Reţeta de suflet

V-am dat întîlnire în ediţia precedentă a Jurnalului de bucătărie la Muzeu. Şi parcă mă simt datoare să revin şi să spun că Muzeul Ţăranului Român este o instituţie culturală mult mai vie decît te-ai aştepta.

V-am dat întîlnire în ediţia precedentă a Jurnalului de bucătărie la Muzeu. Şi parcă mă simt datoare să revin şi să spun că Muzeul Ţăranului Român este o instituţie culturală mult mai vie decît te-ai aştepta. Ea “intră” în casele oamenilor, scormonind în “lăzile lor de zestre” şi ia de acolo poveştile, imaginile şi aromele adevărate ale neamului. Iar ceea ce află, dă mai departe. Şi nu doar prin expoziţii, ci şi prin pagini de carte ori printr-o suită de acţiuni care fac muzeul să pogoare în stradă, în piaţă. Nu mă refer aici la “agora”, ci chiar la piaţa de legume. De ce scriu despre asta acum? Pentru că, încercînd să găsesc o reţetă bistriţeană pe care să v-o aduc dinainte nimic nu mi s-a părut mai firesc decît să preiau una din cartea (excelentă) de bucate româneşti pe care Georgeta Roşu a scris-o, înmănunchind toate acele reţete pe care le-a aflat, vreme de peste două decenii, în incursiunile sale prin cuhniile ţărăncilor noastre. Din Bistriţa-Năsăud, de la Floarea lui Pop, localnică din satul Livezi, a preluat mai multe reţete. De “Drob minţit”, de “Tăiţei cu nuci”, de “Supă de mere”. Pe cea din urmă v-o reproduc şi eu, remarcînd combinaţia îndrăzneaţă a bistriţencei, care alătură aripilor şi măruntaielor de pui ingrediente mai puţin obişnuite azi prin oalele noastre cu borş, precum… merele şi corcoduşele verzi. Ai nevoie deci de “aripi, spate, ficat şi pipotă de la doi pui, 6 mere, un gălbenuş de ou, o cană de smîntînă, o ceapă, pătrunjel, corcoduşe verzi. Se pun la fiert cu apă rece măruntaiele de pui şi ceapa întreagă şi se ia spuma tot timpul. Cînd carnea este fiartă se scoate ceapa şi se adaugă merele curăţate de coajă, tăiate felii. Se lasă să dea în clocot de 6 ori. Se potriveşte de sare, se drege cu smîntînă frecată cu gălbenuş şi se pune o lingură de apă rece. Se presară pătrunjel tocat mărunt. Se acreşte cu corcoduşe”.

La masa mirelui şi a miresei

Nu există nuntă românească adevărată fără mese întinse şi bogate. Aşa se face că nici “Nunta Zamfirei” nu poate să fie împlinită fără străchinile, farfuriile şi tipsiile pe care tronează bucate aromitoare, fără ulcelele şi paharele în care vinul şi pălinca îşi dezvoltă buchetele de fruct îmbrăţişat de soare. Vă poftesc, dar la masa mirelui şi a miresei, să ne-nfruptăm împreună din mîncărurile bistriţene – ah! deliciosul cocoş în sos de vin! – şi, mai ales, din plăcintele cele gătite în cuptoare de lut tradiţionale şi a căror bunătate e neîntrecută.