Vaccinarea: între entuziasm, rutină şi scepticism...

Unul dintre cele mai importante precepte medicale, extins şi în viaţa de zi cu zi, afirmă că e mai uşor (şi mai util) să previi decât să tratezi. Acest lucru e valabil, cu precădere, în cazul vaccinării, care oferă imunitate, protecţie împotriva unor boli grave: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomielita, hepatita, mai nou meningite, pneumonii, alte tipuri de infecţii produse de diferiţi ageni infecţioşi.

Nu vă lăsaţi înşelaţi: dacă aceste boli sunt atât de puţin întâlnite azi, dacă par un fel de mit medical, asta nu înseamnă că germenii care le produc au dispărut, nici că aceste afecţiuni sunt inofensive şi nici că între timp ne-am transformat într-un fel de superoameni. Explicaţia este mai banală: desfăşurarea unor campanii sistematice, susţinute de vaccinare, în întreaga lume, împotriva unor maladii frecvente la copii, care produc îmbolnăviri grave, complicaţii, sechele, uneori moarte.

Este adevărat că nou-născutul are un grad de imunitate, la naştere, datorat anticorpilor primiţi de la mamă. Această imunitate nu este însă constantă şi durează, oricum, doar câteva luni. Pe de altă parte, copilul este supus încă de la naştere unui bombardament infecţios la care organismul său nu este încă apt să riposteze. Iar consecinţele pot fi extrem de grave. Imaginaţi-vă că în timpul unei infecţii respiratorii se formează o membrană compactă în gât, care pur şi simplu te sufocă.

Aşa se întâmplă în difterie. Atunci când vedeţi o persoană şchiopătând, cu piciorul deformat de poliomielită, gândiţi-vă că există adulţi, copii, care nu au fost nici măcar atât de norocoşi, căci poliomielita poate ucide sau poate duce la paralizie. Hepatitele virale (cu excepţia hepatitei A) pot evolua în forme cronice, până la insuficienţă hepatică şi moarte, iar singurul mijloc de apărare, din păcate doar parţial, acoperind doar o formă virală, este vaccinarea împotriva hepatitei B.

SALVEAZĂ SĂNĂTATEA
Sunt de apreciat consecvenţa şi interesul cu care părinţii se preocupă de sănătatea copilului lor, lucru vizibil şi în cazul vaccinărilor. Pe de altă parte, e normal ca ei să se simtă oarecum dezorientaţi, deoarece în prezent există numeroase varietăţi şi combinaţii de vaccinuri care pot fi folosite. De asemenea, este firească îngrijorarea referitoare la eventualele efecte adverse imediate sau în timp, la problemele legate de siguranţa vaccinurilor, de tehnologia lor.

Toate aceste lucruri trebuie discutate în primul rând cu medicul de familie (eventual şi cu alţi specialişti) şi apreciate la dimensiunea lor reală, departe de teoriile ficţionale care împânzesc, din păcate, internetul şi media. Ceea ce este sigur e că vaccinurile salvează, anual, sănătatea şi viaţa a milioane de oameni le datorăm o bună parte din configuraţia civilizaţiei noastre actuale şi că nu a putut fi documentat ştiinţific nici un caz de patologie declanşată sistematic de folosirea unui vaccin.

Poate că, uneori, indicaţiile ar trebui mai atent făcute, poate uneori există deficienţe de administrare, desigur, că tehnologia de obţinere poate fi, şi este, de fapt, îmbunătăţită permanent. Dacă raportăm însă numărul imens de vaccinări la cazurile în care au apărut probleme medicale, ce pot fi sigur relaţionate cu acestea, cauzate de factori sau o patologie individuală, evidentă sau nu, putem concluziona că riscul - care există în orice manevră medicală şi practic în tot ceea ce întreprindem - este foarte mic.

IMUNIZAREA OBLIGATORIE
Potrivit schemei obligatorii de vaccinare pentru copii (schema poate suferi actualizări sau modificări temporare impuse de Ministerul Sănătăţii, de aceea trebuie discutată cu medicul de familie), imunizarea începe din maternitate cu vaccinul împotriva tuberculozei şi prima doză de vaccin împotriva hepatitei B. La vârsta de două luni se administrează a doua doză din vaccinul antihepatitei B şi vaccinul DTP (difterie, tetanus, pertusis) şi antipoliomielitic.

