De ce pe amish nu-i afectează inflaţia?

Există însă în Statele Unite o comunitate religioasă, amish, care nu utilizează energia electrică. Ei cultivă pământul cu ajutorul cailor, nu al tractoarelor alimentate cu combustibili lichizi și consumă ceea ce produc. Trăiesc din autoconsum într-un mediu arhaic, ghidat de doctrina anabaptistă a creștinilor „rebotezători”, care au îmbrățișat reforma radicală, ce milita pentru o reformare până la rădăcină a Bisericii și a Statului.

Mergând din secolul XVI la urmașii celor care când au cerut noua reformă au început să fie exterminați, până când s-au refugiat în Lumea Nouă, ce și-a bazat dezvoltarea tocmai pe libertate. Comunitatea amish numără 350.000 de persoane, care trăiesc în special în statele americane Ohio, Pennsylvania și Indiana. Într-un mod, după cum am zis, vechi, similar celui din secolele XVII-XVIII, dinainte de Revoluția Industrială, cam de când datează și „linia” veșmintelor pe care le poartă. Subliniez, fără să utilizeze curent, și deci nici televizoare, mașini de spălat rufe ori uscătoare de păr.

Și pentru că orice sistem de asigurări are drept principii de bază dispersia riscurilor și socializarea costurilor daunelor, amish-ii nu acceptă să participe, indiferent dacă asigurările sunt de stat sau private, fiindcă li se pare imoral să obțină câștiguri pe seama altora. Cu riscul de a avea de suferit, precum Valentine Byler în 1956. Somat de stat să-și achite asigurările sociale din ultimii patru ani, plasate la 300 de dolari, el și-a însoțit refuzul de plată de spusele că amish-ii se întrajutorează. Autoritățile i-au amintit bărbatului că taxele sunt obligatorii, acesta a replicat că nu contestă acest fapt, dar, în respectivul caz, era vorba de asigurări în contul unor servicii sociale de care nu dorește să beneficieze. Inspectorii fiscali au încercat să-i poprească lui Byler suma prin intermediul contului din bancă, numai că el nu dispunea de așa ceva și la final i-au confiscat și scos la vânzare trei cai, într-un moment în care avea mai mare nevoie de ei pentru lucrările agricole. Presa americană a reacționat atunci și rezultatul a fost, în cele din urmă, scutirea grupurilor religioase ce nu vor să beneficieze de serviciile statului de la plata asigurărilor.

Ajungem în zilele noastre, ne uităm la prețul ridicat al energiei, care e o formă de taxare, după cum reiese din spusele laureatului Nobel pentru economie, și se observă că amish-ii dau răspunsul. Traiul lor patriarhal oferă soluția pentru campania de a reduce consumul de energie din UE, în măsura în care ei nu folosesc deloc. Fără a mai pune la socoteală că viața în natură, bazată pe economia de subzistență, e una ecologistă, în conformitate cu îndemnurile corporatiste pentru responsabilitate față de mediul înconjurător. Ceea ce lipsește din abordare e apropierea de Dumnezeu și poate că aceasta ar fi întreaga soluție.

Pentru a evidenția mai bine acest lucru, în marea provocare energetică pe care o traversăm, trebuie să atragem atenția că lumina de la Dumnezeu, din timpul zilei, este gratis, spre deosebire de cea de la stat, care scumpeşte toate mărfurile şi face să se vorbească de aprinderea inflaţiei. Asta cu precizarea că energia „de noapte” e de stat cam peste tot în lume, deoarece, reiterez, cu puţine excepţii, statele deţin bogăţiile subsolului, barajele hidrocentralelor, termocentralele pe cărbune, gaz şi păcură, precum şi centralele nucleare ori acelea care utilizează forţa mareelor.

O modalitate de hedging ar fi, în afară să se folosească lumina şi apa de la Dumnezeu, ca oamenii de la oraş să înceapă să crească găini în balcoane şi ciuperci în boxe. Deoarece, așa cum rezultă din exemplul cu amish-ii,  autoconsumul nu este inflaţionist!

Important este însă de unde luăm lumina. Să revenim la această speță! Din moment ce sunt negate valorile capitalismului, respectiv vânzarea unui volum mai mare de marfă la preţ mai mic, pe fondul comercializării a mai puţine produse la care se ţine de preţ ca să se încaseze o cantitatea mai mare de TVA pe produs, just, echitabil, social ar fi să fie taxată şi lumina de la Dumnezeu, la fel ca și cea de la Stat, fiindcă, în caz contrat, se poate vorbi de concurenţă neloială.

Dar acum, după ce am înţeles ce se întâmplă cu lumina, întrebarea care se pune e cum rămâne cu bunul Dumnezeu? Păi, pentru a fi în trend cu vremurile, ar putea deveni şi el membru al partidului necapitalist/colectivist care-l are părinte pe Karl Marx. Cu mențiunea, desigur, că pentru a putea fi primit în partid, bunul Dumnezeu ar trebui să devină mai întâi ateu.