x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Sarma rece vegetariana

Sarma rece vegetariana

17 Apr 2005   •   00:00

Irina Loghin si Zoltan Andras sunt doi vegetarieni convinsi. Nimic nu i-ar mai putea determina sa consume carne.

  • de FLORENTINA VOICU
  • V.I.P.-URI AUTOHTONE
  • Zoltan Andras, solistul trupei "Sarmalele Reci", este vegetarian de 12 ani. A adoptat acest mod de alimentatie in urma unei experiente foarte ciudate. "Imi amintesc ca am fost chemat la nunta unor prieteni, pe vremea aceea vegetarieni. Atunci am realizat ca, desi mancasem foarte mult, nu simteam acea greutate pe care ti-o lasa mancarea facuta cu carne. Si mi-am spus: "De ce sa nu incerc si eu?", si am incercat. Am facut o alegere buna!", povesteste Zoli.

    ALEGERE. La inceput, familia l-a privit ca pe un "ciudat". "Dupa doua saptamani am inceput sa imi impun punctul de vedere si sa devin mult mai ferm. A trebuit sa invat sa devin indiferent la toate comentariile celor din jur: "De ce nu mai mananci carne? Unde ai invatat tu asta? Aoleuu! Ciudatii aia ai tai!!", spune solistul.

    Vegetarian convins, Zoltan povesteste ca in copilarie avea probleme digestive foarte mari. "In copilarie, parintii mei faceau friptura seara si noi mancam foarte tarziu. Ne culcam cu stomacul plin si foarte des aveam cosmaruri, uneori chiar vomitam. Aceste probleme au disparut dupa ce am renuntat la carne", isi aminteste Zoltan.

    Nimic din ce traim nu trece prin noi fara sa lase vreo urma. Acelasi lucru este valabil si in cazul alimentatiei, dupa spusele lui Zoli: "Nimic din ceea ce se petrece cu mine nu ma face sa ma simt mai diferit fata de altii. Nici macar de sarbatori. Nu gust din preparatele din carne, traditionale, de fapt nici nu poftesc. Cei din jurul meu au grija sa simt si eu sarbatorile la fel de bine ca ei".

    PROMOVARE. Zoltan Andras este membru al Asociatiei Vegetarienilor din Romania. A incercat sa promoveze vegetarianismul prin interviuri, prin subiecte deschise pe diferite forumuri. Deocamdata, parerea lui este ca "oamenii abia acum incep sa inteleaga ca nu este ceva ciudat sa fii vegetarian, chiar daca, in viziunea romanului, "cea mai buna leguma e carnea"", spune, razand, vegetarianul.

    "SI ANIMALELE AU O VIATA"

    Nascuta la tara, Irina Loghin a invatat sa iubeasca animalele ca pe niste fiinte care au suflet, nu ca pe friptura din farfurie.

    De cand se stie, Irina Loghin este vegetariana. "Am trait la tara printre animalele de curte. Ma simteam atat de bine pe langa ele, incat nu imi puteam imagina ca o sa le mananc. Pe timp de foame mai gatea mama cate o ciorba de gaina sau ceva preparat din carne, dar eu mancam foarte putin si carnea o scoteam din farfurie. Refuz sa cred ca te duci si impusti un animal ca sa il mananci", povesteste Irina Loghin.

    DE SARBATORI. Sarbatorile le petrece ca orice roman, in familie. "De Pasti imi prepar deliciosul meu drob din soia si restul bucatelor tot din vegetale. Fasolea de soia este extraordinara, foarte sanatoasa si mult mai buna decat orice preparat din carne", spune interpreta.

    Cei din familie nu au avut ce sa ii reproseze, pentru ca asa au stiut-o de cand lumea. "Irinuca, fiica mea, imi spune mereu ca mancarurile mele sunt foarte sanatoase si gustoase. Chiar si ea a renuntat la carne. As sfatui pe toate gospodinele sa isi mai improspateze cunostintele culinare. Asa cum am invatat din batrani sa gatim este foarte daunator organismului", sfatuieste Irina.

    Chiar daca nu mai este la anii primei tinereti, Irina Loghin are o sanatate de fier. Nu a avut niciodata probleme de sanatate si crede ca, datorita regimului vegetarian, va avea o viata mai linistita si mai lunga. (Florentina Voicu)

    TANARA PENTRU INFINIT
    Irina Loghin are o conditie fizica de invidiat. Datorita dietei vegetariene, care a devenit pentru ea un mod de viata, nu a fost nevoita niciodata sa apeleze la artificiile estetice. "In sufletul meu ma simt ca la 20 de ani. Dieta vegetariana ma intinereste si fizic, si sufleteste. Nu as renunta la acest mod de viata pentru nimic in lume. Le sfatuiesc pe toate femeile sa urmeze acest regim si viata lor va avea alt sens", marturiseste Irina Loghin.

    CONVINGEREA DE SINE
    Zoltan Andras s-a nascut la 22 martie 1968 si este caracterizat ca fiind o persoana ambitioasa, indrazneata, profunda, intensa si pasionala. Zoltan a devenit vegetarian, dupa o lunga perioada de timp petrecuta in Ardeal, unde a fost carnivor convins. "Catre vegetarianism poti sa conduci oamenii, insa cel mai bine este sa ii lasi sa se convinga singuri daca e bine pentru ei sau nu. Eu nu incerc sa conving pe nimeni ca este bine sau nu sa devii vegetarian. Eu am testat singur pe pielea mea, din curiozitate si mi-am dat seama ca asa ma simt mult mai bine din toate punctele de vedere", povesteste Zoli.

    LINISTEA SPIRITUALA
    In Postul Pastilor, mare parte din crestinii ortodocsi tin post. In viziunea unora, postul reprezinta abtinerea de la mancarea de origine animala. Despre Irina Loghin, interpreta de muzica polulara, putem spune ca este in permanenta in perioada postului. "Nu inteleg de ce unele persoane pot tine post o perioada atat de lunga, sase saptamani sau patru saptamani, si atunci cand vine vorba de un regim vegetarian, spun ca este imposibil. Postul si vegetarianismul sunt identice", spune Irina Loghin.
    ×