Floarea far’ de moarte

Miorita s-a nascut plecand de la un fapt real, spun cele mai multe studii in materie. Timpul insa a sters toate amanuntele intamplarii. Astazi, balada nu mai ofera nici un punct de sprijin pentru cronologizarea ei.

Mit dupa unii, realitate in opinia altora, sau imbinarea celor doua, Miorita va ramane o caracteristica fundamentala a poporului roman. Controversele cu privire la autenticitatea, originea si autorul "celei mai frumoase epopei romanesti" nu vor lua sfarsit niciodata. Transmis din generatie in generatie, cantecul mioarei, care descrie frumusetea gliei noastre, "Pe-un picior de plaiu, Pe-o gura de raiu", ramane un punct de referinta in istoria romanilor.

BALADA. Miorita reveleaza un mit al mortii. Ciobanul, desi prevenit de mioara lui favorita de complotul celorlalti tovarasi, "Dragutule bace!/ Da-ti oile’ncoace (...)Ca l’apus de soare/

Vreau sa mi te-omoare/ Baciul Ungurean/ Si cu cel Vrancean!", accepta moartea ca o jertfa voluntara de sine, dandu-i totodata sensul unei nunti cosmice.

Ciobanul moldovean este intruchiparea virtutilor poporului nostru. Singurul sentiment pe care el il cunoaste este iubirea: iubeste natura, cu care este solidar si frate, iubeste viata, de care se desparte totusi cu mare greutate, "Si de-a fi sa mor/ In camp de mohor,/ Sa spui lui Vrancean/ Si lui Ungurean/ Ca sa ma ingroape/ Aice pe-aproape/ In strunga de oi". El nu ii uraste nici pe cei doi presupusi ucigasi, pe care nu se poate razbuna, caci nu poti pedepsi pe cineva pentru o simpla banuiala, asa ca nici nu ii blesteama. Refuzul sau de a lua masuri impotriva celor doi ciobani este urmarea acceptarii unui fapt concret: chiar daca si-ar fi luat turma si ar fi mers, impreuna cu un caine "barbatesc" si "fratesc", in "negru zavoi", tot nu ar fi avut sorti de izbanda, din cauza inferioritatii numerice in care se afla. Seninatatea cu care el isi accepta destinul nedrept poate fi explicata prin faptul ca el nu considera moartea ca un sfarsit, ci ca o noua viata in sanul naturii. El acorda valoarea suprema de reconciliere cu destinul si de reintregire intr-o natura care nu mai e una "pagana". Descifram, in acest mit romanesc al mortii, o viziune arhaica si totodata crestina: moartea e un mister prin care omul se desavarseste, dobandind un mod superior de a fi in lume, mai aproape de divinitate: "Ca la nunta mea / A cazut o stea; / Soarele si luna / Mi-au tinut cununa".

FARA SEAMAN. S-au implinit 153 de ani de la publicarea "Mioritei". Rasunetul evenimentului in constiinta vremii nu a avut asemanare. 1852-1853 a ramas o data memorabila: editia dintai a celor doua tomuri de "Poezii populare - balade adunate si indreptate" si-a facut aparitia prin stradania lui Vasile Alecsandri. "Aceste cantece facura revolutie in literatura romana", scria Dimitrie Bolintineanu. Mai tarziu, Nicolae Iorga constata ca baladele "au fost primite cu multa bucurie si erau vrednice de aceasta bucuroasa primire".

