x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Candidoza la copii

Candidoza la copii

de Magda Colgiu    |    24 Aug 2010   •   00:00
Candidoza la copii
Sursa foto: /Thinkstock

Copiii mici şi bebeluşii se pot îmbolnăvi frecvent de candidoză, avertizează medicul Ramona Andronache. Ea atrage atenţia că afecţiunea se instalează des la această categorie de vârstă din cauza sistemului imunitar incomplet dezvoltat şi poate fi provocată chiar de jucăriile infestate.

"Candidoza orală, cea mai frecventă, de obicei, este o afecţiune dureroasă şi se prezintă sub forma unor placarde discrete, albicioase, lăptoase, aderente, ce acoperă o mucoasă eritematoasă de la nivelul cavităţii bucale şi al limbii", spune medicul Ramona Andronache.

Pentru că aceste pete albe pot fi uşor îndepărtate prin raclaj, se pot observa dedesubt arii eritematoase care au un contur neregulat. "Din cauza acestor pete, copilul resimte o senzaţie de disconfort local, de arsură şi chiar o durere. Acesta este motivul pentru care, de cele mai multe ori, el refuză alimentaţia. Copilul este agitat şi, dacă este mai mare ca vârstă, spune singur despre această durere.


SFATURI
"Primul sfat dat părinţilor este de a prezenta copilul la medic. Al doilea sfat: părinţii să evite administrarea unor tratamente făcute acasă, după ureche, fără un consult medi­cal", spune medicul consultat de Jurnalul Naţional.


CĂI DE CONTAMINARE
"Printre factorii favorizanţi în apariţia candidozei se află  dezechilibrul dintre bacteriile şi fungii prezenţi în mod normal la nivelul cavităţii bucale. Această balanţă poate fi dezechilibrată de consumul de antibiotice cu spectru larg, de folosirea corticosteroizilor. În general, infecţiile cu ciuperci sunt cauzate de unele deficienţe imunologice ale organismului.

Făcând referire la nou-născuţi, în primele trei luni de viaţă, organismul lor se apără folosind anticorpii primiţi la naştere de la mamă. După vârsta de trei luni, nou-născuţii încep să îşi producă propriii anticorpi, ajutaţi de anticorpii primiţi în continuare de la mamă, prin alăptarea la sân", afirmă medicul consultat de Jurnalul de sănătate.  De altfel, acestea sunt argumente care pledează pentru alăptarea la sân a pruncilor.


MAMELOANE!
"Există alte căi prin care nou-născuţii se pot contamina. De aceea, se recomandă tratarea infecţiilor micotice de la nivelul vaginului mai ales în trimestrul trei de sarcină", spune medicul.

Alimentaţia la sân sau cu biberonul reprezintă o altă cale de transmitere a bolii. "Pentru a preveni infectarea pe aceste căi, e indicat consultul medicului în momentul în care mameloanele devin roşii, dureroase sau apare o senzaţie de arsură în timpul alăptării", spune medicul. De aceea, specialiştii recomandă păstrarea unei igiene stricte a mameloanelor şi spălarea şi fierberea biberoanelor şi a tetinelor înainte de fiecare utilizare.


ATENŢIE LA JUCĂRII!
Riscul ca un copil să se contamineze cu candida este inevitabil dacă foloseşte o jucărie a unui micuţ infectat. "Cu toţii ştim obiceiul micuţilor de a introduce jucăriile în gură. De aceea, este foarte simplu să înţelegem cum pot ei contacta candida prin acest schimb de jucării", spune medicul.


SIMPTOME
De cele mai multe ori, în etiologia candidozei este incriminată Candida albicans, însă există şi alte ciuperci care pot fi implicate: Candida glabrata, Candida crusei etc. Candida albicans face parte din flora saprofită, fiind un microorganism condiţionat patogen. La majoritatea persoanelor, candida poate fi identificată prin culturi ale secreţiilor din cavitatea bucală.
Deşi cea mai frecventă este candidoza bucală, există şi alte manifestări ale acestei afecţiuni:
● Cheilita angulară este tot o manifestare a candidozei, însă ea se întâlneşte şi în deficitele nutriţionale.
● Candidoza cutanată se prezintă sub forma unor regiuni roşii, intertriginoase, mace­rate.
● Candidoza cutaneomucoasă cronică are aspectul unor zone  intertriginoase cu aspect de maceraţii roşii.
● Disfagia sau durerea toracică retrosternală apare în candidoza esofagiană, tipul cel mai frecvent de candidoza gastrointestinală.

×
Subiecte în articol: candidoza sanatatea copilului