Din mitologia greacă aflăm că, în timpul conflictului dintre giganţi şi zei, Athos, un gigant trac, a aruncat cu o stîncă imensă spre zeul Poseidon, dar aceasta i-a alunecat printre degete şi a căzut în mare.
Din mitologia greacă aflăm că, în timpul conflictului dintre giganţi şi zei, Athos, un gigant trac, a aruncat cu o stîncă imensă spre zeul Poseidon, dar aceasta i-a alunecat printre degete şi a căzut în mare. În locul în care a căzut s-a format o insulă. O altă versiune a legendei spune că Poseidon a aruncat cu o stîncă spre Athos, iar stînca l-ar fi îngropat şi de aici ar veni numele Muntelui Athos. Conform unei legende creştine, Sfînta Fecioară Maria, împreună cu Evanghelistul Ioan, în timpul vizitei pe care o făceau lui Lazăr, în Cipru, au fost obligaţi de o furtună să acosteze în portul unde azi este Sfînta Mănăstire Iviron. Fecioara Maria a admirat frumuseţea sălbatică a locului şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea ei muntele ca dar. Atunci, Domnul s-a auzit zicînd: „Fie ca acest munte să fie al tău, paradisul şi grădina ta, ca o salvare, un rai pentru cei care caută mîntuirea“. Pe Sfîntul Munte există trei feluri de viaţă monahală: coenobitică – şi care presupune disciplină, iar călugării muncesc şi mănîncă împreună; idioritmică – viaţa este împărţită între rugăciuni şi muncă, în funcţie de necesităţile lor; sihastrică – atunci cînd călugării trăiesc într-o completă singurătate, în grote şi peşteri, şi mănîncă atît cît să nu moară de foame.