Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“O viaţă, o lume, o epocă”, o carte în care scriitorul Constantin Kiriţescu îi descrie pe “oltenii umblăreţi” prin pieţele bucureştene, pe la mijlocul secolului XX. El era fascinat de glasul neobosit, pe un ton cântător, al oltenilor care-şi strigau varietatea produselor de vânzare: “Hai, la ceapă, măraru’, pătrunjelu’, morcovu’, păstârnacu’, ţelina...”.
“O viaţă, o lume, o epocă”, o carte în care scriitorul Constantin Kiriţescu îi descrie pe “oltenii umblăreţi” prin pieţele bucureştene, pe la mijlocul secolului XX. El era fascinat de glasul neobosit, pe un ton cântător, al oltenilor care-şi strigau varietatea produselor de vânzare: “Hai, la ceapă, măraru’, pătrunjelu’, morcovu’, păstârnacu’, ţelina...”. Ori “hai, la mere şi la pere, drăgănele de Piteşti”. Îi privea “alergând cocârjaţi sub greutatea coşurilor încărcate”. Marfa oltenilor varia după sezon: primăvara trufandale, vara bogăţia zarzavaturilor de tot felul, toamna, mai ales pometuri. De cele mai multe ori erau olteni get-beget, care “îşi începeau cariera prin a fi luaţi de cu iarnă de vătafi care, aducându-i în Bucureşti, îi exploatau crunt, hrănindu-i cu te miri ce. În schimb, le făceau educaţie profesională, cum să înşele la cântar, la darea restului înapoi”. Căpătând experienţă, oltenii ajungeau să facă negoţ pe cont propriu. Şcoala pe care o primeau le crease o reputaţie proastă: “olteanul cu şapte funduri la litră”. Toamna, povesteşte Constantin Kiriţescu, după răfuiala cu patronii, oltenii se întorceau acasă cu ceva bani la chimir, care, adunaţi an de an, “ajungeau ca să-şi cumpere vreun pogon de pământ...”
