In inima satului

Profesorul Gusti, impreuna cu echipele de studenti, a patruns in sate, a cercetat viata taranilor, reinventand astfel sociologia.

Profesorul Gusti, impreuna cu echipele de studenti, a patruns in sate, a cercetat viata taranilor, reinventand astfel sociologia.

Ar fi putut sa spuna "Gata!, e de-ajuns!". Era profesor titular, decan, membru corespondent al Academiei Romane, presedintele Asociatiei pe care el o fondase. Insa firea sa, ademenita in permanenta de actiune si mai ales ideile cu care se intorsese de la studiile din strainatate, nu-i dadeau pace. Gandul sau ascuns era acela de a patrunde in satele romanesti impreuna cu echipe de studenti "intru modernizarea si civilizarea acestor comunitati". N-a trecut mult pana cand profesorul si-a pus planurile in aplicare, caci, asa cum marturisea Henri Stahl, "Gusti izbutea sa adune bani te miri de unde". Incepand cu anul 1920, il gasim pe Profesor printre studenti, tinand seminarii la care se adunau sute de tineri, pentru a-i asculta fascinati prelegerile. In mintea lor incoltisera ideile sadite cu emotie, dar si cu multa pricepere de marele sociolog.

DIRECTIVELE PROFESORULUI. In vara anului 1925, echipele de studenti, proaspat formate, au purces la treaba in satul Goicea Mare, Dolj, locul unde s-a desfasurat prima campanie monografica. Sub atenta supraveghere a Profesorului, au aparut si caminele culturale, "case ale satului chemate sa vegheze la toate nevoile lui", dupa cum ne defineste doctor Aurelia Cosma, director programe culturale si marketing la Muzeul Satului. Activitatea Caminului viza patru laturi de care gustistii trebuia sa se ocupe: cultura muncii, a sanatatii, a sufletului si a mintii. Localnicii insa au fost suspiciosi si tematori la vazul puhoiului de oraseni care le invadasera tinutul. Profesorul Gusti, imbracat in costumul sau alb, cu o garoafa prinsa la rever si pantofii fara fir de praf pe ei, croia drum tinerilor, vorbind cu cei in care oamenii isi puneau toata increderea in momente de restriste: preotul si invatatorul satului. Odata primit acceptul lor, activitatea studentilor putea sa inceapa. Marcela Focsa, una dintre monografiste, nota: "Gusti ne atragea atentia ca acolo, printre oameni, sa nu facem propaganda si nici politica. «Tu nu stii nimic, ei sa te invete de toate», da indicatii profesorul, amintindu-le ca nu care cumva sa-si impuna punctul de vedere: «Dumneata notezi si la urma vedem ce e bun si ce e rau». La asta tinea mult".

SCHIMBAREA. Astfel, Scoala Sociologica isi consolida "stalpii" prin pasiunea si daruirea cu care munceau acesti tineri. Este inutil insa sa o cautam la Bucuresti. Ea s-a dezvoltat in "Sala luminoasa", dupa cum aveau sa numeasca gustistii acea sala cu iz de poveste, fie dintr-o scoala rurala, fie intr-o crasma mai incapatoare. La lasatul serii, se asezau in fata mesei rotunde si fiecare monografist vorbea despre activitatea sa din ziua cu pricina: ba despre cateva femei pe care le-au convins sa renunte la concubinaj, ba despre importanta trimiterii copiilor la scoala sau a vaccinului care trebuia administrat impotriva bolilor care faceau prapad in acele vremuri. Sarcina lor nu era deloc usoara. Mai mereu, femeile se revoltau cu voce artagoasa: "Ce, noi nu suntem in stare sa ne crestem copiii, pana acum nu a mai venit nimeni sa ne faca educatie, si tot am reusit!". Treptat-treptat insa, monografistii, vorbind pe limba lor, au transformat forfota in liniste si intelegere. H. Stahl isi aminteste de traiul lor alaturi de sateni: "Multe greutati am intampinat. De gazduit, ne gazduiau taranii, fara plata. De mancat, mancam la carciumarul din sat, intr-o odaie mica, murdara peste inchipuire, cu roiuri de muste in jurul carnatilor, covrigilor si al branzei imputite. Cu greutate, Gusti, ca si noi toti, s-a acomodat situatiei".

