x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Proiecte noi prezentate la TimoN

Proiecte noi prezentate la TimoN

29 Mar 2007   •   00:00

AFLA CE E NOU
Ce se va construi incepand cu acest an in Romania
AFLA CE E NOU
Ce se va construi incepand cu acest an in Romania

De curand s-a incheiat editia de primavara a Targului Imobiliar National-TimoN, eveniment despre care organizatorii au promis ca vom mai auzi, propunandu-si ca acesta sa devina o referinta pentru piata imobiliara. Iata care sunt ultimele aparitii pe aceasta atat de controversata piata imobiliara, aparitii de care, in masura in care sunt pe gustul si buzunarul dumneavoastra, puteti "beneficia" la acest moment.

BUCURESTI

Un concept cu caracter de noutate a fost lansat de compania imobiliara Apulum94. Acesta ofera solutii personalizate, asta presupunand interactivitate si luarea in calcul a ideilor viitorului proprietar, la proiectarea locuintei. In limita unor restrictii minime ce tin de siguranta constructiei in sine (de exemplu, pereti de rezistenta) specialistii firmei va pot proiecta o bucatarie mai mare, un dormitor mai incapator sau un hol mai lung... dupa cum va convine. Acest concept este aplicabil pentru doua ansambluri de locuit, anume:
Proiectul "P Tower" si Proiectul "Orizont", ambele in Bucuresti.
  • Proiectul "P Tower" este amplasat pe B-dul Uverturii si are o suprafata de 2.000 mp de teren, amprenta la sol este de 650 mp, iar suprafata totala construita este de 8.000 mp. Blocul de locuinte va avea peste zece niveluri, oferind 70 de apartamente si garsoniere, si va beneficia si de o suprafata de parcare apreciabila: 2.000 mp.
  • Proiectul "Orizont" este situat in Ghencea si se doreste a fi un ansamblu rezidential cu locuinte in stil vila, care sa nu aiba un regim de inaltime mai mare de P+2. Acesta este construit pe o suprafata de nu mai putin de 800 mp. Suprafata totala construita se situeaza in jurul a 1000 mp.

    COSTINESTI SI BRASOV

    Alte trei proiecte noi, dezvoltate de compania romano-britanica Romdeals Property, se construiesc incepand cu acest an la Costinesti si Brasov. Termenul de finalizare este iunie 2007.
    Este vorba despre: Gradina Soarelui, Gradina de la munte si Sea View Residence.
  • Gradina soarelui introduce conceptul de rezidenta in club privat cu facilitati incluse. Asta inseamna ca toti beneficiarii apartamentelor se vor bucura de facilitati exclusive precum: piscina, terasa privata, bar, centru de fitness. Un alt concept nou adus de compania dezvoltatoare este acela de managementul proprietatii. Asta inseamna ca beneficiarii apartamentelor nu mai au grija administrarii lor (paza 24 de ore, intretinere) si grija inchirierii acestora (in cazul in care doresc aceasta). Ansamblul este situat in Costinesti si are in componenta sa 18 apartamente si garsoniere (sase apartamente - doua camere, si 12 garsoniere). Pana in acest moment s-au contractat zece unitati locative, ramanand disponibile opt (doua apartamente si sase garsoniere). Pretul de vanzare pleaca de la 39.950 de euro, iar pretul maxim este de 62.983 de euro.
  • Gradina de la munte este un proiect aflat in derulare in Brasov, la cateva minute distanta de centrul istoric al orasului. Acest ansamblu va oferi viitorilor proprietari 24 vile, din care 12 vile cuplate si 12 vile individuale. Ansamblul se dezvolta pe o suprafata de teren de 13.800 mp si va dispune de un spatiu de agrement cu teren de tenis, sala fitness, club cu circuit inchis, terasa, bar, spatii comerciale. Cele 24 de locuinte vor fi finalizate in doua etape, pana la mijlocul anului 2008. Pana in acest moment au fost deja rezervate doua vile (una cuplata si una individuala). Pretul pentru o vila pleaca de la cca 110.000 de euro.
  • In luna aprilie a acestui an, compania va lansa cel de-al doilea proiect pe litoral, denumit Sea View Residence. Acesta va fi situat la malul marii, in cea mai noua zona rezidentiala a statiunii Costinesti, in imediata vecinatate a viitorului port turistic (proiect dezvoltat de Primaria Costinesti). Noul ansamblu de locuinte va avea un total de 48 de unitati locative, structurate in doua corpuri de cladire gemene, fiecare avand un regim de inaltime S + P + 4E. In fiecare corp de cladire vor functiona 14 garsoniere, cinci apartamente de doua camere si cinci apartamente de trei camere. Suprafetele utile pornesc de la 44 mp (garsoniera) si ajung la 89,42 mp (apartament cu trei camere). Apartamentele vor beneficia de terase cu suprafete generoase - min. 12 mp fiecare. La demisolul cladirilor va functiona un centru de recreere (sala fitness, sauna, spatii comerciale). Pentru fiecare apartament este prevazut cate un loc de parcare, iar in gradina interioara se va amenaja o piscina cu toate facilitatile necesare. Preturile de vanzare vor porni de la 61.000 euro.

    OFERTA BOGATA

    Prezenta expozantilor la targ, manifestata in special prin scoaterea la vanzare a peste 10.000 de locuinte, a fost gandita sa se plieze pe nevoile si cerintele a cinci categorii de clienti. Anume: cei care solicita o locuinta cat mai accesibila bugetului propriu; clientii pentru apartamente in centrul orasului si zonele semicentrale; clientii pentru vile; investitorii imobiliari si consumatorii de lux. In acest ton au fost prezentate oferte, de la garsoniere pe malul marii (Costinesti) avand preturi pornind de la 39.000 de euro, apartamente in blocuri cu preturi mai accesibile (Proiectele Planorama si Noor din Bucuresti), apartamente in vile P+1 sau P+2 (Proiectul Greenfield) cu valori de aproximativ 120.000 euro, pana la oferte de apartamente de lux (proiectul rezidential de lux Emerald Residences), valorand in jur de 500.000 euro, sau chiar de superlux (un proiect ce beneficiaza de o arhitectura deosebita, futurista, dezvoltat de Falcon Corporation in Snagov).

    INFO
    Un eveniment interesant a avut loc in cadrul acestui targ. Anume, Gala Premiilor Pietei Imobiliare. Ansamblul Planorama a castigat premiul pentru cel mai abordabil proiect imobiliar promovat in 2006, iar institutia financiara care a oferit cea mai buna solutie de finantare a unei locuinte in 2006 a fost apreciata ca fiind BCR

  • foto: KARINA KNAPEK, DREAMSTIME
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul apartamente