x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

13 Feb 2008   •   00:00

Dragobetele, tradiţionala sărbătoare românească a iubirii, de abia mai ­palpită. A fost înlocuită, cu multe surle şi trâmbiţe de o alta mult mai ­profitabilă – Valentine’s Day.

Dragobetele, tradiţionala sărbătoare românească a iubirii, de abia mai ­palpită. A fost înlocuită, cu multe surle şi trâmbiţe de o alta mult mai ­profitabilă – Valentine’s Day. Puţini români au mai auzit astăzi de ­Dragobete, dar cu toţii, cu mic cu mare, se înfioară când se apropie Ziua Îndrăgostiţilor. E suficient să dai o raită prin magazine ca să înţelegi care sunt elementele cheie. Bomboane de ciocolată, bijuterii, pernuţe… toate în formă de inimioară roşie (cu sau fără săgeată), lumâ­nărele parfumate, felicitări despre “cât de mult te iubesc” şi multe altele. Variaţiuni pe aceeaşi temă, aş spune eu. Dar cum se sărbătoreşte Ziua Îndrăgostiţilor în alte ţări? În ­Finlanda, de exemplu, se numeşte “Ziua prietenilor” şi este prilej de întâlniri şi petreceri. În ­Slovenia, Sfântul Valentin aduce primăvara şi o dată cu el plantele ies din pământ şi încep să se ridice către soare. În Japonia şi Korea, de Sfântul Valentin femeile oferă ciocolată şi flori… chiar şi colegilor de la serviciu. În schimb, la 14 martie, în “Ziua Albă” bărbaţii întorc această “favoare”.

Ei le oferă doamnelor ciocolată albă şi bezele.

×
Subiecte în articol: agenda