x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Infarctul creierului

Infarctul creierului

de Magda Marincovici    |    26 Dec 2012   •   18:05
Infarctul creierului
Sursa foto: Vasyl Yakobchuk/Getty Images/Hemera
Cauze: diabetul, hipertensiunea, tabagismul, colesterolul mărit

Minileziunile vasculare nedetectabile la nivelul creierului afectează performanţele intelectuale, demonstrează o echipă de cercetători de la Universitatea San Diego (California). Aceasta semnifică faptul că infarctul cerebral, oricât de mic ar fi el, chiar şi nedetectabil, diminuează performanţele creierului. Autorii studiului publicat recent pe site-ul Nature Neurosciences au observat creierul rozătoarelor de laborator după ce le-a fost întreruptă circulaţia sângelui pe unele vase mici. Ei au constatat în ţesuturile neuronale ale rozătoarelor leziuni identice cu cele descoperite la autopsia persoanelor afectate de demenţă. Cercetătorilor de la Universitatea San Diego le-a mai rămas să probeze faptul că aceste microleziuni, foarte mici pentru a fi detectate la investigaţiile RMN, antrenează modificări în planul performanţelor intelectuale. Mergând mai departe cu experimentele, rezultatele obţinute sunt surprinzătoare. Vascularizarea creierului este extrem de densă şi este uimitor faptul că blocarea unui singur vas de sânge poate să aibă consecinţe perceptibile asupra comportamentului rozătoarelor, subliniază Andy Shih, autorul principal al acestui studiu.

Cercetătorii de la Universitaea San Diego subliniază că încă mai sunt necesare experimente pentru a ajunge la o concluzie categorică privitoare la impactul leziunilor în zona vaselor mici asupra decliniului cognitiv, în cazul oamenilor. Rezultatele parţiale ale acestui experiment întăresc ideea că factorii de risc cardiovasculari, cauzatori de obturare a vaselor sangvine, reprezintă cei mai periculoşi duşmani ai creierului. În caz de diabet, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie sau tabagism, la investigaţiile prin rezonanţă magnetică nucleară (RMN) se observă frecvent acumulări de microleziuni vasculare, explică profesorul Jacques Touchon, şeful departamentului de neurologie CHU Montpellier. Aceste microleziuni contribuie la alterarea funcţiilor creierului, provocând în special tulburări de atenţie şi de memorie. Pentru a evita aceste pierderi de performanţe intelectuale, important este să evităm diabetul, hipertensiunea, colesterolul mărit şi tabagismul, adică adoptarea unui stil de viaţă echilibrat, cu principalii piloni: alimentaţie sănătoasă şi exerciţii fizice zilnice.


×
Subiecte în articol: creier infarct diabet hipertensiune