Ceva ciudat si placut. Porumbei cuibariti la geamurile unei redactii ce "fierbe" de dimineata pana tarziu in noapte. Fereastra de la biroul di-rectorului Jurnalului National, res-pectiv Marius Tuca, este aparte. O sa vedeti de ce.

Ceva ciudat si placut. Porumbei cuibariti la geamurile unei redactii ce "fierbe" de dimineata pana tarziu in noapte. Fereastra de la biroul directorului Jurnalului National, respectiv Marius Tuca, este aparte. O sa vedeti de ce.

Carduri de porumbei. In fiecare zi urmaresc cu priviri mirate jurnalisti prea grabiti de vremuri. La inceput au fost timizi. Agitatia mainilor trepidand pe taste ii speria. Apoi au indraznit: si-au facut cuib, li s-au nascut pui. Noua generatie de porumbei s-a obisnuit repede cu ceea ce se intampla dupa ferestre. Au inceput sa intre uneori in redactie, neinteresandu-i cea mai fierbinte stire a zilei. Si au indraznit mai mult decat parintii.

VIZITATORII. S-au gandit ca ar fi bine sa invadeze si fereastra redactorilor-sefi adjuncti. Nu le cade blazonul, trebuie sa-i suporte! "Intra ca la ei acasa in biroul nostru. Se plimba si ne obliga la perioade indelungate de tacere. Vin in pereche, de regula, si se plimba printre birouri. Uneori ne ciugulesc pantofii", spune Valentin Zaschievici, unul dintre redactorii-sefi adjuncti. Dan Constantin insa, si el redactor-sef adjunct, are o teorie interesanta in ceea ce-i priveste pe "musafirii nepoftiti": "Ma fac sa ma gandesc la porumbeii care scapa unora pe gura si chiar la propriii porumbei care-mi scapa! Probabil acestia sunt porumbeii care au scapat de-a lungul vremii pe gura si acum se plimba printre noi!".

IN GHIVECI. "M-am pomenit cu porumbelul clocind oul in ghiveciul cu planta decorativa, intr-o luni dimineata.

Vineri seara cand plecasem din birou nu era nimic, dar fereastra era deschisa", spune Sorin Stoian, directorul executiv al Jurnalului National. Este foarte mandru de ceea ce s-a intamplat: "Porumbeii si-au depasit regnul si teama, asta mi se pare important. Ma impresioneaza sacrificiul masculului porumbel: cand sunt sedinte la mine sau sunt doar eu, se expune el: el cloceste. Porumbita cloceste noaptea. Amandoi imi dau o stare de confort. Ma fac sa ma gandesc la faptul ca viata isi gaseste loc si merge mai departe. Prietenii imi spun ca venirea lor e semn de bafta".

O LEGENDA. Jurnalistii se abat adeseori de la subiect. In acest context, mica abatere de la subiect este o legenda. Nu-i legata de porumbei, dar unul dintre "protagonisti" este tot pasare, mai precis soim. Etienne Navarre si Isabeau de Anjou.

Puterile negre ale Iadului au aruncat asupra lor un blestem teribil: sa fie mereu alaturi, niciodata aproape. Astfel, ea a fost blestemata sa se transforme in soim in timpul zilei, iar el, sa se transforme in lup in timpul noptii.

Doar pentru o secunda, la rasaritul si la apusul soarelui, cei doi aproape ca se puteau atinge. Pana la urma blestemul a fost rupt, datorita curajului celor doi. Frumoasa poveste isi are originea in secolul al XIII-lea. Secol ce a dat lumii legende legate de curajul de a-ti depasi conditia de muritor.

Intr-un anumit fel, farmecul povestilor medievale se potriveste vointei porumbeilor de a-si depasi regnul si teama. Viata merge mai departe, iar porumbeii dau lectii de jurnalism sufletului in fiecare zi.

Cuibul - Uliii de la fereastra domnului Tuca

LA PANDA. Cea mai mica miscare ii face sa zboare. Doar unul dintre cei doi ulii a fost prins pe picior gresit

"Vorbiti mai incet, ca-mi speriati porumbita". Era prin martie, intr-o sedinta de sumar. Si, directorul ziarului, Marius Tuca, a continuat: "N-ati vazut? Am o porumbita la fereastra si cloceste". Ochii tuturor s-au fixat la fereastra: porumbita se infoiase, usor somnoroasa. Nici urma de sperietura. Clipea din ochi, atenta. Parca zicea: "Sunteti asa simpatici cand va agitati".

La un moment dat, printesa-porumbita a disparut. Nimeni nu stia ce s-a intamplat, dar Marius Tuca era cam suparat. Curios, supararea lui coincidea cu disparitia porumbitei. Pana cand, intr-o sedinta, a izbucnit: " Femeia de serviciu mi-a aruncat cuibul!". Ce se intamplase de fapt? Vom afla chiar de la "impricinata".

Venit asa, peste noapte. Un uliu (porumbar, se pare). A mancat ouale porumbitei. "Intr-o zi, cand am venit sa fac curatenie in biroul domnului Tuca am zis sa spal si fereastra. Ouale nu mai erau. Am aruncat cuibul". "Totusi, de ce l-ati aruncat", intreb. "Pentru ca era gol!", suna imbatabil logica femeii de serviciu. "Dupa o vreme, ma cheama secretara domnului Tuca. Imi spune sa intru la dansul. Intru. Era suparat: «Unde e cuibul?», ma intreaba. «L-am aruncat». «De ce?». «Nu mai erau ouale». N-a mai comentat. Da pe urma m-am dus in parc, am luat cateva cracute si le-am pus acolo, doar-doar s-o intoarce porumbita". Si s-a intors...Si iar cloceste. Dar s-a mai intamplat ceva: uliul care i-a mancat ouale a devenit familist! Si-a adus soata, si-a facut cuib vizavi de cel al porumbitei.

Se spune ca porumbelul inseamna pace, dragoste, noroc, iar uliul barbatie si rapacitate. Oare puii porumbitei se vor imprieteni cu puii uliului? Grea intrebare...