x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Carmen Dragan    |    04 Mar 2010   •   00:00
Pauză de cafea
5582-115207-bucate21_3024.jpgÎn luna martie, toate şcolile sunt în sărbătoare. Orele de muzică sunt dedicate în exclusivitate cântecelor despre primăvară, dar mai ales celor în care mama este definită în cele mai frumoase versuri.

Orele de abilităţi practice s-au transformat în adevărate ateliere în care elevii îşi arată măiestria în confecţionarea mărţişoarelor şi a felicitărilor pe care le dăruiesc în zilele magice din prima lună a primăverii, la orele de limba română se învaţă poezii pe această temă şi se citesc legende, iar la orele de matematică se rezolvă probleme cu ghiocei şi alte flori de primăvară.

Însă cele mai fascinante rămân orele în care seminţele de dovleac, de floarea-soarelui, boabele de fasole, orez, linte, piper, dar şi frunzele de dafin şi păstuţele de diverse forme se transformă în mărţişoare ce vor încânta privirile mamelor. Şi tot efortul, toată supărarea că nu prinde lipiciul, când seminţele se împrăştie pe jos sau când foarfeca nu vrea să taie hârtia, totul dispare atunci când mamele deschid plicul şi zâmbesc la minunea de mărţişor care a ieşit din mâinile drăgălaşilor. Şi zâmbetul acesta merită orice!

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda