Negutator de amintiri

Bogdan Radu Cristian. Cunoscut in lumea cartilor drept nea Bogdan. La 72 de ani este un anticar si un colectionar de amintiri placute, de ganduri si de povesti... Tot ce a adunat de-a lungul anilor a strans intr-un clasor... cel al intelepciunii. Sutele, poate chiar miile de oameni refugiati timid in propriile amintiri se vad, la un moment dat, nevoiti sa renunte la ele. Fibra adanca de colectionar a lui nea Bogdan, de om care cunoaste valoarea oricarui lucru, se vede in toate. A strans in el sperantele, amintirile, bucuriile sau chiar tristetea celor care s-au perindat prin fata lui si au adus, o data cu ei, o poveste... povestea vietii.

CELE MAI DE PRET. "De multe ori, oamenii nu vor sa renunte la colectiile lor, la amintirile lor. Dar copiii nu mai vor sa-i ajute.

Am vazut, inainte de 1990, sute de carti care aveau pe coperta o iscalitura. Tot Bucurestiul era impanzit de ele. L-am intrebat pe marele si raposatul anticar Enescu, un colectionar renumit in lumea noastra, ce este cu aceste carti. Am aflat ca era vorba despre un batran de vreo 80 de ani, un om care-si iubea colectia. Si avea patru sau cinci camere pline ochi cu carti pe care le insemna. Paralizat fiind, nu mai putea sa mai faca nimic. Nici macar mainile nu mai reusea sa le ridice. Era imobilizat la pat. Statea in ultima camera, inconjurat de carti, si privea in timp ce fiica lui ii vindea propria colectie, sub ochii lui. Anticarii care au vazut suferinta din ochii batranului au lasat capul in jos si au plecat. Iar el parca striga fetei: «Ma jefuiesti... averea mea, amintirile mele, viata mea… de ce nu astepti cel putin sa mor?»".

AVEREA. "Imi aduc aminte cand, copil fiind, mergeam la talcioc si-mi apareau in fata doamne de varste inaintate, din ramuri aristocrate, care ma trageau de mana si-mi spuneau: «Copile, cumpara-mi tava asta de argint... sa mai traiesc si eu o saptamana»". Au fost cazuri de oameni care au albit atunci cand amintirile lor au fost confiscate sau vandute. Si nu numai ca au albit, dar aproape au murit, asa cum spun romanii, de inima rea. Unii cautau sa-si recupereze «averea», dar era aproape imposibil.

Eu niciodata nu-i intreb pe oameni de ce-si vand cartile. Ma uit la ei si-mi dau imediat seama... am invatat sa cunosc oamenii. A-i intreba pe oameni de ce fac lucrul acesta inseamna sa trezesti o suferinta, sa declansezi ceva neplacut."

CUTIA CU AMINTIRI. Colectiile sunt singurele lucruri la care un anticar se intoarce in momentele de cumpana emotionala. Simpla revenire a nesfarsitelor povesti starneste valuri de caldura... Cutia cu amintiri este mare. "Odata - marturiseste nea Bogdan zambind - , a venit o doamna in varsta, cu trasaturi rafinate, si mi-a spus: «Am aceasta carte, e de la bunicii mei. E o carte religioasa. Sunt batrana, nu mai am nici un fel de venituri si vreau sa o las pe mainile dumneavoastra». Si i-am zis: «Doamna, atunci o iau pentru mine». Ma cuprinde un val de emotie, de bucurie atunci cand achizitionez carti cu valoare sentimentala. De obicei, nu pun foarte multe intrebari pentru ca stiu ca deschid rani ori amintiri neplacute. Unii oameni imi povestesc singuri istoricul acelor suveniruri de care sunt gata sa se desparta. Multe sunt triste. Dar ei simt nevoia sa vorbeasca... iar eu ii ascult.

O doamna de 75 de ani mi-a adus o revista in franceza, Ilustration, in care scria despre un mare asasinat din istorie. Cel de la Marsilia al Regelui Alexandru si al ministrului de Externe Barthou. Am intrebat-o: «Numai pe asta o aveti?». Mi-a placut la nebunie, mi s-a parut ceva extraordinar. Doamna mi-a zis: «Da, numai pe asta. Eram in Franta in perioada asasinatului, atunci cand a avut loc... chiar atunci. Si am cumparat-o. Am luat-o, am pastrat-o si acum ti-o aduc dumitale». Si-n ziua de astazi revista se afla la mine acasa. Sunt oameni care au trait, au trecut prin anumite evenimente si s-au atasat afectiv de amintirile provocate de ele. Eu pastrez toate amintirile si tin foarte mult la ele. Si inteleg cat e de greu sa renunti."

MEMORIILE. "Sunt foarte pasionat de clasicii nostri. Povestile si amintirile lor au fost intotdeauna aproape de sufletul meu. Am mers pe urmele marilor scriitori, am colindat Carpatii, am urmat «Romania Pitoreasca» a lui Vlahuta, cararile lui Cosbuc, ale lui Sadoveanu, Goga, Filimon, Rebreanu.

