Martori ai razboiului

Fotografii de razboi sunt martorii victoriilor, dar si ai infrangerilor. Razboi. Durere, lupte, moarte, pericol, zambete rare si trairi umane duse la extrem.

Fotografii de razboi sunt martorii victoriilor, dar si ai infrangerilor. Razboi. Durere, lupte, moarte, pericol, zambete rare si trairi umane duse la extrem. Fie ca vorbim de razboiul din trecut, fie ca vorbim de cele din zilele noastre, datele sunt cam aceleasi. De o vreme insa, in peisajul razboaielor au aparut oameni ce creeaza ei insisi peisaje; ale vietii, ale mortii. Fotografii de front, de razboi, sunt niste oameni binecuvantati si poate blestemati in acelasi timp. Putini oameni pot percepe atatea senzatii, pot vedea cum toate tipologiile umane dispar, cum aproape tot ce inseamna regula in general valabila pe timp de pace, pe front nu mai inseamna poate nimic.

Pe front cu Szathmary. Cercetatorii preocupati de marturiile vizuale din a doua jumatate a secolului al XIX-lea au ajuns la acordul ca in acea perioada nu existau mai mult de zece fotoreporteri in lume. Printre acestia se afla si pictorul Carol Popp de Szathmary. In lucrarea "Histoire de la Photographie" a lui Raymond Lecuyer, editata la Paris in anul 1945, Szathmary este caracterizat in termeni laudativi: "artist care a dat dovada de mult gust, de ingeniozitate si de indrazneala". Ultima trasatura i-a deschis gustul pentru fotoreportaj. Acest curaj l-a incarcerat in 1845 la Silistra, in timp ce surprindea pe aparat scene de campanie. "The History of Photography", cercetarea lui Helmuth Gernsheim si incredintata editurii Oxford University Press, arata ca ardeleanul este "primul reporter fotograf de razboi din lume". Aceasta calitate este sustinuta de faptul ca Szathmary si-a inceput activitatea in 1853, in timpul razboiului Crimeii. In primele luni ale anului 1854, artistul a avut inspiratia de a-si parasi atelierul, mergand pe malul Dunarii, in preajma Oltenitei si a Silistrei, unde se dadeau lupte, fotografiind bivuacurile, fortificatiile si combatantii. O parte din aceste fotografii vor forma materialul ilustrativ al revistelor si ziarelor din tara, dar mai cu seama va fi folosit si foarte apreciat de felurite publicatii din strainatate. Asa a devenit primul fotoreporter de razboi cunoscut. Lucrarile sale, picturi si fotografii, sunt adunate intr-un inedit album care este prezentat in cadrul Expozitiei Internationale de la Paris din 1855 - oferit ulterior, personal, Imparatului francez Napoleon III si reginei Victoria a Angliei. In 1858 este distins cu o medalie la Expozitia Universala de la Paris pentru alcatuirea unui album alcatuit din doua sute de fotografii, care au constituit cel dintai reportaj fotografic de razboi din lume. A participat la razboiul ruso-turc, cunoscut la noi si sub numele de Razboiul de Independenta, ca fotoreporter si corespondent de razboi, reusind sa realizeze numeroase imagini din zona de operatiuni militare.

Carol Popp de Szathmary este primul fotograf de razboi roman.

Dintr-o tabara in alta. In al II-lea razboi mondial, fotografii de front au avut rolul lor bine stabilit. Fotografii Armatei erau detasati pe langa Comandamentul Central al Armatei Romane. "Fotografii nu erau doar fotografi, eram si operatori. Cand plecam in misiune luam cu noi si aparatul de filmat si pe cel de fotografiat. Mergeam singuri sau impreuna cu reporteri", povesteste Col. Ing. Mircea Macelaru, fost fotograf si operator de front.