PLASMUIRI. Miorita, model sau intrupare a sensibilitatii unui intreg popor, a fost traita si recunoscuta de oricine si-a turnat gandirea ori simtirea in cuvantul romanesc. Dar aceasta "floare fara moarte a marei literaturi nescrise", asa cum o numea Mihail Sadoveanu, a supravietuit tentativelor de a fi coborata la nivelul unui simbol al cultului mortii. Exista un numar impresionant de variante ale Mioritei, noteaza Adrian Fochi intr-unul din cele mai ample studii cu privire la "cantecul mioarei". Miorita lui Alecsandri, Miorita lui Alecu Russo, Miorita ca fenomen cultural si ideologic, Miorita ca Ur-ballade (balada originara, alterata mereu prin contaminatie), Miorita lui Sadoveanu, care-si marturiseste preferinta pentru o alta varianta decat cea a lui Alecsandri, si Miorita lui Calinescu, care argumenteaza prin polemica deschisa impotriva falsei despre autenticitate folclorica. Totusi, intocmirea celei dintai culegeri de poezii populare romane i se datoreaza lui Vasile Alecsandri, care o duce la bun sfarsit cu colaborarea entuziasta a lui Alecu Russo.

CONTROVERSE. Publicarea versiunii Alecsandri in 1852 marcheaza inceputul dezbaterilor si al luptei ideologice in jurul Mioritei. "... Nici Alecsandri, nici vreun alt poet, oricat de mare, n-ar fi fost in stare sa compuna Miorita", remarca Sadoveanu. Ea nu reprezinta o inventie; Alecsandri a mentinut esentialul productiei populare urmarind redarea Mioritei printr-o stilizare menita sa-i puna in evidenta mesajul si valoarea artistica.

Este neindoielnic ca Miorita trebuie sa fi avut la origine, mai bine zis undeva pe parcursul evolutiei sale, spre starea de azi, un fapt real, petrecut intr-o anumita regiune geografica, intr-o anumita epoca istorica. De obicei personajele baladei nu sunt numite cu nume care sa devina indicii istorice. In unele cazuri ele sunt definite prin raporturi care tin de indeletnicirile pastoresti: unul e baci, altul vataf, altul sluga etc. Aceste raporturi nu au darul de a ne fixa asupra cadrului istoric al dramei, ci numai de a nuanta justificarile obiective ale ei. Adrian Fochi prezinta o singura varianta a Mioritei, moldoveneasca, in care mama ciobanului este numita: "Mama mea Iliana / A plecat asa / Pi drumuri mergin / Din mini indrugin / Din lacrani varsin / S-a-ntrebat asa: / N-at vazut, n-at auzit / Di-un siobanas / A neu fisioras?". Deci nici pe aceasta cale nu ne putem apropia mai mult de fondul istoric al baladei.

"Pe-un picior de plaiu,/ Pe-o gura de raiu,/ Iata vin in cale/ Se cobor la vale/ Trei turme de miei/ Cu trei ciobanei/ Unu-i Moldovean/ Unu-i Ungurean/ Si unu-i Vrancean.(...)/ Dar cea Miorita/ Cu lana plavita/ De trei zile’ ncoace/ Gura nu-i mai tace,/ Iarba nu-i mai place." - Miorita

"Tri turme de oi/ Cu tri ciobanei/ S-au suit la munte,/ Sa pasca iarba de frunte,/ Si cei ciobanei/ Isi vazura ei:/ Cum venea (...) Un boier mare calare (...) Si catre oi cuvintara:/ Oite, nu vom lasa/ Boierul a va fura./ Chiar de-ar fi ca sa murim,/ De voi nu ne despartim." - Miorita, varianta nelocalizata

DE UNDE VINE MIORITA?

