E o aiureală să crezi că există organe inutile

Superbă este construcţia Marelui Creator care a desăvârşit un proiect fabulos plămădind fiinţa umană. Atât de rafinată este concepţia care a stat la baza organismului omenesc, încât rămâi uimit ce mecanisme fine se întrepătrund, se autoreglează, se armonizează. Şi, astfel, clipă de clipă se învârteşte roata vieţii.

Există însă păreri cum că ar fi în organismul omului şi organe care nu mai au o utilitate, numite atavisme, adică rămăşiţe din construcţia iniţială, care au devenit nefolositoare prin adaptarea omului la traiul modern. Între aceste organe care păsămite nu ne mai sunt necesare sunt incluse amigdalele, polipii, apendicele etc.

AMIGDALELE, POLIPII, APENDICELE
Tocmai din acest motiv a existat o vreme în care medicina se grăbea să îndepărteze aceste organe considerate netrebuincioase şi bisturiul le arunca. Însă, cu trecerea anilor, s-a dovedit cum că aceste organe îndepărtate cu atâta uşurinţă îndeplinesc totuşi un rol. Aproape toate organele menţionate mai sus au ca numitor comun participarea la un lanţ de autoapărare, de imunitate.

Amigdalele şi polipii fac parte dintr-un inel limfatic, care produce anticorpii de apărare imunitară împotriva infecţiilor şi a altor agresiuni asupra organismului. Ba chiar şi despre atât de hulitul apendic există păreri că îşi îndeplineşte şi el un rol ceva mai mic în imunitate. Deci, în cazul tuturor acestor organe atât de uşor azvârlite, viziunea modernă a medicinei arată că ele trebuie scoase numai când este imperios necesară îndepărtarea lor.

INEL LIMFATIC DE APĂRARE IMUNITARĂ
Dar să vedem pe rând cum stă treaba. Explică asistent universitar Claudiu Manea, medic specialist în cadrul Clinicii ORL de la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti. Ce nu ştie majoritatea oamenilor este că există mai multe amigdale în zona gâtului şi a cavităţii bucale. Lumea ştie, de regulă, de cele două amigdale cât prunele din adâncul gâtului. Dar iată că există un lanţ amigdalian, un lanţ limfatic cu rol imunitar. Bineînţeles, cele mai importante sunt amigdalele palatine, cele din cerul gurii.

Dar amigdale sunt considerate şi vegetaţiile din spatele nasului, care la copii se numesc polipi. Mai există altă amigdală, aflată în jurul trompei lui Eustachio, acel canal mic ce face legătura între spatele nasului şi ureche, aerisind-o pe aceasta din urmă. Mai există o amigdală în spatele limbii şi nişte ganglioni în fundul gâtului, retrofaringieni, de fapt, tot nişte amigdale. Toate aceste categorii de amigdale se constituie într-un inel limfatic de apărare imunitară.

AMIGDALITE
Amigdalitele înseamnă inflamarea amigdalelor palatine prin infecţie. Amigdalitele cu roşu în gât, dar fără puroi, sunt amigdalite congestive din cauza virusurilor. Când apare puroiul, infecţia e cu microbi în amigdalite pultacee sau purulente, cel mai des fiind streptococul Beta Hemolitic. Fiind vorba despre virusuri, în amigdalitele doar cu roşu în gât mulţi apelează deja la antibiotice. Dar, în primul rând, antibioticele nu lovesc în virusuri, dimpotrivă, distrug flora pozitivă.

Amigdalitele doar cu roşu în gât, fără puncte albe de puroi, se tratează cu antiinflamatoare, cu spray-uri dezinfectante şi cu ceaiuri calde. Când apare puroiul provocat de microbi, se recoltează exudat faringian şi se caută prin analiză antibioticul la care este vulnerabil microbul respectiv. Dar până atunci, timp de două-trei zile se tratează cu un antibiotic cu spectru larg, cel mai adesea cu penicilină, la care e vulnerabil des-întâlnitul streptococ.

Dacă ţesutul amigdalei e sănătos şi produce anticorpi, nu se scot amigdalele. La nevoie, amigdalele se răzuiesc cu laser pentru a nu se mai adânci şanţurile (criptele) unde se ascund microbii. Alături de penicilină, în amigdalitele cu puroi se folosesc antiinflamatoare, ca şi pastile sau spray-uri dezinfectante. Când un copil face până la cinci amigdalite cu puroi pe an, organismul trebuie lăsat să se lupte pentru a-şi căli imunitatea.

Dacă copilul este chinuit de peste cinci-şapte amigdalite cu puroi pe an, atunci amigdalele se scot. Se mai scot complet amigdalele când apar complicaţii ale amigdalitelor cu puroi cum ar fi flegmonul cu puroi recidivant. Se îndepărtează complet amigdalele şi când apar infecţii în zone îndepărtate, cum ar fi reumatismul în articulaţii, infecţiile endocardite la inimă şi infecţii renale - pielonefrite. Când amigdalele nu mai au ţesut sănătos, producător de anticorpi, ele se scot prin metoada clasică. Dacă amigdalele sunt prea mari, se unesc şi astfel este prejudiciată respiraţia. Amigdalele se micşorează cu laserul. De asemenea, reamintim că amigdalele se lustruiesc tot cu laserul pentru anularea adânciturilor.

POLIPII
La copii, polipii sunt nişte vegetaţii adenoide în spatele nasului. Dacă aceşti polipi se luptă cu prea multe infecţii, ei cresc şi împiedică respiraţia. Copilul respiră pe gură, e palid, cu cearcăne, obosit, neatent, fără poftă de mâncare, sforăie, somnul lui este agitat şi nu mai aude bine. Polipii blochează nu numai respiraţia pe nas, ci şi aerisirea urechilor prin barajul în Trompa lui Eustachio. Copilul cu simptomele de mai sus este supus scoaterii polipilor prin metodă clasică.

Se chiuretează zona, dar mai pot rămâne muguri de polipi, care refac aceşti polipi. Tocmai de aceea scoaterea polipilor trebuie făcută înainte cu unu-doi ani de vârsta pubertăţii, atunci când aceste vegetaţii încep de la sine să se micşoreze. Dacă scoţi prea devreme polipii, la 6-7 ani, există suficient timp ca până la pubertate ei să recidiveze. Vaporizarea cu laser se face când polipii sunt mici în jurul canalului Eustache, de aerisire a urechii.

EXUDAT
Trebuie să se ştie că amigdalele cele mai cunoscute, cele din cerul gurii, nu sunt netede şi că ele sunt brăzdate de şanţuri numite cripte. În aceste adânci-turi îşi fac culcuşul microbii. Pornind de la acest amănunt, atunci când se recoltează de pe suprafaţa amigdalelor proba de exudat faringian pentru analiză la laborator, recoltarea corectă este să se facă din aceste adâncituri, căci acolo se adăpostesc microbii.