NAUFRAGIAT IN PROPRIA VIATA
"Prima mea colaborare cu maestrul Gica Petrescu s-a petrecut in anul 1972. Lucram de putin timp la Redactia de varietati. Seful meu, Tudor Vornicu, m-a chemat si mi-a spus: «Vrei sa devii teleasta profesionista? Uite⦠iti dau un subiect pe cinste, un show cu Gica Petrescu si invitatii lui. Daca-l ratezi, la revedere!»â¦Â«Dar, nu-l cunosc, nu-i stiu repertoriul... », am baiguit eu. «Ai doua zile sa-i cunosti pe nea Gicuta si pe Cezarina lui. Iti faci echipa, sumar, locatie⦠Ai auzit de «Du-ma-acasa, mai tramvai», «Suflet candriu de papugiu», «Costica, Costica, fa lampa mai mica»? «Daâ¦Â», am zis. «Atunci, salut si succes!» Habar nu aveam cine-i Cezarina si, sincera sa fiu, nici nu ma dadeam in vant dupa muzica omului... Inarmata cu trei jerbere in celofan, bateam la usa familiei Petrescu. A fost o intalnire care m-a marcat pentru totdeauna! Am cunoscut doi oameni foarte prietenosi, veseli, gata de lucru, fara protocol, fara fasoane. Am descoperit ca nu sunt straina de muzica maestrului. Multe cantece de ale sale se aflau in memoria mea afectiva, legate de parintii mei, care le fredonau la serbarile familiei. Emisiunea a avut succes. I-am multumit atunci, in gand, boss-ului Vornicu. Ii multumesc si astazi. Asa am inceput o frumoasa si rodnica colaborare profesionala insotita de stima si statornica admiratie fata de maestru si de doamna sa, care m-au onorat cu prietenia si cu pretuirea lor."
CAMPIONUL. "Maestrul poate fi descris dupa cum iti permite spatiul alocat, in zeci de pagini sau in cateva fraze. Esenta lor ar fi aceeasi: har, munca neobosita, cautarea noului in parametri de performanta, continuarea traditiilor inaintasilor, carisma, constiinta artistica si sociala, respect si afectiune pentru public, seriozitate profesionala. Folosesc aceste cuvinte nu ca pe un cofraj stralucitor, necesar in pavoazarea unei «vedete», ci din convingerea fierbinte ca fiecare dintre notiunile de mai sus are acoperire totala in viata si in realizarile artistului. Se intampla uneori ca in raporturile cu colaboratorii sai Gica sa fie etichetat «pisalog» sau «exagerat» de intransigent. Pentru mine a fost intotdeauna un campion al seriozitatii profesionale. La toate emisiunile pe care le-am realizat cu domnia sa (si au fost zeci si zeci...) venea cu cel putin doua ore inainte de inregistrare. Cerea o cabina mica. Adesea purta cu sine un casetofon. Stiu ca repeta cu mult sarg. Mai intai acasa, cu chitara lui veche sau la pian. Cu Cezarina repeta textul".
VARIANTE. "Facea zeci de probe cu casetofonul pentru a-si perfectiona play-back-ul. Ma suna de nenumarate ori sa afle cum este decorul, cum este lumina in platou. Mai tarziu, in televiziunea color, voia sa stie care sunt culorile dominante ale ambiantei pentru a-si potrivi garderoba. Venea la toate inregistrarile, fara exceptie, cu doua-trei variante de smoking, de papion, fular sau lavaliera. Avea un cult pentru felul in care trebuie sa se prezinte incaltamintea unui interpret pe scena. Stralucirea pantofilor era obligatorie. Cand il compara cineva cu Sinatra sau cu Maurice Chevalier, nu comenta, dar stiam ca-i facea placere. Preciza uneori cu umor: «Ei, astia cantau pe dolari, draga, dar eu i-am depasit⦠cu varsta!». Gica Petrescu nu a fost numai un interpret de exceptie, ci si un redutabil om de revista, un cupletist foarte talentat. A slujit teatrul de revista decenii la rand incepand cu Teatrul Comic, apoi Alhambra, Gioconda, Boema si terminand cu Teatrul «Constantin Tanase». A cantat si la Opereta ca june comic. In 1945, cronicarul O. Voineagu scria: «Marea simpatie a publicului ramane Gica Petrescu. Are hazul necesar spre a fi si comic, dupa cum are si destula voce ca sa cante toate genurile, trecand de rampa in sala si facand legatura spontana cu publicul». Gica era convins ca in talmacirea romantei si a cantecului de viata lunga este dator sa adauge traditiilor mostenite alte valori, ca «o ofranda proprie la arta interpretarii»".
Ioana Bogdan
31 ianuarie, 2006