Scuipatul din start

Fiecare joc, cu semnificatia lui. La fel si fiecare jucarie. In spatele fiecarui joc exista intotdeauna un talc...

Vechii asociau nasterea unui copil cu saliva. Dumnezeu a scuipat in palma si s-a facut Lumea

De cele mai multe ori, semnificatia jocurilor se gaseste departe in istorie. Zeii au fost primii care s-au jucat. Si omul i-a copiat, pentru ca asa trebuia. Si pentru ca lumea s-a ghidat multa vreme numai dupa precepte religioase si pentru ca jocul facea parte din viata de zi cu zi, era firesc ca si aspectul asta sa se-adape de la acelasi izvor!

MINGEA. A fost si ramane una din cele mai raspandite jucarii. Bunaoara, fotbalul modern, handbalul, voleiul, baschetul, rugby-ul sau hocheiul nu sunt decat urmasi ai jocurilor ritualice practicate cu milenii in urma de popoare din Europa, Asia sau America. Pe teritoriul nostru, studiile etnologilor arata ca jocul cu mingea are un vadit substrat magic, legat de mitologia solara si de riturile fertilitatii. De exemplu, in nordul Moldovei, femeile se joaca primavara cu mingea, crezand ca asa se va face canepa. Una peste alta, jocul cu mingea are doua mari trimiteri simbolice: Facerea Lumii si potentarea fertilitatii pamantului.

CALUL. Calaritul unui animal da senzatia de putere, de forta. Calaretul e tare tocmai pentru ca poate sa-mblanzeasca natura. Mitul a supravietuit la noi sub forma credintelor in caii ceresti ai lui Sangiorz, Santoader, Santilie sau in jocul calusarilor. Toate se construiesc in jurul aceleiasi impresii de control asupra fortelor naturii: Sfantul Gheorghe cand alearga cu calul sau imprejurul pamantului, iarba inverzeste, codrul infrunzeste, pamantul se deschide si primavara vine.

ROATA. Se pare ca totusi roata exista inca inainte de inventarea ei! Nu e un paradox, pentru ca oamenii nu-i descoperisera inca utilitatea. Nu-i exploatau atunci decat functia simbolica. Roata era soare, roata era cosmos, roata era viata. Carul cu doua roti cu spite a fost la inceput vehiculul zeilor si semizeilor. Apare apoi carul de lupta, rezervat hititilor si faraonilor egipteni. Roata rituala a fost preluata de copii. O data cu venirea primaverii iau cercuri confectionate din nuieluse si le dau de-a dura pe strazi, chicotind, tropaind si veselindu-se. Intreg tam-tamul asta avea pe vremuri menirea de a trezi pamantul la viata.

TITIREZUL SAU SFARLEAZA. Bu-hu-hu! Habar n-aveati ca sfarleaza asta nu era altceva decat un instrument de facut vraji! Specialistii sunt cu atat mai intrigati cu cat titirezul nu e specific unei singure zone. Nici macar unei arii restranse. Decat daca distanta intre Europa si Australia vi se pare de colo... Si tot aici e loc sa vorbim si de fus. Care, pentru civilizatiile stravechi, nu era altceva decat un semn material al timpului infasurat.

MUZICUTELE. Sau prelungiri ale instrumentelor miraculoase, incarcate cu puteri magice, din basmele, legendele si ceremoniile traditionale. Strigatele, larma, bataile de toba sau toaca, pocniturile din bici, slobozirea focurilor de pusca, tragerea clopotelor si o gramada de alte nazbatii sonore care insotesc alaiurile mascatilor in sarbatorile de iarna sau primavara au, cica, rolul sa protejeze de invazia fortelor haosului. Cum ar veni, raii o iau la goana doar ce-aud ingrozitoarele scrasnete, tipete si alte zgomote din gama!

SI... SCUIPATUL. Vechii credeau cu tarie ca scuipatul are functii magice si-l asemuiau, cumva, lichidului seminal: multe nasteri miraculoase din mitologiile lumii se datoreaza, zice-se, unui banal scuipat. Iar femeile sterile din Africa si azi beau apa in care a scuipat in prealabil un barbat, inchipuindu-si ca asta va fi de un real folos. Si avem si noi, pe pamant romanesc, credinta noastra despre saliva divina: Dumnezeu a scuipat in palma, si din acel scuipat s-a facut pamantul.

SPORTUL LA ROMANI

Frescele descoperite in mormintele romane datand din secolul I al erei crestine atesta faptul ca jocul cu mingea era foarte popular. Romanii obisnuiau sa-si petreaca diminetile jucandu-se pe terenuri special amenajate. O gama intreaga de jocuri cu mingea s-au transformat ulterior in sporturi. Exista, de exemplu, o varietate de handbal (Expulsim Ludere), fotbal, hochei pe iarba. Copiii romani cunosteau, se pare, jocul magarusul. Pila era termenul folosit indeobste pentru jocul cu mingea. Cel mai popular joc cu mingea era denumit harpasta. Frescele descoperite reprezinta jucatori desculti in timpul jocului.

POLO-UL LA CHINEZI

Se crede ca polo-ul s-a nascut in Persia si China, acum doua mii de ani si nu era jucat in apa. Denumirea jocului vine de la pholo (minge, in limba Balti, din Tibet). Cu toate acestea, descoperirile arheologice atesta faptul ca primul joc de polo a avut loc in 600 i.Hr., intre turcomani si persi, din care primii au si iesit invingatori. In secolul al IV-lea d.Hr., insusi regele Sapoor al II-lea al Persiei l-a invatat la numai 7 ani. Datorita mogulilor, jocul se raspandeste pana in India sec. XVI. In timpul ocupatiei britanice, jocul a fost descoperit si importat de englezi.

FOTBALUL LA ROMANI

Descoperirile arheologice atesta faptul ca militarii chinezi din timpul dinastiei Han (secolele II-III i.Hr.) faceau exercitii lovind intr-o minge care se lovea, la randul ei, de ceea ce acum am numi fileu. Alte descoperiri acrediteaza ideea ca acest sport nu era necunoscut nici japonezilor. Atat grecii, cat si romanii se jucau cu o minge de tip fotbal, ba chiar se jucau un joc asemanator cu fotbalul. Se pare ca acesta este stramosul fotbalului, desi nimeni nu poate confirma pe deplin acest lucru. Este rezonabil totusi sa mentionam ca jocul exista pe planeta de cel putin trei mii de ani.