La 4 luni, se face o a doua doză din acestea, iar a treia doză se face la 6 luni, când se administrează şi a treia doză de vaccin împotriva hepatitei B. La vârsta de aproximativ 1 an, se face un rapel pentru vaccinarea DTP şi antipoliomielitică şi prima doză din vaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR). La aproximativ 4 ani, se face un nou rapel cu vaccinul DTP, în clasa I, a doua doză de ROR, iar în clasa a III-a - o nouă doză de vaccin antipoliomielitic.

În clasa a VIII-a se face o nouă doză de vaccin DTP. În afară de aceste vaccinuri, mai există unele facultative, dar foarte utile.

INFECŢII PNEUMOCOCICE ŞI CU HPV
Astfel este vaccinul care protejază împotriva infecţiilor pneumococice (meningită, pneumonie, septicemie etc.), care există sub două forme. Vaccinul conjugat este destinat copiilor cu vârsta până la 2 ani şi se administrează în patru doze, începând cu vârsta de două luni, iar vaccinul polizaharidic, destinat copiilor mai mari de 2 ani şi adulţilor.

Vaccinul împotriva varicelei se poate administra singur sau în diverse combinaţii. Sunt necesare două doze, prima la 12-15 luni şi a doua la 4 ani. Vaccinul împotriva hepatitei A are două doze, administrate de la 1 an şi după 6 luni de la prima vaccinare. Imunizarea împotriva rotavirusurilor (ce produc frecvente infecţii digestive) se face începând cu vârsta de două luni, fiind necesare două sau trei doze.

Vaccinul împotriva Haemophilus Influenzae B previne infecţiile respiratorii, pneumoniile, meningita produse de acesta. Administrarea se începe de la două luni, fiind necesare patru doze. Dacă vaccinarea nu s-a făcut până la această vârstă, ea trebuie realizată cu cel puţin o doză până la 5 ani. Vaccinul antimeningococic este indicat copiilor sau adolescenţilor care trăiesc în colectivităţi sau care au probleme de sănătate, doza repetându-se la 5 ani.

Vaccinul împotriva HPV este indicat fetiţelor de la vârsta de 11-12 ani (posibil chiar de la 9 ani), în trei doze administrate în 6 luni, protejând împotriva virusurilor incriminate în producerea cancerului de col uterin. În situaţia morbidităţii şi mortalităţii extrem de ridicate generate de această neoplazie în România, se apreciază că vaccinul va avea un efect salutar.




ŞI LA ADULŢI
Vaccinarea nu mai este însă doar apanajul copilăriei. Numeroase afecţiuni pot fi evitate chiar de cei care nu au beneficiat de respectivele vacinuri în primii ani de viaţă. Vaccinul împotriva hepatitei B se face şi la adulţi, în trei doze, cu rapel la 5-10 ani. Vaccinul împotriva hepatitei A se face în două doze, dar se poate administra şi combinat cu cel împotriva hepatitei B. Vaccinarea antipneumococică se realizează cu vaccinul polizaharidic şi e indicată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, dar şi tuturor celor care au o imunitate scăzută sau afecţiuni cronice. Se face o doză cu rapel la 5 ani.

Femeile care nu au făcut vaccinul antirubeolic în copilărie şi nu sunt sigure dacă au avut boala se pot vaccina înainte de a planifica o sarcină. Vaccinul împotriva varicelei poate fi făcut în aceleaşi condiţii, dar şi de adulţii peste 60 de ani, mai ales dacă sunt frecvent în mijlocul copiilor. Vaccinul antimeningococic este destinat tinerilor, adulţilor care locuiesc în spaţii comune, dar şi celor care au probleme cronice de sănătate sau o imunitate scăzută. Vaccinul împotriva HPV se consideră a fi mai eficient dacă e administrat la 11-12 ani, dar poate fi făcut şi după această vârstă, până la 26 de ani, tot în trei doze.

