Votul cenzitar / Votul universal

Pana in 1918, Adunarea Deputatilor si Senatul, ce alcatuiau reprezentanta nationala, au fost alese pe baza votului cenzitar. Desi legile electorale din 1864 si 1866 s-au modificat, conditionarea dreptului la vot de cens va fi mentinuta pana la realizarea Romaniei Mari.

Sistemul parlamentar bicameral este instituit in Romania in 1864, cand Alexandru Ioan Cuza organizeaza un plebiscit pentru a supune atentiei populare o noua lege electorala. Aceasta lege trebuia sa duca la o mai larga reprezentare a diferitelor categorii sociale in forul legislativ si un proiect de statut, care stipula infiintarea celei de-a doua Camere. Membrii Senatului sau Corpului Ponderator, cum mai era numit, urmau insa sa fie numiti de catre Cuza si nu alesi. Astfel, in componenta noului corp ponderator care isi incepea lucrarile la 6 decembrie 1864 se regaseau 64 de membri numiti de catre domn si 9 membri de drept: cei doi mitropoliti, episcopii eparhiilor, primul presedinte al curtii de casatie si cel mai vechi general in activitate.

LEGEA ELECTORALA 1864. Legea electorala facea sa creasca considerabil numarul alegatorilor, in principal de doua categorii: primari care votau prin delegatie si directi, departajati prin posibilitatile cenzitare. Astfel, legea prevedea ca pot fi alegatori primari in comunele rurale acei ce platescu o dare catre Statu de lei 48, pe cand pentru a fi alegator primar in comunele urbane trebuia sa platesti o dare de lei 80 sau de lei 110. Censul de avere se marea considerabil pentru cei care doreau sa fie alegatori directi. Astfel, potu fi alegatori directi, fie in orase, fie in sate, toti Romanii nascuti sau avend naturalisatiunea cea mare, carii vor avea un venit de una suta galbeni si de ori ce natura, stabilea legea. In afara censului de avere, exista si conditia varstei minime, 25 de ani, aceeasi pentru ambele categorii de alegatori. De asemenea, din categoria alegatorilor directi puteau face parte, fara a fi conditionati de avere, preotii parohiilor, profesorii, doctorii si licentiatii diferitelor facultati, avocatii, inginerii si arhitectii. Primele alegeri pentru Adunarea Deputatilor pe baza acestei nou adoptate legi electorale vor avea loc abia doi ani mai tarziu, dupa abdicarea lui Cuza, in 1866.

Dupa introducerea votului universal, in 1919, Consiliul Dirigent reglementa si dreptul la intruniri electorale, drept interzis insa la scurta vreme

ALEGERI 1866. In aceste conditii au loc alegerile din 1866 pentru Adunarea Deputatilor, care va deveni ulterior Constituanta, revenindu-i sarcina de a adopta o prima lege fundamentala a tarii. In noiembrie 1866, Camera era compusa din 40 de deputati radicali raliati in jurul lui Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti. Daca M. Kogalniceanu grupa in jurul lui 25 deputati liberali moderati, Ion Ghica, seful Guvernului, avea numai 20 de asociati. Conservatorii erau in numar de 60, divizati intre patru lideri: D. Ghica, Gh. Stirbei, Lascar Catargiu si Grigore Sturdza. Alti sase deputati constituiau un grup independent. In aceasta componenta a Adunarii se adopta Constitutia din 1866, un succes al conservatorilor.

CONSTITUTIA 1866. Dreptul de vot a fost conditionat de un cens de avere foarte mare, iar corpul electoral era impartit in colegii, dupa avere si proprietati. Astfel, pentru alegerea Adunarii Deputatilor, alegatorii urmau sa fie grupati in 4 colegii. Din primul colegiu faceau parte cei cu un venit funciar mai mare de 300 galbeni, din al doilea cei care aveau intre 100 si 300 de galbeni, din al treilea cei care plateau o dare de 80 de lei, iar din cel de-al patrulea colegiu - cei care plateau o dare cat de mica catre stat. Membrii Camerei erau alesi pe o perioada de patru ani. Pentru desemnarea Senatului, Constitutia prevedea impartirea alegatorilor in doua colegii in fiecare judet, care desemnau fiecare cate un senator.

