Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Explorarea lumii, spiritul de aventură, activităţile sportive sau jocurile, graba şi neatenţia copiilor şi a adolescenţilor pot duce, uneori, la traumatisme cranio-cerebrale. Sigur, nimeni nu a scăpat de cucuie şi vânătăi în copilărie. Nu trebuie să exagerăm gravitatea acestor evenimente, dar nici să le tratăm cu uşurinţă. E important ca, într-o astfel de conjunctură, părintele să îşi menţină calmul, să evalueze bine situaţia şi să ia măsurile ce se impun. Nu ezitaţi să vă bazaţi şi pe intuiţia dumneavoastră, prezentându-vă la medic fără teama de a fi etichetat ca o persoană exagerată sau ipohondră.
În ciuda emoţiilor, acţionaţi rapid şi atent. Uneori, pentru medic, contextul, mecanismul traumatismului sunt mai puţin edificatoare decât reacţia şi comportamentul copilului după aceea. Intensitatea traumatismului nu poate fi întotdeauna corelată cu severitatea simptomelor clinice şi nici cu distrucţiile generate. Nu trebuie să vă simţiţi vinovaţi ca părinte, astfel de accidente nu pot fi anticipate. Atenţie! Uneori ele se produc în afara casei, la şcoală sau la joacă şi copilul nu le dă importanţă sau vi le ascunde intenţionat, din frică, de teama de a fi pedeapsit şi, astfel, nu veţi şti cum să apreciaţi eventualele manifestări apărute ulterior.
CAUZELE LOVITURILOR
Se consideră că la copii traumatismele cranio-cerebrale reprezintă aproape trei sferturi din totalul traumatismelor. În Statele Unite ale Americii, de exemplu, ele sunt responsabile de circa 500.000 de prezentări la serviciul de urgenţă şi de aproape 100.000 de internări anual. 90% dintre ele sunt traumatisme minore, totuşi rezultă 7.000 de decese şi 29.000 de cazuri de dizabilităţi permanente.
Cele mai frecvente cauze sunt accidentele de circulaţie, accidentele casnice, de joacă sau sport, prin cădere sau precipitare (cădere de la înălţime) etc. Fenomenele care se produc cu o energie de impact mare (în cazul accidentelor de maşină) sau când capul este lovit de un obiect cu viteză (de exemplu, o minge de sport) sunt cele mai periculoase.
Traumatismele craniene pot fi unice sau însoţite de alte afectări regionale (faţă, ureche, nas, gât, coloană vertebrală) sau în alte zone (abdomen, torace, membre), de accea trebuie să fiţi atenţi la toate semnele care apar. Leziunile pot fi externe, superficiale (care afectează doar pielea care acoperă capul, adică scalpul) sau mai întinse, în profunzime, interesând şi osul, sau pot fi interne, afectând structurile creierului. Clinic, pot fi uşoare, moderate sau severe: cu pierderea profundă şi de lungă durată a cunoştinţei.
CREIER DE COPIL
Creierul este o masă gelatinoasă, învelită de trei foiţe care alcătuiesc meningele, plutind în interiorul craniului într-un lichid numit lichidul cefalorahidian. Toate aceste structuri au rol de apărare. Multă vreme s-a considerat că oasele elastice ale copilului şi incompleta dezvoltare a structurilor creierului constituie factori de protecţie în traumatisme.
Dar cercetări recente au ajuns la concluzii complet diferite, semnalând particularităţi care cresc pericolul de leziuni. De exemplu, creierul copilului conţine mai multă apă decât cel al adultului (88% faţă de 77%), ceea ce îl face mai moale. De asemenea, la copil, fibrele nervoase nu sunt complet mielinizate, oasele sunt mai subţiri. În plus, la copiii mici, capul este mai mare decât restul corpului, muşchii gâtului sunt incomplet dezvoltaţi, echilibrul este mai precar.
În timpul unui traumatism cranio-cerebral, forţa aplicată imprimă o mişcare a creierului care se loveşte de pereţii craniului. Aceasta produce hemoragii la nivelul meningelui şi al creierului sau chiar afectarea ţesuturilor. Creierul ocupă un loc bine delimitat într-o structură rigidă, care este craniul. Dacă apar modificări de volum, chiar de mică amploare, acestea presează structurile cerebrale. Aşa se întâmplă în traumatisme când hemoragia produce un hematom, care comprimă ţesuturile din jur.
Pe de altă parte, pot să apară mici hemoragii şi afectări tisulare, care declanşează un răspuns local inflamator şi produc edem cerebral. Ambele mecanisme conduc la creşterea tensiunii intracraniene şi la scăderea fluxului de sânge cu ischemie, cu afectarea suplimentară a celulelor. În funcţie de zona implicată sunt afectate anumite funcţii neuro-psihice: emoţie, gândire, mişcare, vorbire, văz, memorie etc.
FRACTURILE CRANIENE
Fracturile craniene pot fi simple (liniare), cu deplasare sau cominutive (cu ruperea unor fragmente mici de os). Ele pot fi evidente, cu distrucţii ale pielii, când fragmente osoase sau obiecte din exterior pot penetra şi distruge vase sau structuri nervoase. Alteori, o bucată de os se înfundă şi poate "apăsa" pe creier, determinând diferite semne neurologice.