POVESTEA THIOMERSALUL
Protecţia este mai mare dacă vaccinul împotriva HPV e administrat înainte de începerea vieţii sexuale. Dar el poate fi făcut şi după aceea, deoarece, chiar dacă se poate presupune că s-a produs o infecţie virală, vaccinul care conţine patru tulpini va proteja împotriva celorlalte. La 24 de ani, se administrează o nouă doză de vaccin DT, care se va repeta la 10 ani. În cazul sarcinii sau al unor răni murdare, dacă au trecut mai mult de 5 ani de la imunizarea anterioară, se va face o doză suplimentară.

Atât adulţii, cât şi copiii muşcaţi de animale vor face vaccinare antirabică, iar cei care călătoresc în străinătate trebuie să se imunizeze împotriva unor maladii locale (febră tifioidă, febră galbenă, holeră, ciumă etc.). În fine, personalul din sectoarele medical, veterinar, alimentar sau de curătenie şi gospodărire ar putea fi solicitat să îşi facă anumite imunizări.

În fiecare an, în lunile septembrie-octombrie, pentru copii şi adulţi începe vaccinarea împotriva gripei sezoniere. 2009 a fost însă anul temerilor şi al controverselor stârnite de noul virus A/H1N1 şi, mai ales de vaccinul respectiv. Virusul este nou, aşa că întreaga populaţie este receptivă la boală. S-a constatat că, spre deosebire de virusurile gripale sezoniere, acesta afectează mai grav copiii şi adulţii tineri până la 24 de ani, dar bineînţeles şi alte categorii de persoane - gravidele, bolnavii cu afecţiuni cronice.

În plus, virusul a fost asociat cu un număr mare de infecţii produse de germeni patogeni, mulţi dintre ei rezistenţi la antibiotice (pneumococ, Haemophilus influenzae, stafilococi, Klebsiela etc.), care sunt responsabili de creşterea mortalităţii asociate. După o perioadă de panică, s-a trecut la una de frondă, considerându-se virusul o născocire şi vaccinul, o armă periculoasă îndreptată împotriva oamenilor.

Totuşi, datele vorbesc de la sine. Oficialii OMS au reiterat, pe 10 ianuarie, că ne confruntăm cu o pandemie, în care există cel puţin 14.000 de decese direct legate de virus (documentate). În aceste condiţii, vaccinul este principalul instrument ce poate duce la stoparea maladiei. În SUA, au fost înregistrate 55 de milioane de îmbolnăviri, peste 300.000 de internări şi 11.000 de decese care pot fi direct sau indirect consecinţa virusului.

La sfârşitul lunii decembrie, peste 61 de milioane de americani se vaccinaseră. Vaccinul este produs pe baza unei tehnologii similare celei folosite anual pentru gripa sezonieră, conţinând fragmente de virus inactivat (mort). Deşi este vorba de un virus nou, nemaifolosit înainte în vaccinuri, nu există nici un motiv pentru a se crede că aceste fragmente ar genera efecte în timp. Oricum, testele clinice făcute nu au detectat reacţii adverse majore, care să pericliteze sănătatea.

Riscurile sunt apreciate ca la orice vaccin, la 1-2 cazuri la un milion de vaccinări, ceea ce e mult sub riscurile bolii. Un alt motiv de îngrijorare îl constituie folosirea thiomersalului, un derivat de mercur, cu rol dezinfectant, pentru a evita contaminarea vaccinurilor. Thiomersalul este folosit însă de zeci de ani în producerea vaccinurilor, dar şi a numeroase produse farmaceutice, în special dermatologice şi oftalmologice.

Cantitatea folosită în vaccin este foarte mică, de ordinul microgramelor, şi el se metabolizează sub formă de etilmercur, un compus mai sigur decât alte săruri de mercur, care se elimină rapid fără a se acumula în organism.


Atenţie la informaţii!
Virusologia şi vaccinologia sunt discipline ştiinţifice de înaltă specialitate. Este normal să avem întrebări, îndoileli cu privire la orice ar putea afecta viaţa şi sănătatea noastră, a copiilor noştri, a tuturor celor apropiaţi. Este foarte bine să ne informăm. Însă răspunsurile corecte nu se pot obţine decât de la persoane avizate, nu din site-uri preocupate de senzaţional, de conspiraţii, de paradoxuri, în care informaţia ştiinţifică e sufocată de idei fantastice (sau fanteziste).