Cata istorie sta intr-un nume de botez? Mii de ani de legende, povesti, eroism si intamplari personale.

De la daci nu ne-a ramas nici un nume. Academicianul Marius Sala, directorul Institutului de Lingvistica "Iorgu Iordan-Al. Rosetti", spune ca nu se poate vorbi despre nume transmise de la stramosii nostri daci. De la romani au ramas foarte putine. Si sunt discutabile. Chiar daca unii si-ar dori sa descopere ramasite ale culturii stravechi, este imposibil de demonstrat ca un nume provine din substrat. Documente nu exista. "Trebuie sa facem distinctia intre numele de persoana sau prenume si numele de familie. In primul rand, pentru ca prenumele sunt mai vechi, iar originea lor este diferita. In legatura cu geneza, lingvistii le impart in doua categorii: unele care au origine biblica si altele laice. Cele mai frecvente nume biblice au fost la noi Ioan, Iacob si Maria."

ORIGINI. In privinta limbii de provenienta a unui nume, doar un lingvist poate demonstra care este originea. "Cand ne punem intrebarea din ce limba vin numele, trebuie sa fim foarte atenti la distinctia intre originea indepartata a numelor si cea directa. De exemplu, in cazul lui Maria, originea indepartata este ebraica, dar a venit in limba romana prin slava veche, pentru ca slavona a fost limba textelor biblice, limba culta la noi." Intre lingvisti, parerile sunt impartite. Intotdeauna exista mai multe teorii, care sunt dezbatute de specialisti si acceptate ca variante. Se intampla acest lucru mai ales atunci cand dintr-o demonstratie lipsesc elemente esentiale, asa cum se intampla si in cazul onomasticii. "Sunt si unii lingvisti care spun ca Maria ar fi fost transmis direct din latina, insa acest lucru nu se poate demonstra. Ion, Pavel, Ilie si altele asemenea au patruns de obicei prin slavona. La randul lor, slavii le-au preluat din greaca. Noul Testament a fost scris in limba greaca, dar cum la noi slavii au tradus textile biblice, si numele au suferit aceeasi transformare." Desi cu aceeasi origine, unele nume au intrat intr-o limba sau alta in functie de anumite criterii, sau in anumite situatii istorice. "Alte nume cu origine ebraica sau greaca sunt Gheorghe si Alexandru. Primul a intrat in limba foarte devreme, in schimb, Alexandru a fost atestat mult mai tarziu. Numele latine, Augustin, Ovidiu si altele, au fost adoptate la noi mai ales in Ardeal, in timpul ocupatiei maghiare, pentru a nu putea fi traduse. Chiar eu aveam un bunic pe care il chema Vasile si in acte aparea mereu cu numele maghiarizat. Din latina s-au pastrat foarte putine nume, iar despre cele din substratul traco-dacic nu se poate discuta, in absenta unor scrieri."

Desi ar putea parea nume vechi romanesc, Decebal este atestat la romani foarte recent

METODE. Instrumentele specialistilor in lingvistica sunt destul de simple. O serie de reguli de transformare, stabilite in functie de documentele scrise. Astfel, lingvistii nu se pot insela prea usor. "In etimologie se respecta anumite reguli de transformare fonetica. Eu dau mereu ca exemplu cazul cuvantului «bila» despre care foarte multi spun ca ar fi transmis din latina. Daca ar fi fost asa, in locul lui «l» ar fi trebuit sa fie un «r». Noi ne dam seama de originea numelor dupa aspectul lor fonetic. Dintre numele pastrate din latina, despre Medru din Sinmedru se spune ca ar veni de la Demetrios, iar Nicoara ar veni de la Nicolaus. Graur nu accepta aceasta etimologie. Ar mai fi Sanziana, care provine din Santa Ioana sau Johanna. Mai exista o teorie a provenientei din Santa Diana, care l-ar explica pe «z» din Sanziana, dar consider ca este mai plauzibila prima varianta, mai ales pentru ca Sanzienele se sarbatoresc la Sfantul Ioan de Vara. Pe langa acestea, multe dintre numele romanesti, mai intai prenume, apoi devenite nume de familie, sunt cele provenite de la sarbatori religioase: Craciun, Duminica sau de la practici religioase, ca Botezatu. Printre cele mai vechi prenume atestate la noi sunt Ioan, Niculita, Teodor, Petru si Constantin. In Transilvania, in secolul al XIII-lea apare numele Karachin, care nu este altceva decat Craciun. Sau Buna, ramas pana astazi". Documentele nu aduc, din pacate, prea multe lamuriri in privinta frecventei sau vechimii unor nume, deoarece primele acte apar tarziu, in secolul al XI-lea. "In Tara Romaneasca este atestat primul nume Ion. In secolul al XIV-lea, in Moldova, primul Petru. In aceeasi perioada sunt atestate si nume mostenite din latina, ca Indrea, de la Andrei. Provenienta unui nume precum Lupu poate fi explicata in mai multe feluri. Poate fi mostenit din latina sau creat in romana de la cuvantul comun. Tinand seama de ceea ce s-a intamplat in celelalte limbi romanice, s-ar putea spune ca este pastrat, deoarece este inregistrat timpuriu.

Multi copii au fost botezati Radu sau Rada de-a lungul timpului, cu toate ca numele nu se regasesc in calendarul bisericesc. Radu este unul dintre numele vechi preluate de romani de la slavi. Are la baza elementul rad-, insemnand "bucuros". In documente este atestat pentru prima oara la jumatatea secolului al XII-lea, ceea ce demonstreaza ca este mult mai vechi. Varianta sa feminina, Rada, este atestata dupa cateva decenii.

ALT FEL DE NUME LATINE Oamenii nu au fost numiti intotdeauna la fel. Ceea ce stim noi astazi se intampla de putin timp. "Greseala pe care o fac cei neavizati este sa considere ca sistemul onomastic a fost mereu acelasi", explica academicianul Marius Sala. "Actualul sistem a fost introdus la noi foarte recent, dupa secolul al XVIII-lea. Cel din latina era total diferit si nu s-a pastrat in nici una dintre limbile romanice. La randul sau, acesta era preluat din etrusca si presupunea trei componente: prenumele, numele gintii si porecla." S-a pierdut, fireste, o data cu modificarea organizarii sociale. Mai tarziu s-au creat nume de la cuvinte comune in latina vulgara, fenomen pe care il intalnim in toate limbile, inclusiv in romana. Asa se explica multe dintre creatiile romanesti care au existat din cele mai vechi timpuri.

DUMNEZEU A JUDECAT Numele profetului biblic Daniel are o vechime considerabila si a fost de la nceput raspAndit n toate limbile. In „Mica Enciclopedie Onomastica", Christian Ionescu arata ca numele este atestat documentar nca din secolul al IV-lea n vestul Europei, iar n documentele Tarii RomAnesti apare pentru prima oara la 1123, cu varianta Danila. De la acesta a derivat Nila, iar varianta actuala, Daniel, este format recent, sub influenta apuseana. Vechimea acestui nume la romAni este atestata si de legenda lui Daniil Sihastru, despre care se spune ca ar fi fost calugar la Voronet si l-ar fi sustinut moral pe Stefan cel Mare dupa lupta de la Valea Alba. MARIA, FEMININ DE LA MARIUS Marius este raspAndit n toata Europa din cele mai vechi timpuri. Continua un vechi si celebru nume roman. Marius si varianta feminina Maria sunt nume prelatine si au origine italica. Parerile sunt mpartite n privinta acestei etimologii. Unii specialisti spun ca originea sa ar fi cuvAntul etrusc „maru", care desemna o functie. Initial, nsemna „om" sau, intrAnd mai mult n istorie, n fondul indo-european, se poate spune ca are la baza radicalul mer (mor-, mar-), care semnifica „barbat tAnar sau femeie tAnara". Acelasi radical este ntAlnit si n cuvAntul din limba latina „maritus", nsemnAnd „casatorit" sau „sot". DATUL LUI DUMNEZEU, DIN VECHIME „Bogdan este frecvent si astazi, dupa ce o perioada si pierduse din popularitate. Exista si varianta sa feminina, Bogdana, ntAlnita adesea n vechime. Numele este foarte vechi, iar originea sa este slava. Este compus din elementele «bog», nsemnAnd Dumnezeu si «dan», care nseamna «dat». Sensul acestui nume este „daruit (dat) de Dumnezeu" (Christian Ionescu). Acelasi sens l au si numele ebraicul Jonathan, grecescul Theodoros sau Theodotos, si latinescul Deodatus. Dan are aceeasi origine si semnificatia „daruit, dat". Acest nume este foare vechi la noi si a fost raspAndit pe ntregul teritoriu al tarii. „In documentele Tarii RomAnesti de pAna la 1500 sunt numite Dan nu mai putin de 20 de persoane, iar daca adaugam si derivatele Danciu si Danisor, numarul urca la 33, situAndu-l pe Dan printre cele mai frecvente nume ale onomasticii romAnesti vechi (primele atestari: Dan - 1385, Danciul - 1389, Danisor - 1392)", arata Christian Ionescu n „Mica Enciclopedie Onomastica" (Ed. Enciclopedica RomAna, Bucuresti, 1975).