Mononucleoza infecţioasă

Mononucleoza infecţioasă este o maladie produsă de virusul Epstein-Barr, un tip de herpesvirus.

Infecţia este foarte răspândită, astfel că circa 90% dintre adulţii de peste 40 de ani prezintă anticorpi împotriva acestui virus, ceea ce înseamnă că există forme inaparente sau uşoare de boală (ca o simplă răceală), pe lângă cele tipice. Cele mai frecvente cazuri apar la adolescenţi şi adulţi tineri, între 10 şi 24 de ani, dar există îmbolnăviri şi la vârste mai mici. Cazurile apar sporadic, dar şi în mici epidemii, în colectivităţi de tineri, cele mai numeroase îmbolnăviri apărând primăvara şi toamna. Boala se transmite cel mai des prin contact direct, prin salivă (de exemplu prin sărut, prin folosirea de veselă, tacâmuri, căni, pahare, periuţe de dinţi de la persoana infectată), dar şi prin picături de mucus eliminate prin tuse, strănut, respiraţie. O altă cale posibilă de transmitere este prin transfuzii de la o persoană infectată. Odată infecţia produsă, virusul rămâne în organism toată viaţa, chiar dacă există o imunitate solidă, care nu mai permite reîmbolnăvirea. În schimb, din timp în timp, virusul se poate elimina prin salivă, generând posibile îmbolnăviri.

SIMPTOME
Perioada de incubaţie este de 4-8 săptămâni, după care boala debutează insidios, cu o stare de oboseală extremă. Uneori bolnavul ajunge să doarmă şi 12 ore pe zi, prezintă o scădere a apetitului, cefalee şi dureri musculare. După câteva zile apare febra înaltă (39, uneori 40 de grade Celsius), mai ales după-amiaza şi seara, care durează circa două săptămâni, uneori fiind însoţită de frisoane. Amigdalele devin roşii şi tumefiate, împiedicând câteodată respiraţia şi hrănirea, acoperindu-se uneori cu secreţii abundente, compacte, ce pot lua aspect de false membrane. Ganglionii din zona gâtului şi axilelor se măresc în volum. Pe piele poate apărea o erupţie, mai ales pe torace, îndeosebi la cei care au primit antibiotice (ampicilină, penicilină, amoxicilină), prin diagnosticarea eronată a anginei. În multe cazuri, splina se măreşte, ceea ce produce o senzaţie de jenă dureroasă în partea stângă sus a abdomenului. Alteori se produce şi o afectare hepatică, cu hepatomegalie şi uneori icter.

Simptomele involuează treptat, în circa două săptămâni. După această perioadă dispar febra, angina şi durerile. Bolnavul îşi poate relua şcoala sau serviciul în una-două săptămâni. În schimb, adenopatia şi splenomegalia durează încă cel puţin o lună, iar senzaţia de oboseală şi hepatomegalia chiar mai multe luni. În perioada de convalescenţă, bolnavul trebuie să se odihnească suficient de mult şi să evite activităţile fizice grele sau sportul, pentru că şi în cazul unui traumatism uşor splina, care este mărită şi fragilă, se poate rupe, ceea ce declanşează o hemoragie masivă, cu potenţial letal. În rare cazuri, mononucleoza poate produce şi alte complicaţii: anemie, miocardită, meningită, encefalită, convulsii, pancreatită, suprainfecţii bacteriene.

Diagnosticul se pune în principal pe baza examenului fizic, în prezenţa unor date epidemiologice. De asemenea, medicul vă poate indica şi câteva teste de laborator: hemoleucograma (care arată o creştere a numărului de limfocite şi prezenţa de limfocite anormale), teste hepatice (care pot arăta un grad de disfuncţie hepatică), eventual determinarea anticorpilor specifici. În cazurile obişnuite, dacă nu intervin complicaţii, bolnavul poate fi tratat la domiciliu, cu condiţia să se prezinte periodic la medic pentru control.

TRATAMENT
Nu există un tratament etiologic pentru mononucleoza infecţioasă, terapia adresându-se simptomelor şi complicaţiilor. Bolnavul va primi antiinflamatoare nesteroidiene pentru tratarea febrei şi a durerilor, cu precizarea că este interzisă administrarea aspirinei la tinerii sub 20 de ani, pentru că poate produce o afecţiune gravă: sindromul Reye. Pentru tratarea anginei se indică tablete cu efect antiseptic şi calmant, care se dizolvă lent în gură, şi gargară cu apă călduţă cu sare (o linguriţă de sare la o cană de apă de 300 ml), ori cu alte produse farmaceutice. Antibioticele sunt indicate doar dacă medicul constată o suprainfecţie bacteriană.

REGIM ALIMENTAR
Bolnavul trebuie bine hidratat cu apă, ceaiuri şi sucuri naturale. În perioada febrilă şi de inflamaţie faringo-amigdaliană, va avea o alimentaţie uşoară, cu supe, produse lactate, piure, salate şi fructe proaspete, iar apoi va fi încurajat să adopte o alimentaţie mai consistentă şi diversificată. El va trebui să îşi reia treptat activităţile şi să se odihnească un număr suficient de ore pe zi.