceasta informatie, ca UDMR si primarul de la Targu-Mures, primar care facea parte din aceasta formatiune politica, se opun ridicarii unui monument in memoria Maresalului Antonescu, de care se invrednicisera cativa veterani de razboi.

din volumul "Mastile insangerate - Proze scurte din perioada 1969-2001",
Fundatia Iubirea, Fundatia Constantin,
Editura Paunescu - 2001