In al doilea razboi mondial, fotografii faceau parte din Serviciul Militar de Propaganda. Oriunde se intampla ceva deosebit, ei trebuia sa fie prezenti. "Te puneau sa mergi la teatrele de operatiuni, sa fotografiezi ori sa filmezi batalia, sa ii fotografiezi pe raniti, pe cei ramasi jos, pe cei dusi la spital. Pe acestia ii mai si intrebai cum se simt, daca ii doare, daca acasa ii plange cineva, daca au familii. Chiar si tu cand te duceai pe front iti faceai semnul crucii si te gandeai daca te vei mai intoarce, daca vei mai ajunge vreodata acasa". Pe de alta parte... rolul fotografilor era si acela de a cerceta frontul. "Trebuia sa verificam, sa vedem daca nu cumva s-au infiltrat inamici, daca s-a intamplat ceva ce nu trebuia sa se intample. Inamicii trageau mereu dupa noi, ne vanau. Si noi faceam la fel".

Amintiri ce nu dispar. Acum, dupa atatia ani scursi de la cea de-a doua Conflagratie Mondiala, amintirile colonelului in retragere sunt la fel de dureroase. Ranile de la maxilar si de la piciorul stang nu-l lasa sa uite ca pe front era sa piara. Ca si in cazul altor veterani ai celui de-al II-lea razboi mondial, amintirea luptei de la Paulis cu maghiarii este poate cea mai dureroasa. In aceasta localitate din apropiere de Arad s-a dat cea mai sangeroasa batalie pentru eliberarea Ardealului. "Lupta asta a fost tare apriga. Pana in ultimul moment, armele nu au tacut. Maghiarii nu vroiau sa cedeze sub nici o forma. Dar noi am luptat pentru eliberarea Romaniei! Este dureros ce s-a intamplat acolo, in tot razboiul! Prea multi tineri au murit, prea multi au murit nevinovati. Toata tineretea noastra am trait-o numai in razboi."

Regizorul incoronarii - Carol Popp de Szathmary a creat adevarate fotografii-document ale Bucurestiului; acuarelele si desenele sale constituie documente istorice si etnografice. A creat si portrete in ulei, descriind scene de targ, litografii cu scene patriotice ("Unirea Principatelor"). In 1881, este cel care a organizat ceremonia de incoronare a primilor suverani ai Romaniei, Regele Carol I si Regina Elisabeta. Oameni ce nu mai sunt. Col. Ing. Mircea Macelaru isi aminteste si de colegii sai, fotografi de razboi, ce au disparut de pe aceasta lume. Cu aparate Laika ori Derby, pe frontul celui de-al II-lea razboi mondial si-au dus cu stoicism misiunea pana la capat fotografi precum Deminski, Stoica, Marinescu. Chiar daca pentru multi dintre oamenii zilei de azi aceste nume nu spun mare lucru, veteranii de razboi ii pomenesc cu admiratie si respect. Fotograful domnitorilor romani. La propunerea Printului Gheorghe Bibescu - viitorul domnitor, Szathmary ajunge la Bucuresti, unde realizeaza primele prototipuri de fotografii, numite daguerotipii. Publica volumul "Transilvania in imagini". In 1853 realizeaza primele fotografii de front, in Razboiul Crimeii, unde participa in calitatea de corespondent de razboi. Mai tarziu participa alaturi de suita oficiala a Principatelor Romane Unite, la Constantinopol, unde Inalta Poarta il recunoaste ca domn pe Alexandru Ioan Cuza. El este autorul emblemei Principatelor Unite. Il insoteste pe noul principe al romanilor, printul Carol de Hohenzollern, in calatoriile sale prin tara, devenind astfel pictorul Curtii regale de la Bucuresti. Alaturi de foto-stampele care reprezinta Bucurestiul acelor vremuri, realizeaza si un albumul - "Costumes de Roumanie", lucrare pe care o daruieste personal suveranilor Belgiei si Olandei. Romanii erau sa il piarda pe artist in urma propunerii Imparatului Chinei de a deveni fotograful Curtii imperiale. Carol va refuza. Bucurestiul, Viena, Cluj, Targu-Mures vor fi gazdele unor expozitii de arta plastica. Participa la razboiul ruso-turc. In 1887, moare, fiind inmormantat in cimitirul evanghelic-lutheran din Bucuresti. Din nefericire, intreaga sa arhiva fotografica, precum si corespondenta artistului au fost distruse, o data cu casa din Str. Biserica Enei nr. 16, in timpul unui bombardament din anul 1944.