NASTEREA UNUI MUZEU UNIC. Inca de la primele cercetari, unul dintre obiectivele pe care echipierii le-au urmat a fost sa adune materiale pentru infiintarea unui muzeu al Seminarului in fiecare sat cercetat. Misiune imposibil insa de dus la bun sfarsit, din lipsa fondurilor. Multe dintre materialele adunate de studenti erau destinate pieirii. Nu intamplator, Gusti s-a gandit la construirea unui singur loc in care sa se pastreze cu sfintenie obiecte si fotografii care sa imbogateasca patrimoniul cultural: Muzeul Satului Romanesc. Acesta s-a vrut a fi, de fapt, un atelier de proiectare sociala. Inaugurarea lui a avut loc in 1936, iar Gusti a avut functia de director al muzeului pana in 1948, fiind inlocuit de unul dintre discipolii sai, Gheorghe Focsa.

SFARSIT NEMERNIC. Penetrarea echipelor de legionari, declansarea razboiului au fost constrangerile care l-au determinat pe Carol al II-lea sa suspende activitatea Serviciului Social. Dupa demisia lui Gusti din fruntea Fundatiei, aceasta a revenit la structura sa initiala, sub conducerea lui Octavian Neamtu. Chiar daca prin aceasta Scoala Sociologica s-a desprins de munca de la sate, prin Institutul Social Roman si Seminarul de Sociologie, ea isi va continua munca in birou. "Intr-o buna dimineata ne-am pomenit cu localul Fundatiei invadat de agenti de siguranta, pentru a preveni o eventuala reorganizare a echipelor in cadrul acesteia. Profesorul Gusti si-a dat demisia din postul de director al Fundatiei. Momentul de maxima criza a fost cel in care legionarii au pus mana efectiv pe putere, asasinandu-i pe Iorga si pe Virgil Madgearu. Profesorul a fost nevoit sa se ascunda, dormind mereu pe la alte gazde, fiind mereu cautat la domiciliu de politia legionara", isi aminteste H. Stahl despre sfarsitul tragic al Scolii Sociologice, desfiintata in 1944, dar si al Profesorului, caruia i s-a distrus imensa biblioteca la care aveau acces toti studentii sai, fiind hartuit in permanenta. In jurnalul sau, C.T. Kirileanu nota: "Primesc scrisoare de la D. Gusti in pragul Noului An. Este bolnav. Pentru a-si duce existenta, lucreaza la o cooperativa mestesugareasca din apropierea Capitalei (comuna Catelu), care confectioneaza jucarii de cauciuc pentru copii. Iata ce face regimul comunist cu oamenii mari de cultura ai neamului romanesc!".

"Tinerii din toate facultatile veneau la dezbateri. Cu blandete, uneori cu ironie si cateodata chiar taios, Profesorul deprindea pe studenti sa fie corecti in tinuta si continutul comunicarilor, inlaturand parada de eruditie cand nu era decat de suprafata" H.H. Stahl discipol al Profesorului

"Nu se stie insa ceea ce Fundatia de patru ani practica si afirma cu tarie, ca numai colaborarea acestora, impreuna cu satul, in casa satului, care este Caminul Cultural, poate sa fie de folos localnicilor, pentru a-i scoate din viata adormita si chinuita in care se gasesc" D. Gusti fondatorul Scolii Sociologice de la Bucuresti

EFECT DE BUMERANG In toamna anului 1938, Regele Carol a instaurat in tara un regim de dictatura personala. Miscarea legionara acapara cat mai multi tineri. Carol a promulgat Le-gea serviciului social, prin care toti absolventii de facultate trebuia "inrolati" in munca la sate. Mottoul sau era: "Voi nu veniti cu puterea pumnului, ci cu puterea mintii, a inimii si a convingerii!". Din pacate acesti tineri obligati sa respecte Legea serviciului social i-au intoxicat pe cei din echipele gustiste, atragandu-i spre legionarism. Regele avea nevoie de Gusti, om cu o mare credibilitate printre oameni. Devenit presedintele Fundatiei, intre el si rege s-a creat o intelegere tacita, din care amandoi aveau de castigat: Carol isi facea propaganda prin intermediul echipelor de la sate, iar Profesorul isi putea continua munca de cercetare.