x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie O nevasta de ocazie

O nevasta de ocazie

27 Mar 2005   •   00:00

Putine sunt pacalelile atat de bine brodite, incat sa nu le uitam toata viata. Dar viata insasi ne joaca farse mai mari decat pot inventa "prietenii". Sanda stie!

  • de DANA CIOBANU
  • SI VIATA JOACA FESTE
  • Sanda Ladosi a ajuns cu "I admit" mai departe decat si-ar fi putut imagina vreodata
    Sanda Ladosi serbeaza prin nepasare 1 Aprilie. Asta pentru ca nu-i place sa faca farse si nici sa fie pacalita. Si totusi, a fost eroina unei cacealmale memorabile, filmata cu camera ascunsa, in urma cu cativa ani.

    NADA. "Ma suna intr-o zi Ovidiu Komornyk, sa-mi spuna ca a intalnit un producator din Germania, dispus sa investeasca bani in muzica. Cum si el, si eu voiam sa ne scoatem albume, mi-a propus sa discutam cu omul", isi incepe Sanda povestea. Dupa vreo saptamana, Komornyk isi suna iar colega, se intalnesc si se duc la biroul "producatorului", aflat in zona Unirii. Vorbesc ei ce vorbesc, pana cand suna telefonul tanarului. "Da, matusa, dar nu veni, ca trebuie sa plec", incerca omul sa scape de o vizita, in timp ce se schimba la fata. "Dupa ce inchide telefonul, ne zice "Matusa mea pleaca azi in Germania si vrea neaparat sa ma vada inainte. Ce ma fac? I-am zis ca-s insurat si vrea neaparat sa-mi cunoasca nevasta!". Altruista cum sunt, ma ofer, la misto, sa joc rolul nevestei. In timpul asta, ma gandeam: "Sa vezi ca Ovidiu si baiatul asta sunt homosexuali si ma folosesc pe mine drept acoperire!"."

    TORTUL. In cateva minute apar matusa si unchiul, cu flori si o jucarie de plus. Se fac prezentarile, cu pupaturile de rigoare, si, dupa o vreme, "matusa" cere o cafea. Panicata, Sanda fuge la bucatarie sa caute cafea, zahar si ibric. "Pe mine ma treceau toate apele, incercand sa fac fata intrebarilor despre familia pe care pretindeam ca o am. Si nu-mi doream decat sa plece mai repede! Atunci a aparut tortul, pe care scria ca am fost pacalita. Initial, m-am enervat rau, pentru ca ma consumasem nervos foarte mult. Apoi am ras in hohote, am aflat ca "sotul", "matusa" si "unchiul" sunt actori de meserie si ca am fost filmata cu camera ascunsa. A fost cea mai inteligenta farsa pe care am trait-o", isi aminteste Sanda, amuzata.

    Insa nu o pacaleala a marcat-o pe interpreta, ci o nedorita "recunoastere internationala". "Acum vreo doua luni, un amic, care fusese in excursie la Amsterdam, mi-a spus ca piesa "I admit", cu care am participat anul trecut la Eurovision, a fost aleasa imnul homosexualilor si lesbienelor din Olanda. Eu nu am nimic cu aceasta minoritate, dar sunt foarte suparata ca nu mi-au cerut acordul sa-mi foloseasca piesa drept imnul lor. Avocatul meu se ocupa deja de aceasta problema", ne-a spus, suparata, Sanda.

    "GayLINC este numele asociatiei care foloseste piesa mea "I admit" ca imn al homosexualilor din Olanda. Nu am nimic cu ei, dar am decis sa-i dau in judecata, pentru ca au folosit melodia in scopuri comerciale si la intruniri publice fara sa-mi ceara acordul" - Sanda Ladosi, interpreta

    O FAMILIE IMAGINARA

    Sanda Ladosi a trecut printr-un dificil test de improvizatie in timpul farsei facute de Komornyk. "Matusa" nu a lasat-o sa respire, tot intreband-o despre familie. "Pentru ca nu stiam unde sunt cafeaua si ibricul, femeia se mira in gura mare ca nu sunt familiarizata cu casa. M-am scuzat, spunand ca am stat mai mult la Constanta. "Dar ce mai face Adriana?" "Care Adriana?", se mira "sotia". "Aia mica..." "Ah, e bine, creste!". "Uite, i-am adus o jucarie", spune matusa amabila. "Cati ani mai are acum?" "Trei", zice Sanda. "Cum trei? N-avea aproape sase?!", se mira matusa, care continua jocul, punandu-i mana pe burtica si intreband-o: "Si asta micu’, e bine?"".

    DREPTATE IN INSTANTA

    In momentul in care a aflat ca piesa ei este difuzata la toate intrunirile homosexualilor din Amsterdam, Sanda Ladosi a crezut ca este o gluma proasta. Din nefericire, vestea i-a fost confirmata si de alte cunostinte din Olanda, dar mai ales de catre reprezentantii GayLINC. "Mi-au spus ca au auzit piesa la Eurovision, anul trecut, si pentru ca li s-a parut foarte libera si dinamica, au ales-o ca imn. N-am nimic cu ei, dar, fiindca nu mi-au cerut acordul, ii voi da in judecata. Avocatul meu a formulat deja plangerea", ne-a spus Sanda.

    INDUSTRIE GAY IN OLANDA

    Asociatia homosexualilor si lesbienelor din Olanda, GayLINC, este condusa de Jenneke, Johan, Michiel, Peter si Rene. Cei cinci au pus pe picioare si un site foarte util strainilor care viziteaza Olanda cu scopul de a-si gasi prieteni cu aceeasi orientare sexuala. Cele patru mari evenimente anuale la a caror organizare GayLINC participa activ sunt Queens Day (29-30 aprilie), Liberation Day (5 mai), Parada Gay Pride (4-7 august) si Leather Pride (28-30 octombrie). GayLINC a inaugurat, anul trecut, primul punct de informare gay destinat strainilor din Amsterdam.
    ×