x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Considerați favoriți împotriva României, olandezii caută să-și regăsească forma de joc

Considerați favoriți împotriva României, olandezii caută să-și regăsească forma de joc

de Redacția Jurnalul    |    30 Iun 2024   •   23:00
Considerați favoriți împotriva României, olandezii caută să-și regăsească forma de joc
Sursa foto: Hepta

Naționala de fotbal a Olandei se pregătește să depășească debutul dezamăgitor de la Euro 2024, după ce au terminat doar pe locul trei în grupă. Adversară în optimi va fi România, în fața căreia „portocala mecanică” e considerată favorită, chiar dacă tricolorii au încheiat grupa pe primul loc.

Împerecherea considerată de specialiști favorabilă batavilor nu-i face însă pe aceștia să desconsidere naționala condusă de Edward Iordănescu, în meciul de marți, de la Munchen, în optimi de finală.

Olandezii au terminat pe locul trei în grupa lor după ce au pierdut în fața Austriei la Berlin, dars- ar fi putut alege cu un adversar mult mai bine cotat, olandezii evitând o potențială întâlnire cu Anglia.

România se află cu 40 de locuri sub Olanda, ocupanta locului șapte, în clasamentul FIFA și a câștigat doar două din cele 19 meciuri jucate în cele șase participări la turneele finale Euro.

De asemenea, România a câștigat o singură dată în 14 întâlniri anterioare cu olandezii, pierzând 10. Singurul lor succes a fost un meci din preliminariile Euro 2008, câștigat cu 1-0 la Constanța.

Cu toate acestea, România nu pare că va avea vreun complex de inferioritate, neavând nimic de pierdut și având de înfruntat o echipă olandeză aflată în oarecare dificultate, care încearcă să-și regăsească ritmul după prestațiile modeste din Germania.

Olanda și-a făcut multe analize după cele trei meciuri, căpitanul Virgil van Dijk recunoscând în mod surprinzător că poate și-a supraestimat propriile capacități.

România, care a ocupat primul loc în Grupa E cu patru puncte, a avut un start impresionant cu o victorie cu 3-0 în fața Ucrainei, dar a pierdut cu 2-0 în fața Belgiei și a terminat pe primul loc în grupă în ciuda egalului cu Slovacia.

Disciplina defensivă pare a fi piatra de temelie a trategiei de joc a antrenorului Edward Iordănescu, care a muncit din greu și în afara terenului, pentru a crea un spirit de echipă pozitiv și a insufla încredere în sine jucătorilor săi.

Olandezii, a căror apărare a fost neglijentă împotriva Austriei, vor fi cu ochii pe eventualele contraatacuri rapide, avându-l pe Denis Drăguș principalul pericol, dublat de calitățile de bun execuanți de șuturi de la distanță ale lui Stanciu și Răzvan Marin.

România va fi lipsită de fundașul stânga Nicușor Bancu, care este suspendat după ce a încasat două cartonașe galbene.

Îngrijorările selecționerului olandez Ronald Koeman sunt legate de departamentul median, unde Joey Veerman a fost înlocuit fără menajamente după 35 de minute în ultimul meci.
O revenire în formație a rapidului Jeremie Frimpong este probabilă, dar apelurile pentru trecerea la o linie defensivă cu cinci jucători, așa cum a folosit Louis van Gaal la Cupa Mondială din Qatar, unde Olanda a ajuns până în ultimele opt, au fost respinse de Van Dijk.

Atacantul Cody Gakpo a marcat de două ori, iar Memphis Depay a înscris o dată în turneu, iar atacantul de rezervă Wout Weghorst s-a dovedit de multe ori a fi omul pe care Koeman se poate baza la nevoie.

În mintea olandezilor persistă ceea ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani la ultima ediție a Euro, când din aceași postură de favoriți întâlneau Cehia, în optimi la Budapesta.

Olanezii au rămas atunci în 10 oameni, după eliminarea lui Matthijs de Ligt, și au fost învinși prin două goluri rapide, suferind o eliminare rușinoasă.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: olandezii favoriti