x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie ASMIB - o clipa unica

ASMIB - o clipa unica

de Mihnea Columbeanu    |    05 Iun 2006   •   00:00

"AM SA MA-NTORC BARBAT"
"Am sa ma-ntorc barbat", un musical de tinuta internationala.
"AM SA MA-NTORC BARBAT"

"Am sa ma-ntorc barbat", un musical de tinuta internationala.

Lasand la o parte diversele teatre de revista din tara, nu putem evita concluzia ca, oricat de valoros este teatrul romanesc, "musical-ul" s-a remarcat prin absenta. Astfel, fenomenul "A.S.M.I.B." a umplut un vid imens cu materia unui spectacol situat la nivelul unora dintre cele mai mari musical-uri ale teatrului mondial. Paralela cu "The Wall" este inevitabila, dar se remarca si competitivitatea cu "Hair", "Jesus Christ Superstar", "Fiddler on the Roof" sau "Man of La Mancha". Spectacolul a reprezentat unul dintre cele mai esentiale filoane de forta artistica a ceea ce numim "spiritul Vama Veche".

FIORUL POVESTII. Daca povestea lui Andrei Gavrila este eminamente tragica, amintind de teatrul antic grec, iar structura muzicala sugereaza un adevarat fluviu ascendent in care se intalnesc nenumaratii afluenti ai liniilor melodice, instrumentelor si vocilor, conceptia scenica a "A.S.M.I.B."-ului frapeaza in primul rand prin grandoare.

Inca din "Uvertura" spectacolului, sintetizata pe keyboard de Dan Stetzco "Pollymoog", spectatorii sunt absorbiti intr-o dimensiune aparte, lumea atemporala unde ratiunea abdica si nu mai dicteaza decat capriciile zeilor.

Intr-un clar-obscur negru-albastrui, pe fundalul unor coloane de lumina reci si impersonale, se ridica instrumentele si artistii Vama Veche, compunand treptat tabloul din care va evolua intregul spectacol.

SHOW. Pornind de la aceasta mizanscena de mare impact, "A.S.M.I.B." incepe sa creasca inexorabil prin discretul monolog comemorativ al "Prologului", izbucnirea exuberanta a celebrului hit "18 ani", vibratia tragica a "Trecerii" (moment in care isi face aparitia necrutatorul Cor, atat muzical, cat si dramatic - din nou, element de tragedie greaca), fatidicul "Drum" spre no-man’s-land-ul militar, cu incredibilele sale solo-uri de chitara si zdrobitoarele atacuri ale tobelor, dezlantuirea apocaliptica din "Cazarma", cu insuportabila aparitie a Plutonierului, interludiul liric din "Pauza", marcat de prezenta angelica (vizuala si vocala) a Cristinei Dida, halucinantele "Instructii" in care corpul de balet barbatesc atinge virtuozitati nebanuite, delicat-melancolicele intalniri cu vocea si prezenta scenica de mare rafinament ale Simonei Radu in "Curva regimentului" si "Dragostea", cele doua momente de delir superlativ din "Betia" si "Violul" (sau "Cantecul Plutonierului" - - un onest si creator imprumut din "Bohemian Rhapsody"), pentru ca totul sa se prabuseasca iremediabil, impreuna cu demnitatea si ultima farama de rezistenta ale lui Andrei, in finalul penultimei piese, "Am sa ma intorc barbat" (citat din originara "Armata").

Si, in sfarsit, dupa ce ecourile impuscaturii spre care ne-a purtat intregul spectacol se risipesc, reverberate printre franturi din majoritatea pieselor (ca intr-un autentic "film al vietii" rostogolit accelerat prin constiinta tot mai stinsa a muribundului), tot ceea ce s-a daramat se ridica din nou, se inalta la propriu - impreuna cu spectatorii.

"Cuvintele nu reusesc sa sugereze decat vag ceea ce insemnau cele circa 75 de minute ale «momentului A.S.M.I.B.». Decorurile de o maxima discretie, costumele simple si expresive la un nivel generic, jocurile de lumini potentand modulatiile muzicale si crescendo-urile dramatice, si mai cu seama mizanscena si coregrafia intregeau toate la un loc actul de creatie polivalenta al acestui veritabil rock opera romanesc"
×
Subiecte în articol: editie de colectie