Cei care au studiat indelung originile Mioritei presupun ca, asa precum faptul s-a putut petrece in oricare vreme din cuprinsul epocii feudale, si balada, ca atare, s-a putut naste oricand in cuprinsul acesteia. Materialul documentar atat de abundent pe care se bizuie afirmatia de mai sus nu ingaduie o alta pozitie. Este clar ca nu se va putea sti niciodata cand s-a nascut Miorita. Marturiile ramase sunt confuze, poate deoarece continutul se refera la o practica extrem de veche, din care nu a mai ramas decat ideea de judecata, fara exprimarea precisa a cauzelor. Cum judecata este caracteristica pentru Transilvania, este posibil ca versiunea ardeleneasca sa aiba prioritate in fata celei moldovenesti. Ceea ce se povesteste in Miorita nu este numai un fapt imaginar, dar verosimil, ci este un fapt real ca toate faptele autentice similare atestate documentar. Concluzia unanima la care s-a ajuns in urma cercetarilor este ca la intrebarea cand s-a nascut Miorita nu se poate raspunde. In vremea cand nu era cunoscuta decat varianta lui Alecsandri, s-a format parerea ca locul de bastina al baladei ar fi Vrancea, pornindu-se de la una dintre afirmatiile poetului in legatura cu locul culegerii variantei sale. In discutiile pentru localizarea baladei a aderat si factorul estetic. Protagonistul acestei demonstratii a fost Duiliu Zamfirescu, care s-a indepartat de zona Vrancei. De unde convingerea ca textul cel mai realizat sub raport artistic trebuie sa fie cel mai aproape de locul de bastina. "In accentele Mioritei se deslusea ceva din mandria si seninatatea dacilor liberi, dispretuitori ai mortii. Cu tot tragicul sfasietor al intamplarii redate, simtirea primilor cititori se inflacarase mai ales in atingere cu dragostea de viata, natura si indeletnicire, care strapungea pacla de tristete molcoma ce invaluie balada cu accente imprumutate parca din cantecele intonate candva in cinstea eroilor valahi". - Adrian Fochi, "Miorita"

MIORITA, LA HANU’ ANCUTEI Infiorarea celei dintai intalniri cu cantul mioarei o suprinsese intr-o evocare Mihail Sadoveanu, nota Adrian Fochi. La Hanul Ancutei, intr-o seara poposeste "cantaretul orb", simbol milenar al poetului. Poftit sa desfete comesenii, el se asaza intre ei si, cu miscari ceremonial stravechi, se pregateste de cantec. "Trase spre el pliscul cimpoiului si umfla cu un rasunet adanc foiul. Cuprinzand instrumentul sub cotul stang, il stranse, si el tipa o data scurt, ca si cum l-ar fi durut. Apoi incepu a mormai s-a da sunet de cantec vechi... Aista-i cantecul mioarei, grai orbul (...)" "NUMAI IN BISERICA NU SE CANTA MIORITA" Adrian Fochi deosebeste doua versiuni fundamentale ale textului: colindul si balada. Fiecare din aceste doua versiuni a avut o evolutie specifica. Aceasta impartire este cu atat mai valabila cu cat afecteaza in mod compact doua regiuni teritoriale diferite. Astfel, colindul este specific pentru Transilvania, cu o puternica prelungire in nordul Banatului si cu una mai putin sensibila in nordul Moldovei (Radauti si Vatra Dornei), in vreme ce balada este caracteristica pentru Moldova, Muntenia, Oltenia si Dobrogea. Intre ambele versiuni a existat un puternic schimb de valori artistice, insa versiunea balada a exercitat o influenta net mai puternica asupra versiunii colind decat invers. Este neindoielnic ca Miorita trebuie sa fi avut la origine, mai bine zis undeva pe parcursul evolutiei sale, spre starea de azi, un fapt real, petrecut intr-o anumita regiune geografica, intr-o anumita epoca istorica. In 1930 Ion Diaconu, cercetand cu amanuntul traditiile populare in legatura cu fenomenul Miorita, raporta ca in Vrancea, pe la sfarsitul veacului trecut, "numai in biserica nu se canta Miorita". PERSONAJE NEDENUMITE De obicei, personajele baladei nu sunt numite cu nume care sa devina indicii istorice. In unele cazuri, ele sunt definite prin raporturi care tin de indeletnicirile pastoresti: unul e baci, altul vataf, altul sluga etc. Aceste raporturi nu pot fixa cadrul istoric al dramei. Exista totusi variante ale baladei care denumesc personajele ei. Nu putem, din pacate, cunoaste care a fost viata baladelor noastre in trecut. Pentru aceasta ne lipsesc date stiintifice care sa coboare dincolo de prima jumatate a secolului trecut. Aria de raspandire a Mioritei a mers mereu ingustandu-se.