Fractura poate produce un hematom pe scalp, echimoze sub ochi ori în spatele urechii. Şi, mai grav, fractura poate produce hemoragie şi pierderi de lichid cefalorahidian pe nas şi urechi. Hemoragiile determină hematoame care pot avea diverse localizari: în interiorul creierului (intracerebral) sau în jurul creierului, adică între foiţele membranei meningeale, între meninge şi creier sau între craniu şi meninge.
Manifestările clinice se pot instala imediat sau după o perioadă asimptomatică ce poate dura mai multe ore (câteva ore până la 24-48 de ore), în funcţie de ritmul pierderii sângelui. În acest caz, traumatismul este urmat de o perioadă de acalmie, în care copilul se simte aparent normal, pentru ca apoi starea să se înrăutăţească brusc, cu pierderi de cunoştinţă şi simptome neurologice. Chiar în lipsa manifestărilor clinice există modificări anatomo-structurale care pot fi depistate radiologic, de aceea un examen medical efectuat la timp poate preveni complicaţiile viitoare.
COMOŢIA CEREBRALĂ
Comoţia cerebrală reprezintă o tulburare a funcţiilor mentale, însă fără o afectare a structurilor cerebrale şi fără semne neurologice. Ea se manifestă printr-o pierdere de cunoştinţă de scurtă durată (uneori poate lipsi), urmată de cefalee, ameţeală, confuzie, amnezie (pierderea memoriei atât în ceea ce priveşte evenimentele petrecute înainte de accident, cât şi după), greaţă şi câteva vărsături, vedere înceţoşată, tulburări de concentrare şi gândire.
Simptomele pot persista una-două săptămâni, în funcţie de gravitatea contuziei. În cazul în care în perioada de vindecare copilul suferă un alt traumatism (acest lucru se întâmplă mai ales la sportivi), urmat de o altă comoţie, se poate produce un edem cerebral, evoluţia putând deveni gravă, uneori letală. De aceea, este bine să evitaţi sportul sau jocurile violente până la vindecarea deplină, iar reluarea activităţii fizice să se facă treptat.
Câteodată, după o contuzie, unele simptome pot persista mai multe luni, constituind sindromul postcomoţional. Acesta include, în special, dureri de cap şi ameţeală, dar se pot asocia şi amnezie, tulburări de somn, probleme de învăţare, iritabilitate, anxietate, oboseală. Contuzia cerebrală constă în apariţia unei leziuni a ţesutului cerebral, care poate da simptome severe prin afectarea funcţiilor creierului, în funcţie de localizare.
ATENŢIE LA SIMPTOME!
Simptomele traumatismelor cerebrale variază de la unele uşoare sau medii: cefalee, pierdere scurtă de cunoştinţă, amnezie, confuzie, ameţeală, dezechilibru la mers etc., la unele grave: somnolenţă, pierderi lungi şi profunde de cunoştinţă, cefalee severă sau care se înrăutăţeşte, vărsături repetate, convulsii, slăbiciunea sau paralizia membrelor pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, de auz, de vedere, deformarea craniului, pierderi de lichid cefalorahidian prin nas şi urechi (este un lichid limpede, clar), inegalitate pupilară, mişcări necontrolate ale ochilor.
De obicei, copilul plânge în cazul unui traumatism. Dacă plânge imediat este un indiciu favorabil, căci înseamnă că nu şi-a pierdut cunoştinţa. Ulterior, el poate plânge mult, incontrolabil. Aceasta se întâmplă fie din cauza durerii şi a spaimei, fie din cauza unor probleme mai grave, a căror natură trebuie elucidată.
SFATUL MEDICULUI
● Dacă este un traumatism mic, produs printr-un mecanism simplu, dacă micuţul rămâne conştient, vorbeşte, vă recunoaşte, umblă, se joacă, probabil că nu s-a întâmplat nimic grav.
● Dacă apar semnele de mai sus, dacă este un sugar, dacă incidentul s-a produs prin lovire sau cădere de la înălţime, prezentaţi-vă la un serviciu de urgenţă. În urma unor examene de specialitate (chirurgical şi neurologic) şi teste imagistice (radiografie, tomografie computerizată sau examen de rezonanţă magnetică nucleară) se va decide dacă micuţul trebuie internat sau poate merge acasă, urmând să fie în continuare supravegheat.
● Nu este necesar să ţineţi copilul treaz toată noaptea după un traumatism. Este suficient să îl verificaţi la două ore. Fără să treziţi copilul, urmăriţi dacă apar tulburări respiratorii (respiraţie superficială, cu pauze lungi, zgomotoasă, întretăiată) sau scăderea ritmului cardiac (bradicardie), observaţi culoarea pielii (dacă devine palid sau vânăt), dacă prezintă febră sau mişcări necontrolate (spasme) ale membrelor. Dacă totuşi doriţi să verificaţi starea de conştienţă, puteţi să îl ridicaţi puţin din pat, în poziţie şezândă sau în picioare, apoi să îl aşezaţi la loc (în mod normal copilul se trezeşte sau se "foieşte" încercând să ia o poziţie mai bună).
● Dacă veţi considera necesar, puteţi să încercaţi să îl treziţi strigându-l sau scuturându-l uşor.
