Diabetul zaharat, boală şi destin

Pobabil că provocările cruciale ale vieţii le primim pe culoarele clinicilor prin ,,sentinţele" diagnostice pentru noi şi pentru cei dragi. Uneori cu atenţie şi pragmatism, alteori dramatic şi sfîşietor. Cîteodată ca pe un adevărat destin, care ne va transforma esenţial existenţa, în toate coordonatele ei şi o va afecta într-o oarecare măsură şi pe a celor din jurul nostru.

Pobabil că provocările cruciale ale vieţii le primim pe culoarele clinicilor prin ,,sentinţele" diagnostice pentru noi şi pentru cei dragi. Uneori cu atenţie şi pragmatism, alteori dramatic şi sfîşietor. Cîteodată ca pe un adevărat destin, care ne va transforma esenţial existenţa, în toate coordonatele ei şi o va afecta într-o oarecare măsură şi pe a celor din jurul nostru.

Este şi cazul diabetului zaharat, o maladie de sorginte endocrină şi metabolică, care se caracterizează prin valori crescute ale glicemiei, care duc în timp la complicaţii severe. Creşterea glicemiei se face printr-o secreţie inadecvată de insulină (hormonul pancreatic care intervine în metabolismul glucozei) fie printr-o cantitate insuficientă (în cazul distrugerii celulelor producătoare pancreatice), fie printr-o rezistenţă periferică la insulină.

Există două tipuri de diabet zaharat: diabetul de tip I, care apare în principal la copii şi adulţi tineri, realizat printr-o distrugere autoimună ireversibilă a celulelor pancreatice secretoare şi diabetul de tip II, aşa-numit de maturitate, apărut după 30-35 de ani, asociat cu obezitatea, în care valorile insulinice sînt moderat scăzute, dar insulina nu este eficient utilizată de organism, însă această sistematizare clasică a devenit discutabilă în ultimul deceniu.

Geneza maladiei nu este complet cunoscută. În diabetul de tip I sînt implicaţi factori genetici, virali, imuno-alergici, pe cînd în cazul diabetului de tip II factorii de risc sînt obezitatea şi lipsa activităţii fizice.

În afară de triada considerată caracteristică: polifagie, poliurie, polidipsie (sete excesivă), există şi alte simptome care atrag atenţia bolnavului: scădere în greutate, deshidratare pînă la hipotensiune arterială, oboseală, crampe musculare, infecţii ale pielii (foliculită, abcese), candidoză orală sau genitală şi în general o rezistenţă scăzută la infecţii, tendinţă de vindecare greoaie a rănilor, disfuncţii sexuale. Uneori, mai ales la copii, diabetul debutează dramatic, prin comă hiperglicemică, iar în cazul diabetului de tip II bolnavul se poate prezenta la medic cu o complicaţie cronică a bolii, fără să fi ştiut înainte de asta că e diabetic.

Complicaţiile diabetului sînt grave, devastatoare şi se traduc fie prin diferite stări comatoase (de natură hiperglicemică, hipoglicemică, cetoacidozică), fie prin afectarea în timp a vaselor şi nervilor, determinînd astfel un spectru patologic incredibil de larg: retinopatie, nefropatie, neuropatie, afectare cardiovasculară (angină, infarct, accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, insuficienţă arterială periferică) etc.

Sugerat de semnele clinice, diagnosticul va fi pus prin determinarea glicemiei. Valorile normale se înscriu între 70 şi 100 mg%, cele situate între 100 şi 125 mg% sînt considerate de graniţă şi necesită monitorizare la indicaţiile medicului, în timp ce valorile peste 126 mg% obţinute repetat sînt caracteristice diabetului. În cazurile incerte se face un test de glicemie provocată. După precizarea diagnosticului pacientul va fi investigat amănunţit de medicul specialist pentru stadializarea bolii, depistarea complicaţiilor şi stabilirea tratamentului.

Diabetul de tip I necesită obligatoriu administrarea insulinei, care se face subcutanat de mai multe ori pe zi în diferite scheme terapeutice. Diabetul de tip II se tratează de obicei cu medicamente antidiabetice orale, unii bolnavi necesitînd totuşi insulină. În cazul ambelor tipuri, dieta hipoglucidică şi mişcarea sînt esenţiale.

Ca în toate afecţiunile cronice, rolul bolnavului şi al familiei este extrem de important. Acesta trebuie să îşi monitorizeze cît mai des glicemia, să urmeze fără abatere regimul alimentar, să renunţe la fumat, să îşi menţină colesterolul la nivel normal. De asemenea, trebuie să se vaccineze, la indicaţia medicului, să meargă la controale periodice la dentist, oftalmolog, cardiolog şi să ţină permanent legătura cu medicul său de familie şi cu medicul diabetolog.

 Piciorul diabeticului necesită o îngrijire atentă: trebuie spălat zilnic, bine uscat şi uns cu o cremă la culcare. Trebuie evitate tăieturile, arsurile, rosăturile de pantof, iar unghiile trebuie tăiate cu grijă, pentru a nu apărea o unghie încarnată.