x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Umidificator, purificator şi odorizator, 3 în 1

Umidificator, purificator şi odorizator, 3 în 1

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    28 Mar 2009   •   00:00
Umidificator, purificator şi odorizator, 3 în 1

Să respiri aer curat poate să fie considerată o fantezie în nişte vremuri în care poluarea a atins cote alarmante!



O rezolvare a acestei stări de fapt, pentru spaţiile interioare, poate să fie umidificatorul şi purificatorul care foloseşte pe post de filtru apa. Produsul recent prezentat, pe numele lui Venta Luftwascher, are trei funcţii încorporate. Pe lângă umidificare şi purificare, o are şi pe aceea de odorizare (portocală, mentă sau scorţişoară) a aerului dintr-o încăpere. Mai multe informaţii lămuritoare pe www.venta-romania.ro.

×