x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Uniunea Europeana, "restantiera" la educatie - Codasa la carte

Uniunea Europeana, "restantiera" la educatie - Codasa la carte

de Maria Toader    |    23 Mar 2006   •   00:00
Uniunea Europeana, "restantiera" la educatie - Codasa la carte

Tinerii din Europa pierd teren in fata concurentei facute de asiatici. Tributari unor sisteme educationale invechite, din deschizatori de drumuri, europenii sunt din ce in ce mai slab pregatiti.

Competitivi, ingeniosi pe cat se poate, incarcati cu probleme bugetare, sicanati uneori de atitudinea altor state si, mai ales, criticati cu orice ocazie, europenii au primit o noua "lovitura" in orgoliul propriu: stau cam prost la capitolul educatie. Mustrarea a venit de aceasta data de la Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), care, in baza unui raport, a ajuns la concluzia ca statele din Uniunea Europeana nu mai pot fi puse pe un piedestal ca modele demne de urmat in ceea ce priveste sistemul educational. State precum Franta, Germania si Marea Britanie, faimoase pentru universitatile si centrele educationale care pregatesc generatii intregi de oameni politici, de cultura si afaceristi, nu mai fac fata la nivel international altor centre de invatamant din Statele Unite, Canada, Finlanda si Asia. Tinerii din Asia sunt din ce in ce mai bine pregatiti si specializati pe anumite domenii, spre deosebire de studentii din multe state europene. Acest lucru poate sa produca mari pierderi economice celor 25 de state din UE, caci asiaticii vin cu o oferta greu de refuzat: oameni foarte bine specializati, care sunt, pe deasupra, si disponibili sa lucreze pentru un salariu mic.

LAURI CAZUTI. Europenii trebuie sa isi asume vina pentru rezultatele dezastruoase din invatamant, a declarat Andreas Schleicher, reprezentant OCDE. Atat lipsa de dinamism a sistemelor educationale, bazate mai mult pe partea teoretica, decat pe cea practica, absolut necesara tinerilor pentru un bun start in diverse domenii, cat si discriminarea studentilor care provin din medii diferite au condus treptat la o decadere majora a modelului educational european. La polul opus se afla statele asiatice, in frunte cu India, China si Coreea de Sud, care i-au ajuns din urma pe europeni si chiar i-au intrecut. Ele au reusit sa produca in numai 40 de ani ceea ce Andreas Schleicher a numit: "miracolul coreean".

TENTATIVA
Pentru a readuce universitatile in topul celor mai bune centre de invatamant din lume, europenii ar putea recurge la atragerea unor investitori privati, care sa preia din institutiile de invatamant de la autoritatile locale. Aceasta initiativa a venit din partea Marii Britanii, unde premierul Tony Blair vrea sa treaca scolile in proprietate privata. Totusi, autoritatile britanice s-au cam speriat cand firme precum Honda, Toshiba, banci, secte de tot felul, cluburi de fotbal sau proprietari de magazine s-au declarat dispusi sa preia unele scoli si sa le faca dupa chipul si asemanarea lor.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul