Reţeta de suflet

Plimbare leneşă pe străzile pieptişe ale Chorei. Peste capetele de ţiglă roşie ale caselor îndesate unele în altele, turnurile genovezului Gatelussi ţin parcă sub observaţie, ca odinioară, întinsul apelor ce scaldă Insula Samothraki…

Plimbare leneşă pe străzile pieptişe ale Chorei. Peste capetele de ţiglă roşie ale caselor îndesate unele în altele, turnurile genovezului Gatelussi ţin parcă sub observaţie, ca odinioară, întinsul apelor ce scaldă Insula Samothraki… Lîngă o uşă albastră, încastrată în albul moale al unei căsuţe greceşti, din vasul de lut roşu se revarsă spre mine, ameţindu-mă cu mirosul ei amestecat de lămîie şi mentă, “cascada” de frunze ale unui indruşaim. Alături, un rodiu îşi plesnise “de dor” fructele, lăsîndu-şi seminţele purpurii în voia furnicilor. Tresar la amintirea unei “spovedanii” dintr-o proză a lui Mateiu Caragiale: “...năpădeau curţile, pretutindeni leandri, rodii, lămîiţă, la ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe, de muşcate, de cerceluşi, de indruşaim, de siboi. Iar dincolo, peste gîrlă, închizînd zarea, se împînzea, scăldat în verdeaţă, dealul Cotrocenilor!”. Indruşaimul şi clamarea Bucureştiului de odinioară îmi aduc dinainte un chip şi-o întîmplare nu prea de demult. Să fi trecut doar cîteva săptămîni de cînd am primit un telefon la redacţie. O voce plăcută mă invita undeva, într-o casă de pe o stradă veche, patriarhală, din Bucureşti, să mă bucur de gustul unei plăcinte de casă şi să răsfoiesc un caiet. Un caiet de reţete. Aşa am cunoscut-o pe doamna Raluca. Şi, stînd “la sfat” cu domnia sa, am aflat cîteva mici secrete gospodăreşti. Într-un tîrziu, am plecat din casa ei luînd cu mine un fir de indruşaim (să-l pun “la înmulţit”) şi caietul de reţete (“cu împrumut”). Despre planta aceasta pe care o cunoşteam doar pentru calităţile ei decorative (bunica mea îi zicea “sîngele voinicului”) am aflat că se adaugă în prăjituri, dar mai ales în compoturi şi dulceţuri pregătite din fructe mai puţin mirositoare. Iar din caietul în care doamna Raluca a strîns reţetele ei preferate vreme de 50 de ani am ales cîteva pe care vi le dăruim.

Reţetele unei vieţi

Caietul de reţete al unei gospodine. Vă veţi întreba: ce are atît de special? Poate faptul că, privind “printre rînduri”, poţi descoperi poveşti. Un caiet aşa cum este cel pe care l-am “împrumutat” de la doamna Raluca, pentru ediţia de azi a Jurnalului de bucătărie, nu este scris la întîmplare. Fiecare reţetă a fost gătită de zeci, poate de sute de ori. Nu şi-a găsit locul pe filele azi îngălbenite decît după ce reţeta a fost încercată, după ce gustul mîncării a plăcut celor dragi, care şi-au adjudecat-o ca “bun de familie”. Un caiet de reţete precum cel al doamnei Raluca face parte, de obicei, din patrimoniul unei familii. Se lasă mai departe, moştenire, fiicei, nurorii ori nepoatei. Doamna Raluca a ales să ne dea tuturor o fărîmă din această comoară. Sînt reţete de o viaţă, dar şi reţetele unei vieţi…