x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Responsabilitatile si atributiile notarului

Responsabilitatile si atributiile notarului

21 Dec 2006   •   00:00
CE SPUNE LEGEA
Fie ca ne place sau nu, de multe ori avem nevoie de serviciile notarului public. Daca vrem sa vindem sau sa cumparam un teren sau o casa, daca incheiem o tranzactie mai importanta sau sa donam un bun, tot la notar mergem

Ce gen de acte pot intocmi notarii publici, ce fel de consultatie juridica ne pot oferi acestia, dar si in ce caz puteti reclama un notar public. Am realizat prezentul articol pentru toti aceia dintre dvs. care ne-au adresat diverse intrebari legate de categoriile de acte pe care le poate autentifica, legaliza, verifica un notar, precum si pentru anumiti cititori nemultumiti de refuzul unora dintre notari in momentul in care au fost solicitati sa intreprinda un demers sau sa redacteze un anume document.

Legea care reglementeaza activitatea notarilor este Legea numarul 36 din 12 mai 1995, a notarilor publici si a activitatii notariale (modificata si completata).

PRIMA OBLIGATIE

Prima obligatie pe care o are un notar atunci cand i se solicita un serviciu este sa verifice ca actele pe care le instrumenteaza sa nu cuprinda clauze contrare legii si bunelor moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor asupra continutului acestor acte spre a se convinge ca le-au inteles sensul si le-au acceptat efectele, in scopul prevenirii litigiilor ulterioare. Notarii sunt absolventi ai Facultatii de Drept si sunt apti (si obligati) sa raspunda intrebarilor pe care le veti adresa in legatura cu natura juridica a actelor de semnat. Nu ezitati ca atunci cand aveti cea mai mica nedumerire, cand credeti ca sunteti pe punctul de a fi pacalit de celalalt semnatar, sa cereti ajutorul autorizat al notarului public care instrumenteaza tranzactia, sa solicitati acestuia sa va explice in amanunt genul operatiunii pe care o intreprindeti si, fara sa va fie jena, intrebati tot ceea ce credeti ca este necesar sa aflati pentru a semna in deplina cunostinta de cauza.

IN LITERA LEGII

Legea contine inca de la inceputul ei o prevedere foarte importanta, pentru care, daca nu o respecta, in anumite cazuri, notarii pot fi chiar anchetati si condamnati penal: in cazul in care actul solicitat este contrar legii si bunelor moravuri, notarul public va refuza intocmirea lui. De asemenea, textul de lege mai precizeaza ca, "daca inscrisul prezentat are un continut indoielnic, iar notarul public nu poate refuza instrumentarea actului, va atrage atentia partilor asupra consecintelor juridice la care se expun si va face mentiune expresa in act", in asemenea cazuri, partea interesata de pastrarea secreta a acestor aspecte este posibil sa se opuna, din considerente lesne de inteles, la inserarea acestei mentiuni pe act, caz in care notarul este obligat sa refuze intocmirea lui.

CATEGORIA DE ACTE

Iata mai jos o enumerare a categoriilor de acte pe care le poate indeplini un notar public: redactarea inscrisurilor in vederea autentificarii sau legalizarii semnaturii, autentificarea acestora, legalizarea sigiliilor si a semnaturilor, darea de data certa a inscrisurilor prezentate de parti (operatiune pe care o poate realiza, de asemenea, si un avocat), certificarea unor fapte, legalizarea de copii de pe inscrisuri, efectuarea si legalizarea traducerilor (de obicei, fiecare cabinet notarial colaboreaza in acest sens cu o companie de traduceri), primirea in depozit a inscrisurilor si documentelor prezentate de parti (cand acestea au un caracter secret sau au o anumita valoare), eliberarea de duplicate de pe actele notariale intocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

CONSULTATII JURIDICE

Asa cum am mentionat mai sus, notarii publici pot oferi la cerere consultatii juridice in materie notariala, altele decat cele referitoare la continutul actelor pe care le indeplinesc. Totodata, acestia pot participa, in calitate de specialisti desemnati de parti la pregatirea si intocmirea unor acte juridice cu caracter notarial. Aceste acte pot fi doar verificate de notar dupa ce au fost intocmite initial de un avocat.

Pentru redactarea unui act, va puteti adresa oricarui notar public, din orice oras, indiferent daca domiciliul dvs. este in acel oras sau in alta parte, cu urmatoarele exceptii care marcheaza o ingradire legala a competentelor notarilor publici: "procedura succesorala notariala este de competenta notarului public din biroul notarial situat in circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu, in cazul mostenirilor succesive - mostenitorii pot alege competenta oricaruia dintre birourile notariale din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care si-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urma, actele de protest ale cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor se fac de notarul public din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care urmeaza a se face plata, eliberarea duplicatelor si reconstituirea actelor notariale se fac de notarul public in al carui birou se afla originalul acestora".

ROMANII IN STRAINATATE

Daca sunteti cetatean roman (sau reprezentantul unei societati comerciale romane sau a oricarei alte persoane juridice romane - asociatie, fundatie etc.) si va aflati in strainatate, puteti apela la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in vederea indeplinirii urmatoarelor acte notariale: "redactarea de inscrisuri in vederea autentificarii sau legalizarii semnaturii, autentificarea inscrisurilor, legalizarea sigiliilor si a semnaturilor, darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti, certificarea unor fapte, legalizarea de copii de pe inscrisuri, efectuarea si legalizarea traducerilor, primirea in depozit a inscrisurilor si documentelor prezentate de parti, eliberarea de duplicate de pe actele notariale intocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare".

RASPUNDEREA DISCIPLINARA

Legea prevede ca in circumscriptia fiecarei Curti de apel functioneaza cate o Camera a Notarilor Publici, cu personalitate juridica. Din Camera fac parte toti notarii publici care functioneaza in circumscriptia Curtii de apel. Colegiul director al Camerei Notarilor Publici are atributia de a rezolva plangerile partilor impotriva notarilor publici si a notarilor stagiari, luand masurile corespunzatoare si aducandu-le la cunostinta Uniunii Nationale a Notarilor Publici. Situatiile in care poate interveni raspunderea disciplinara a notarului public: intarziere sau neglijenta in efectuarea lucrarilor, lipsa nejustificata de la birou (sunt obligati sa mentina o anumita continuitate a prezentei la sediul cabinetului notarial, fixand in acest sens un program de lucru cu publicul), nerespectarea secretului profesional, comportament care aduce atingere onoarei sau probitatii profesionale de care se bucura notarii publici.

Actiunea disciplinara impotriva unui notar se exercita de Colegiul director si se judeca de Consiliul de disciplina. Legea mentioneaza ca, pentru suspendarea din functie sau excluderea din profesie, este obligatorie o cercetare prealabila, care se efectueaza de catre Colegiul director. Consiliul de disciplina citeaza partile si pronunta o hotarare motivata, care se comunica acestora. Impotriva hotararii partile pot face contestatie la Consiliul uniunii notarilor publici, in termen de 10 zile de la comunicare. Hotararea Consiliului uniunii poate fi atacata la instanta judecatoreasca competenta, civila sau de contencios administrativ, dupa caz. Hotararea definitiva se comunica si Ministerului Justitiei
×