In primul colegiu intrau alegatorii cu un venit funciar anual de peste 300 de galbeni, iar in cel de-al doilea - cei cu un venit mai mic. Existau si membri de drept ai Senatului, precum mostenitorul tronului de la varsta de 18 ani si mitropolitii si episcopii eparhioti. Senatorii erau alesi pe o perioada de opt ani, fiind innoiti pe jumatate la fiecare patru ani prin tragere la sorti a unui membru in fiecare judet.

Campaniile electorale se desfasurau exclusiv in orase, taranimea votand in colegiul al 3-lea, nu direct, ci prin delegati. Un candidat isi putea vizita efectiv toti alegatorii din circumscriptia sa, care se ridicau la cateva sute. Rezultatul votului era dinainte stiut, deoarece, de fiecare data, guvernul care facea alegerile iesea castigator.

De altfel, Partidul Liberal si Partidul Conservator au asigurat alternanta la putere din 1895 pana la finele primului razboi mondial, metoda fiind cunoscuta sub denumirea de rotativa guvernamentala.

1919. Votul cenzitar va fi mentinut pana la alegerile din 1919. Promis inca din februarie 1917 de suveran, votul universal este introdus in noiembrie 1918. Acesta nu putea asigura singur caracterul democratic al procesului electoral. In primul rand, pentru ca guvernul nu reprezenta optiunea alegatorilor. Suveranul numea mai intai pe presedintele Consiliului de Ministri, se constituia guvernul, apoi acesta, avand la dispozitie intregul aparat administrativ, organiza alegeri pentru Senat si Camera.

De cativa ani asistam la un spectacol imoral rusinos: la caderea unui guvern, anume elemente parasesc partidul debarcat de la putere si trec in tabara partidului chemat la urna cu bagajul credintelor lor, asemeni tiganilor ce se muta cu satra - Lupta, 28 noiembrie 1928

VOT CU CARTE DE ALEGATOR

Conform legii electorale din 1884, fiecare candidat avea un buletin de vot pe care era inscris numele sau. Alegatorul se prezenta la vot cu o carte de alegator. Presedintele biroului taia unul dintre colturile cartii de alegator, ca dovada ca acesta s-a prezentat la vot si ii inmana apoi alegatorului cate un buletin de vot al fiecarui candidat si cate un plic din hartie destul de groasa, cu care acesta trecea singur in camera secreta. Alegatorul introducea buletinul indoit drept in patru in plic, il lipea si apoi il da presedintelui care il introducea in urna. Erau excluse de la vot persoanele supuse vreunei protectiuni straine, servitorii carii priimescu simbrie, interdictii, falitii nereabilitati sau acei ce vor fi fost osanditi la pedepse aflictive si infamante sau numai infamante.

Listele candidatilor guvernului (Al. Averescu) sunt surprinzatoare: toti transfugii, toate secaturile. Un alt transfug (prefectul de Bazargic), care si-a luat ramas bun de la prietenii nostri (conservatori-democrati), foarte politicos, dar zicandu-le pe fata: Ă«Ce vreti? Nu vreau sa mor sarac!Ă». In adevar, in doua luni de zile a si realizat 600.000 lei. A vrut sa vanda un scaun de deputat pentru 200.000 lei - Al. Marghiloman, mai 1920

CENS DE AVERE, SEX SI INSTRUIRE

La votul cenzitar aveau dreptul anumiti cetateni, selectati pe baza censului de avere, censului de impozit, de domiciliu, a censului de sex, de varsta, profesional etc. Cel mai raspandit a fost, de-a lungul timpului, censul de avere, care presupunea dobandirea calitatii de alegator doar de catre cetatenii care detin o anumita avere. Era intalnit in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea in mai multe tari europene, inclusiv in Romania.

Censul de sex presupunea inlaturarea femeilor de la exercitarea dreptului de vot. Votul capacitar este votul la care au dreptul doar alegatorii care dovedesc un anumit grad de instruire.

In Romania, legea electorala din 1939 acorda drept la vot doar stiutorilor de carte. Votul indirect a fost practicat in Romania in perioada aflata sub imperiul Constitutiei din 1866, in cadrul colegiului 4, al paturii celei mai sarace.