x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cum interacționezi cu ceilalți: capcanele izolării sociale

Cum interacționezi cu ceilalți: capcanele izolării sociale

de Florian Saiu    |    19 Mar 2024   •   06:00
Cum interacționezi cu ceilalți: capcanele izolării sociale

Pentru a dezvolta conexiuni umane, avem nevoie de dragoste, atenție, empatie, respect, afecțiune, înțelegere și îndrumare. Avem nevoie de toate acestea atât din partea familiei, cât și din partea celor de vârsta noastră. Dar suntem oare mereu capabili de asemenea interacțiuni? Dacă nu, de ce? Haideți să descoperim împreună!

„Există două forme de relaționare cu ceilalți. Prima formă se referă la intimitate. De obicei, relațiile intime sunt cele pe care le avem cu familia, iubitul/iubita, precum și cu prietenii apropiați. Sunt cele mai strânse legături emoționale ale noastre. În cadrul relațiilor noastre intime simțim același tip de conexiune pe care o avem cu mama sau cu tata. A doua formă se referă la conexiunile sociale. Avem sentimentul că aparținem de un grup, că suntem integrați într-o lume socială mai largă. Relațiile sociale sunt cele cu cercurile noastre de prieteni sau cu grupurile din comunitate”, evidențiază psihoterapeuții Jeffrey A. Young și Janet S. Klosko, autorii studiului „Cum să-ți reinventezi viața” (Editura Trei, 2023).

În adâncul sufletului

Atenție însă! „Problemele legate de relaționare pot fi, uneori, puțin evidente”, avertizează specialiștii. La o primă vedere - apreciază Jeffrey A. Young -, păreți să vă integrați perfect. Probabil aveți aproape o familie, persoane dragi, sau faceți parte dintr-o comunitate. Cu toate acestea, simțiți în adâncul sufletului că sunteți izolat de ceilalți. Vă simțiți singur și tânjiți să aveți acele legături care vă lipsesc. Doar cineva cu un ascuțit simț al observației și-ar putea da seama că nu vă (re)găsiți locul printre ceilalți. Îi țineți chiar, discret, la distanță. Nu lăsați pe nimeni să se apropie prea tare”.

Spectrul singurătății

În continuare: „Este posibil să aveți probleme chiar mai mari. Puteți fi un singuratic - o persoană care este întotdeauna retrasă, care evită cu strășnicie intimitatea întreținând doar relații superficiale”. Care sunt resorturile acestui tip de comportament de multe ori neconștientizat? Psihoterapeuta Janet S. Klosko are cuvântul: „Probabil credeți că nimeni nu vă cunoaște cu adevărat și nimănui nu-i pasă de dumneavoastră (aceasta e capcana deprivării emoționale). Sau e posibil să simțiți că sunteți înstrăinat de lume, că nu vă găsiți locul nicăieri (capcana izolării sociale). Aveți sentimentul unui gol, al unei foame de relaționare. În oricare din aceste situații, vă paște singurătatea”.

Ce alegi: autonomie sau dependență?

Cum se ajunge însă în postura de singuratic, ori în cea de dependent de alte persoane (considerate mai mature, mai responsabile)? „E vorba, aici, de un alt construct al copilăriei: autonomia. Ce implică acesta? Autonomia reprezintă capacitatea de a ne separa de părinți și de a funcționa independent în lume. Este vorba de capacitatea de a pleca din căminul părintesc, de a avea o viață, identitate, scopuri și direcții proprii, ce nu țin de sprijinul sau îndrumarea oferite de părinți. Este vorba de capacitatea de a fi independenți - de a avea un sentiment al propriului sine. Dacă ați crescut într-o familie în care a fost încurajată autonomia înseamnă că părinții v-au ajutat să deprindeți abilități de autoguvernare, v-au îndemnat să vă asumați responsabilitatea și să judecați sănătos. V-au încurajat să vă aventurați în lumea din afară și să relaționați cu cei de aceeași vârstă. În loc să vă protejeze excesiv, v-au învățat că lumea este un loc sigur și v-au arătat cum să vă protejați și singur. V-au învățat astfel să fiți autonom, liber”, releva Janet S. Klosko. 

Capcana hiperprotecției

Reversul: „Este totuși posibil să fi crescut într-un mediu nesănătos în copilărie, un mediu care a favorizat dependența și fuziunea. Părinții nu v-au învățat să vă descurcați pe cont propriu. S-au ocupat de toate în locul dumneavoastră și v-au subminat eforturile de a acționa independent. V-au învățat că lumea e un loc periculos și v-au avertizat mereu să vă păziți de diverse primejdii și boli. V-au împiedicat să vă urmați înclinațiile naturale. V-au impus că nu vă puteți baza pe propria judecată sau pe propriile decizii pentru a vă descurca în viață. Hiperprotecția v-a deformat practic existența. Aceasta este capcana vulnerabilității: te temi să ieși în lume și-ți pierzi astfel autonomia”.

„Există două forme de relaționare cu ceilalți. Prima se referă la intimitate. De obicei, relațiile intime sunt cele pe care le avem cu familia, iubitul/iubita, precum și cu prietenii apropiați”, Jeffrey A. Young, psihoterapeut

„Autonomia reprezintă capacitatea de a ne separa de părinți și de a funcționa independent în lume.”, Janet S. Klosko, psihoterapeută

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×