x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul UE, o alta miza a alegerilor germane

UE, o alta miza a alegerilor germane

de Maria Toader    |    12 Sep 2005   •   00:00
UE, o alta miza a alegerilor germane

Cei doi candidati pentru postul de cancelar au viziuni diferite asupra politicilor comunitare si asupra viitorului Uniunii Europene, de aceea cetatenii germani vor trebui sa se gandeasca foarte bine cand se vor prezenta la urne.

Campania electorala germana este indeaproape urmarita de toate statele europene, avand in vedere ca rezultatul acesteia va fi decisiv pentru politica interna a comunitatii. Victoria crestin-democratilor prin Angela Merkel ori un al doilea mandat pentru actualul cancelar, Gerhard Schröder, inseamna pentru Europa doua lucruri total distincte, deoarece proiectele pe care cei doi oameni politici vor sa le puna in aplicare in cadrul Uniunii se bazeaza pe principii radical opuse. Legatura traditionala dintre cele doua partide, initiata imediat dupa caderea Zidului Berlinului, prin care socialistii si crestin-democratii impartaseau aceeasi viziune despre rolul pe care Germania trebuie sa-l joace in Uniune si despre relatiile sale cu SUA, s-a dizolvat in timp.

ACUZE. Acum, crestin-democratii il ataca pe Schröder pe motiv ca a avantat statul german pe un teritoriu nou si periculos, fiindca a lasat divergentele pe care le-a avut cu americanii in privinta razboiului din Irak sa submineze relatiile stranse cu acestia, si toate astea in schimbul unui "parteneriat strategic" numai cu Franta si cu Rusia.

In ciuda acestor critici, cancelarul german spera ca va castiga si aceste alegeri, bazandu-se pe popularitatea sa si pe faptul ca a transformat Germania intr-un stat care militeaza pentru pacifism.

O NOUA DOAMNA DE FIER. Contracandidata lui Gerhard Schröder si-a stabilit deja prioritatile pentru politica externa. Astfel, Angela Merkel a declarat ca va reintari relatiile cu SUA, dar asta nu va insemna ca Germania va trimite trupe in Irak. Ea va incerca sa apropie statul german de statele din estul Europei, sprijinind, spre exemplu, Polonia si celelalte noi state care au aderat la 1 mai 2004. O victorie a Angelei Merkel va afecta si negocierile Turciei cu UE, deoarece ea face deja presiuni asupra autoritatilor de la Bruxelles sa ofere statului musulman doar un "parteneriat privilegiat".

AXE DIFERITE. Un alt punct de confruntare intre cei doi candidati sunt aliantele in cadrul Uniunii. In timp ce actualul cancelar german prefera o axa puternica, formata din Germania, Franta si Rusia, Angela Merkel intrezareste un alt scenariu ce ar putea reface echilibrul Uniunii. Ea este adepta unor relatii privilegiate cu Franta, Marea Britanie si cu statele mai mici din UE, mai ales ca o alianta cu Rusia este o idee care ii displace total reprezentantei crestin-democratilor.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul