x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Destramarea Romaniei Mari

Destramarea Romaniei Mari

02 Mai 2005   •   00:00

In perioada interbelica, Romania, in cadrul Societatii Natiunilor, a militat pentru respectarea granitelor. Insa statele vecine au fost in continuu cu ochii pe regiunile alipite in 1918.

  • de ILARION TIU
  • PRABUSIREA GRANITELOR
  • "Prefectul si subprefectul judetului Cernauti nu au primit aprobarea de a confirma populatiei cedarea! Subprefectul judetului, Dimitrie Socoleanu, si-a linistit chiar propria familie: este doar un zvon, nu are rost sa se impacheteze. La 28 iunie orele 9 dimineata, vine in sfarsit "dezlegarea" de la Bucuresti"
    Silvia Ciplea
    Propaganda oficiala cauta sa mentina vie amintirea Romaniei Mari, prin emiterea unor carti postale "nationaliste"
    Astazi sunt foarte putini care-si mai aduc aminte despre al doilea razboi mondial din propria experienta. Cu siguranta nu sunt amintiri foarte placute. Orice razboi inseamna moarte, suferinta si sacrificii pe care omul de rand le suporta fara voia lui. Romania s-a trezit in mijlocul acestui razboi fara a fi pregatita. Desi acesta a inceput in Europa la 1 septembrie 1939, Romania nu a cunoscut efectele sale decat dupa 10 luni.

    RAPIREA BASARABIEI SI BUCOVINEI DE NORD. La 26 iunie 1940, intr-o zi linistita de vara, ambasadorul Romaniei la Moscova, Constantin Davidescu, a primit o nota informativa prin care Guvernul de la Bucuresti era somat sa paraseasca Basarabia si nordul Bucovinei in patru zile. Acest act era consecinta unui acord semnat la 23 august 1939 intre Hitler si Stalin, prin care-si imparteau Europa in functie de interesele fiecaruia. Nici regele, dar nici politicienii nu au avut curajul sa se opuna militar colosului sovietic, acceptand cererea Moscovei. A urmat o drama de nedescris pentru armata si populatia romaneasca din cele doua teritorii. Comunistii basarabeni au batjocorit armata romana in retragere, iar uneori chiar populatia civila a cazut victima acestei "furii rosii". Multi dintre agitatorii comunisti erau evrei, ceea ce a incitat la ura impotriva acestora din partea populatiei romanesti. Retragerea s-a facut in mod dezorganizat, deoarece autoritatile au confirmat destul de tarziu ca sovieticii vor invada Basarabia si Bucovina de Nord.

    TRANSILVANIA, CIUNTITA. Lipsa de reactie a autoritatilor romane fata de rapirea Basarabiei a incurajat si alti vecini ai Romaniei sa ridice pretentii teritoriale. La jumatatea lunii august, Ungaria a solicitat dezmembrarea Transilvaniei de la Romania. La Turnu-Severin au inceput negocieri intre cele doua parti, insa romanii si ungurii nu au ajuns la un compromis. In aceste conditii, ministrii de externe german (Joachim von Ribbentrop) si italian (Galeazzo Ciano) s-au "oferit" mediatori. Astfel ca, la 30 august 1940, Romaniei i-a fost impus un dictat prin care era nevoita se cedeze Ungariei nord-vestul Transilvaniei. Armata si o parte a populatiei s-au retras din teritoriile cedate Ungariei, in conditii la fel de grele ca si in cazul Basarabiei si nordului Bucovinei. Noua administratie horthysta s-a dedat la abuzuri asupra populatiei romanesti. Dupa intrarea in Transilvania de Nord-Vest, armata ungara s-a comportat ca o armata de ocupatie.

    SI CADRILATERUL... Ultimii care au "ciopartit" Romania Mare au fost bulgarii. Acestia nu s-au impacat niciodata cu ideea pierderii celor doua judete din sudul Dobrogei (Durostor si Caliacra) in 1913. Negocierile au avut loc la Craiova si s-au incheiat la 7 sept. Aici nu au existat drame umane, iar intre cele doua state a avut loc un schimb de populatie.

    PE FRONT, IN RAZBOIUL SFANT
    Casca militara de infanterist al armatei romane in anii razboiului
    Dupa prabusirea granitelor Romaniei Mari, Regele-dictator Carol al II-lea a fost nevoit sa abdice. La 6 septembrie 1940 s-a instaurat un regim autoritar. Formal, seful statului era noul Rege Mihai I, insa in realitate puterea totala o detinea generalul Ion Antonescu, in calitate de "conducator al statului". La inceput, acesta a guvernat cu legionarii, insa in luna ianuarie 1941 miscarea legionara a fost inlaturata, deoarece a incercat sa dea o lovitura de stat. Romania a devenit oficial aliata a Germaniei la 3 nov. 1940 prin aderarea la Pactul Tripartit (Axa Germania - Italia - Japonia). Primele trupe germane au intrat in Romania in februarie 1941. In Romania, Hitler a trimis o misiune militara pentru a-i instrui pe soldatii romani. Din rapoartele ofiterilor germani reiese ca armata romana nu era deloc pregatita pentru a intra in marea inclestare mondiala. Ostasii erau mai degraba cu gandul la gospodariile lasate in urma decat la razboi, asa cum reiese din scrisorile trimise catre familii:

    "Iubiti parinti si frati. In primul rand va pot comunica prin aceasta carte postala ca sunt sanatos. Sunt bucuros ca am auzit si de dumneavoastra ca sunteti sanatosi cu totii, si de Tanase ca nu a plecat. Am auzit ce mi-a facut Gherghina lui Petre cu aratura. Cand s-a dus a inceput ploaia. Te pomenesti ca nici nu este. Tata, te rog foarte mult daca vedeti ca nu este pogon care l-a pus ea, sa-l pui dumneata cu palosu. Daca vedeti ca e timp. Am sa-i multumesc eu Gherghinei. Nemaiavand ce scrie, va zic la revedere. Al dumneavoastra fiu, care va doreste". Marin Croitoru (4 mai 1941).
    Armatele naziste si romane in cruciada anticomunista
    In vara anului 1941 Romania a intrat in conflagratia mondiala care bantuia de aproape doi ani Europa. Desi armata romana nu era foarte pregatita de razboi, avea un elan patriotic deosebit deoarece trebuia sa recupereze teritoriile cedate Uniunii Sovietice, in iunie 1940. Ion Antonescu a angajat armata romana in razboi alaturi de cea germana. In planul general de lupta, ostasii romani au asigurat efective pe flancul sudic al frontului germano-sovietic.
    ×
    Subiecte în articol: romania româniei armata editie de colectie