Romanul e mare amator de porecle. Poti observa foarte usor asta, mergand prin satele si orasele patriei.

Sa pui cuiva o porecla nu e o trebusoara chiar asa usoara cum pare. Daca nu esti mester... mai bine potoleste-te, o porecla proasta e mai ceva "ca nuca’n perete". Sa nu credeti ca noi, "modernii" am inventat "porecla", ba din contra. Inca din Antichitate, dupa cum scria academicianul Alexandru Graur in volumul "Nume de persoane", aparut la Editura Stiintifica, in anul 1965, un individ nu era desemnat prin numele care i s-a dat la nastere si prin numele familiei sale, ci printr-un cuvant care intr-un fel oarecare s-a legat de persoana sa. De multe ori porecla se refera la o calitate, se leaga de un succes al individului, dar de multe ori "noul nume" se refera la un defect, la o actiune gresita sau necinstita.

De la porecla s-a ajuns la "supranume". "Daca porecla data cuiva de catre o persoana este repetata si de altii la adresa aceleiasi persoane, ea devine supranume. (Aurelian Candrea, Poreclele la romani, Bucuresti 1895).

TOT ROMANU’ DA UN NUME. Va ziceam de mersul prin sate. Chiar asa e! In Ieud, Maramures, de pilda, mai toti se stiu dupa porecle. Daca intrebi de Maris Gavrila... lumea va da din umeri nestiutoare, dar daca intrebi de Gavrilus Batranu... toti iti vor indica directia cu precizie "elvetiana". Chindris Stefan e cunoscut nu sub "apelativele" de Bocrita sau Maftei. Nu intrebati de unde le vin poreclele, ca nici eu n-am aflat.

Pe de alta parte, toti au mers macar o data la un chef, o hora, o petrecere ceva si toti au inceput sa faca glume sau sa li se faca glume. Daca de cineva se afla ca se iubeste mai cu foc, trebuie sa fie macar un petrecaret sa zica ca-i iepure! Iar de aici pana la a-l striga toti iepure... nu-i decat un pas... de Rila Iepurila. "Grasu", "Bamse" si "Scobitoare" sunt porecle pe care le stiu de cand eram si eu un mic... "Bamse", adica mic si cam indesat. Mai tarziu, culoarea parului si a tenului mi-au adus porecla de "Scotianul". Roscat, pistruiat si mare la stat... ziceai ca’s "de la mama scotienilor"!

Pe vremea cand strabunicii patriei romane erau in vremea prunciei, la moda erau alte "epitete". "Stramba-lemne", "Gerila" ori "Soarbe-zeama" faceau "ravagii". Proasta inspiratie sa ajungi sa ti se zica "Frige-linte", adica zgarcit. Poporul ca poporul, dar nici conducatorii n-au scapat de porecle. Petre Cercel, Grigore Ureche au ramas in istoria Romaniei. Nu trebuie sa uitam nici de curcani, de cei ai lui "Penes Curcanul", cei ce numiti de oameni "curcani" voiau sa schimbe "porecla in renume"! Si sa stiti ca aveau dreptate. Ti se da o porecla? Da si tu la altul sau transform-o pe a ta in renume!

"Aici mai mult ca oriunde este greu sa ghicesti originea unei denumiri; ea devine insa foarte clara in momentul cand afla povestea care-i sta la baza. In copilaria mea, am cunoscut in Moldova un batran caruia i se zicea Mos Dovleac, deoarece la intoarcerea in sat, dupa o sedere in Muntenia, zisese devleac in loc de bostan, cum e numele modovenesc al plantei" academician Al. Graur

AU DEVENIT PATRONIME Nu sunt rare situatiile in care numele de familie ale romanilor sunt de fapt porecle mostenite de la inaintasi. Moraru, Brigadieru, Vacaru, Rares (cu parul rar) ori alte asemenea nume au fost la inceput supranume date ori datorita meseriei subiectilor ori din diverse alte motive. Academicianul Al. Graur explica in cartea sa cum pot porecle sa devina nume de familie. Pentru ca poreclele sa se pastreze si sa se fixeze, devenind nume de familie, este favorabila situatia acolo unde nu exista un sistem coerent si permanent de nume de familie si mai ales acolo unde schimbarea numelor nu este ingradita de legi. Aceasta a fost multa vreme situatia si la noi, si, cel putin intr-o parte a tarii a ramas pana de curand.