Le-am «ascultat» povestile si le-am citit gandurile. La Piatra-Neamt am fost chiar la Sidonia Goga. Mi-a aratat poze cu marele scriitor, pelerina lui, toiagul... La Hordau am intalnit-o pe Ana, cea care l-a inspirat pe Rebreanu in Ion. Era imbracata toata in negru, amarata, iar oamenii ii mai dadeau din cand in cand cate ceva."

De la 7 ani, de cand mergeam la talcioc la Vitan, am inceput sa strang carti. Cumparam... vindeam. Atunci o faceam din cauza posibilitatilor financiare reduse. Razboiul lasase urme adanci. Treptat, m-a cuprins pasiunea de a colectiona. - nea Bogdan

NOSTALGIE

"Sunt multe categorii de oameni care renunta la carti, la amintirile lor practic, pentru ca asta sunt. Unii o fac din punct de vedere comercial, iar altii fiindca trebuie sa supravietuiasca... Eu le strang amintirile si munca de o viata. Oamenii mai in varsta renunta la «averile lor» ca sa-si plateasca intretinerea, hrana, sa-si procure de-ale gurii", marturiseste nea Bogdan. Insa, alaturi de carti, anticarul strange, involuntar, o colectie nostalgica de amintiri... o colectie de clipe peste care a trecut mai repede decat ar fi vrut, grabit mereu de momentele care urmeaza sa se reverse.

"Sunt oameni care pleaca in strainatate si-si vand biblioteca plina de amintiri. Mi s-a intamplat odata sa ma duc la o familie care urma sa plece in Canada, sa iau mai multe carti. Sotia, la un moment dat, a izbucnit in plans. A fost o mare durere pentru ea. Mi-am dat seama de insemnatate si de suferinta si am plecat. Sotul incerca sa o consoleze, desi inima lui impartasea aceeasi durere. Am plecat si am lasat vorba. Le-am zis sa-mi dea un telefon atunci cand au de gand sa se desparta de carti, desi anticipam cat de apasator va fi. Pana la urma m-au sunat si cu mare, mare greutate au renuntat la ele.

Mai sunt persoane care-si vand cartile din cauza ca urmasii lor mai tineri, copiii, nu mai citesc. Si se gandesc cui sa le lase, pe mana cui sa le lase. Si foarte multi oameni le-au adus la mine." Pentru ca iubeste cartile si o data ce a descoperit acest sentiment l-a intalnit pretutindeni.

Eu nu intreb pe nimeni de ce renunta la carti, la amintiri. Stiu ca as trezi o foarte mare durere in suflet. As reinvia o amintire care poate fi extrem de neplacuta. Dar ii ascult si ii las sa povesteasca - nea Bogdan

ARTA DE A ADUNA

"Eu apreciez ce e frumos. Am cunoscut multi scriitori. Laurentiu Fulga, Ana Blandiana, Ion Marin Sadoveanu si multi altii." VALOARE. "Incetul cu incetul dispare pasiunea de a colectiona, pasiunea dusa la extrem. Eu i-am apucat pe colectionarii mai vechi, mai batrani, al caror ultim vis era cartea. Unii dintre ei, cu o mare pasiune pentru frumos, au murit in mizerie. Cartile lor, amintirile lor, munca de o viata, au fost vandute, ulterior, de rude sau de neamuri. A lua o carte si a-i calcula imediat cota comerciala, adica pretul, valoarea ei, nu te face un colectionar, ci un negutator. Azi, «amintirile», daca vreti, se vand mult mai iute. Cei tineri nu mai au simtul frumosului si al valorii. Tocmai de aceea, probabil, in ziua de azi oamenii se despart mai repede de carti. Eu vand, in mod liber, din 1990. Cel mai bucuros am fost atunci cand am vandut lista facuta de Blaga in perioada in care era bibliotecar. 1.000 de carti care nu trebuie sa-ti lipseasca din biblioteca. Peste un anumit timp, oamenii respectivi m-au chemat acasa si mi-au aratat biblioteca lor, facuta dupa lista pe care le-am dat-o eu. Am fost foarte emotionat." CELE APUSE... "Memoriile sunt cele mai frumoase amintiri", spune nea Bogdan. "Vezi mentalitatile oamenilor, cele de azi, cele apuse… poti citi omul. Sunt foarte interesante. Colectiile marilor nostri scriitori erau aduse din Budapesta si Viena, acolo unde multi dintre ei isi faceau studiile. Imi aduc aminte o poveste despre Iorga, care era un mare iubitor de arta si de frumos. In momentul in care Iorga aparea in anticariate, oamenii ascundeau unele carti pe care stiau ca le cauta. Nu erau multumiti de pret. Pana la urma o dadeau. Atunci cand esti colectionar trebuie sa intelegi tot. Viata omului, ceea ce simte el. Cartile de memorialistica sunt extraordinare. Nu trebuie sa citesti psihologia romanilor ca sa intelegi poporul roman, ci sa inveti sa le cunosti amintirile. Mie imi place tot ceea ce e frumos, as colectiona orice, dar nu am suficiente resurse financiare."